VIDEO. Artistul Ovidiu Purdea-Someș, la „Clujăreală”: Ne-om sătura odată de Clujul supra-aglomerat și ne-om ÎNTOARCE la țară

Cinci într-unul, la ofertă! Militar, poet, cântăreț, antropolog și filozof, artistul clujean Ovidiu Purdea-Someș a depănat amintiri în podcastul lui Marius Aciu, „Clujăreala”. Din vatra Gârbăului Dejului, până pe scenele cântecului de cătănie, o viață închinată satului natal, omului care sfințește locul și poeziei. Noroc că nu s-a născut în Gârbăul New Orleans-ului, că altfel l-ar fi chemat Ovidiu Purdea-Mississippi.

Rememorând anii copilăriei, Ovidiu Purdea-Someș a povestit cum visele mari erau măsurate în comparații simple, dar pline de sens: „Nu-i nimic, o să mă fac eu mai mare ca Someșu’”. Amintirile cu tatăl meșter și lecțiile „tablei înmulțirii” au adus satul în centrul discuției, ca loc unde oamenii se formau cu răbdare și respect. Pentru invitat, satul este astăzi mai mult decât un loc geografic: „Eu cred că asta ar fi o șansă pentru renașterea satului și pentru renașterea noastră sufletească.”

VIDEO. Artistul Ovidiu Purdea-Someș, la „Clujăreală”: Ne-om sătura odată de Clujul supra-aglomerat și ne-om ÎNTOARCE la țară

”Mama m-a văzut popă. Și mi-a zis, măi copile, popa lucrează numai duminica, tu ai o țâră de glas, te duci, faci ce-ai de făcut acolo, în cursul săptămânii, stai pe lângă casă. N-am fost nici cel mai frumos, nici cel mai deștept, nici cel mai harnic din sat, dar am fost cel mai ambițios. Biata mama avea o vorbă, lasă-l în foc de colectiv, că eu mi-am rupt ciontele cu el. Și-o zis, fă-te domn! Eu niciodată n-am putut să stau cu tata o zi întreagă la coasă. Pentru că eu îl rugam când mergeam, cam din clasa 8 am intrat cu el în brazdă, ziceam, tata, pe mine nu mă țâne toată ziua. Mie dă-mi cu porția. Ia uite, Ovidiu, tu ai de aici și până acolo. Și când îi găta, te duci acasă. Și exact așa făceam. O terminam, mergeam acasă și luam biblioteca la rând.

Fă-te domn, mi-a zis mama. Pentru ea, domn nu însemna facultate și nu știu ce studii. Pentru ea, domn însemna în serviciul statului. Undeva la un birou. Iar a doua variantă, când se apropia clasa 8-a și trebuia să dăm examen la liceu militar, să dăm examen la liceu, o zis copile, știi ce m-am gândit la tine? Să te faci ceferist. De ala pe tren ce perfărează biletele. Zice, am și vorbit să-ți pregătim dosarul la liceul de transporturi în Cluj. Nici acolo nu e muncă. Perforezi și tu biletele, mai iei câte un leu, câte cinci lei, mai faci și tu ciubuc, dar să nu iei mult”, își amintește, zâmbind, Ovidiu.

De unde până unde Someș?

„Toată lumea s-a întrebat, cum Dumnezeu, ce părinți a avut domnul acela să-i puie numele de Someș? Adăugarea numelui este legată de o întâmplare, una fericită, de fapt, amândouă mai puțin fericite. Prima, când eram copil, în clasa întâi… A doua, mama mergea la Dej după pâine și asta era plăcerea noastră, plăcerea maximă a copilului. Parizer cu roșii. Nimic nu se compara. Depinde unde îl mânci. Noi îl mâncam pe drum, vinind acasă, că o așteptam pe mama când venea de la autobuz, că trebuia să vină 4 km până în sat la noi. Și mama vedea cu desagii.

Și acolo, obosită, punea plasa jos, nici nu o lăsam să ajungem acasă că trebuia să mănânc două, trei felii de parizer. Și o rugam să îmi cumpere bomboane. Și îi ziceam, mamă, de ce nu mi-ai cumpărat bomboane? Zicea, o fost mare Somesu’. Nici nu știam ce e Somesu’. Cât de mare, cât? Și atunci eu, într-un fel ca să nu să mă răzbun pe mama, dar să-i arăt eu cât îs de năcăjit, i-am zis: Nu-i nimic, mă fac eu mai mare ca Somesu’.

Anii au trecut. În 1994 lucram la ziar, la Cluj. Și erau aplicații. Prima aplicație internațională de mare anvergură, se chema Bestefor 94, cu presă de la București, de peste tot și eu am fost șeful delegației ziariștilor civili. Am făcut o pagină, un reportaj din toate zonele de aplicație și la sfârșit șeful meu mi-a zis, ia spune tu așa un cancan, cum i-ai văzut pe ziariștii civili. Și am făcut o rubrică de cancan care l-a deranjat pe generalul Keller.

Într-o adunare, zice, locotenent Purdea, ce specialitate ai mătăluță? Chimist, domnule general. La care îi zice șefului de cadre, să mi-l faci comandant de pluton la Borșa, că ăsta scrie ca la evenimentul zilei! Și atunci șeful mi-a zis, doamne ferește Ovidiu, ce să fac cu tine? Mă duc și îi spun că ți-am dat pedeapsă și nu mai ai voie să semnezi cu semnătura ta, ți-am suspendat dreptul de semnătură și acum vei semna cu pseudonim, găsește-ți un pseudonim.

„Clujul de azi, undeva între aglomerație și pierderea identității”

Și acela a fost la început Cătălin Someșan, Cătălin Someș, iar în 94 la Cântecul de Cătănie mi-am zis eu, bă Ovidiu Purdea ăsta nu prea e nume de cântăreț, de poet, de scriitor, nu de cântăreț… Și atunci mi-am zis Ovidiu Purdea-Someș și prima care a titrat numele ăsta a fost doamna Sava Negrean-Brudașcu, pe acea vreme realizator de emisiuni a TVR Cluj. Asta-i povestea cu Someșul”, rememorează Ovidiu.

Ovidiu Purdea-Someș situează Clujul de azi undeva între aglomerație și pierderea identității. Contrastul dintre ceea ce era orașul mai demult și viața urbană actuală este evidentă. „Clujul ăsta supra-aglomerat” a fost descris ca un oraș care riscă să-și piardă identitatea sub presiunea dezvoltării haotice. „Acolo mi se pare cea mai teribilă adunătură pe care o are Clujul”, a spus invitatul referindu-se la urbanismul lipsit de coerență. În discuție a apărut și ideea migrației inverse – oameni care aleg să revină la sat pentru un trai mai liniștit.

„De la țară, de la sat, toată lumea a migrat la oraș și acum marii domni de la oraș își caută locuri și liniște la țară. Eu cred de fapt că asta ar fi o șansă pentru renașterea satului și pentru renașterea noastră sufletească pentru că ne-om sătura și noi odată de Clujul ăsta supra-aglomerat în care începem să avem destin de București, în care se construiește cum dă Dumnezeu. Mă uitam peste zona Câmpului, către pădure, mi se pare cea mai teribilă adunătură de blocuri pe care o are Clujul, de altfel nu numai acolo și atunci cred că omul simte și generația tânără născută, crescută în aburii încinși a asfaltului, va vedea câtă nevoie are de o liniște, de o verdeață, de un cer albastru, de un fruct care crește cum este datul pământului”, spune Ovidiu.

„Punte între generații, între sat și oraș, între cântec și poezie”

Întrebat care este cântecul cel mai drag, Ovidiu a răspuns fără ezitare: „Alăturea cu drumul… E o poveste de plug, prin asta am prins drag de cântec.” Au urmat alte melodii încărcate de emoție și istorie care au amintit de vremurile în care muzica era liantul comunităților.

„Mare lucru și lumea asta digitală. Vezi? Peste 100 de ani ceea ce vorbim noi vor spune alții”, încheie Ovidiu Purdea-Someș.

Întâlnirea cu Ovidiu Purdea-Someș a fost o punte între generații, între sat și oraș, între cântec și poezie, lăsând celui care o urmărește nu doar povești, ci și întrebări despre cine suntem și ce identitate vrem să ducem mai departe.