Connect with us

ACTUALITATE

VIDEO/ Aquapark-ul de 25 milioane de euro din Chinteni stă blocat într-o ștampilă la București

Publicat


De mai bine de un an, proiectul de construire a unui Aquapark de 25 milioane de euro în comuna Chinteni stă blocat în birocrația de la București. Viitoarea perlă a turismului din România are bugetul asigurat și documentația completă, dar nu există voință pentru punerea în execuție a proiectului.

Primăria Chinteni încă așteaptă ca o comisie tehnică de la nivelul Ministerului Economiei să se întrunească. Culmea este că după ce au fost amânați atâta timp, clujenilor li s-a pus în vedere că le expiră documentațiile și că trebuie retrimis întreg dosarul de proiectare.

”Toată documentația e la Ministerul Economiei, la București, pentru comisia CTE, în așteptarea avizului final. De un an de zile așteptăm. Fie nu sunt interesați, fie e din cauza pandemiei… Ministerul Turismului a fost absorbit de Ministerul Economiei, a fost o problemă cu ștampilele, iar de atunci nu se întâmplă nimic. După 2 ani de corespondență consistentă, mi se spunea în decembrie 2020 că dacă nu depunem toată documentația iarăși, ni se taie finanțarea. A trebuit să ne prezentăm din nou cu o valiză plină de documente”, a declarat primarul Lucia Suciu pentru Cluj24.

Administrația locală este în continuare optimistă cu privire la realizarea proiectului care va aduce venituri substanțiale la buget – sunt preconizate încasări de cel puțin 1 milion de euro anual pentru investiția care se va întinde pe o suprafață de 10 hectare.

Aquapark-ul va fi deschis indiferent de anotimp și va beneficia de 600 locuri de parcare.

Termenul de execuție a lucrării a fost stabilit la 2 ani.

Proiect spectaculos pentru lacul din Chinteni

Localitatea este renumită și pentru cele 18 hectare de luciu de apă, întindere care intrat în proprietatea Primăriei, după 10 ani de lupte în instanță.

Lacul e un proiect turistic distinct, finanțat însă prin aceeași ordonanță.

Referitor la această investiție au fost propuse punți noi, un restaurant și inclusiv case pentru pescari. Doar pentru lac a fost asigurată o finanțare de 4,5 milioane de euro.

M. M.

Plan case pentru pescari

Planul lacului




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate