Connect with us

EDUCATIE

VIDEO. Anul universitar începe cu protestele studenților în Cluj. ANOSR: Ne-am săturat să nu conteze ceea credem și spunem

Publicat


Bursele pentru studenți scad

Luni, 29 septembrie, la ora 11:30, în fața Prefecturii Cluj, studenții protestează împotriva măsurilor de austeritate adoptate de Guvern. Tăierile din transportul feroviar și din fondul de burse au fost catalogate de organizațiile studențești drept un atac direct la adresa dreptului la educație.

Organizațiile studențești din Cluj au transmis un apel la solidaritate și implicare, invitând întreaga comunitate academică să participe la protest.

„Mai întâi a fost reducerea la tren, apoi bursele. Noi am continuat să luptăm. Vom protesta și luni, 29 septembrie, ora 11:30, pentru cine? Pentru studenții care nu vor să plece din țară. Pentru studenții care nu și-ar mai permite să-și continue studiile. Pentru studenții care nu vor doar să supraviețuiască. Pentru tine. Pentru noi toți. Cluj, 29 septembrie, în fața Prefecturii”, au transmis reprezentanții Organizației Studenților Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca (OSUBB).

ANOSR acuză Guvernul de ignoranță

Apelul de la Cluj face parte dintr-o mișcare mai amplă coordonată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), care organizează un protest la nivel național. La București, manifestația va avea loc pe 29 septembrie, începând cu ora 16:00, în Piața Victoriei. ANOSR critică dur decidenții politici pentru lipsa consultării înainte de adoptarea schimbărilor radicale din educație.

„ANOSR a criticat ferm încă de la început atitudinea guvernanților de a adopta măsurile de austeritate fără consultarea actorilor interesați precum studenții, cadrele didactice și elevii, dar și ignoranța arătată față de toate acțiunile prin care studenții au demonstrat faptul că tăierea transportului feroviar și al fondului de burse sunt infime pentru reducerea deficitului bugetar și că acestea reprezintă un atac direct al Guvernului României asupra nevoilor de bază pe care studenții le au pentru continuarea parcursului educațional, Guvernul uitând faptul că dreptul la învățătură este un drept garantat de Constituția României”, transmite organizația.

„Tăierile îi împing pe studenți spre abandon”

ANOSR subliniază că măsurile nu doar că nu reduc semnificativ deficitul, dar lovesc direct în categoriile vulnerabile.

„Am subliniat în repetate rânduri faptul că tăierea facilităților de transport, urmată de tăierile din fondul de burse, au un impact economic infim, însă produc efecte negative din punct de vedere social care afectează, în special, studenții aflați în situații socio-economice vulnerabile.

Aceste tăieri nu fac altceva decât să sporească și să încurajeze studenții care nu își permit să se întrețină la studii să abandoneze sistemul de învățământ superior, fenomen pe care România și-a asumat că îl va combate”, precizează ANOSR.

Studenții, hotărâți să continue protestele

Organizațiile anunță că nu vor renunța la lupta pentru drepturile studenților și cer ca vocea lor să fie luată în considerare.

„Nu ne vom opri din a ne spune public nemulțumirile și așteptăm toată comunitatea studențească să iasă cu noi în stradă în 29.09.2025 pentru a face același lucru. Ne-am săturat să nu fim consultați, să nu conteze ceea credem și spunem și să ne lovim de ignoranță și aroganță”, transmit reprezentanții studenților.

Protestele vor avea loc luni, 29 septembrie, ora 11:30, în fața Prefecturii Cluj, cât și în restul țării, la București, Timișoara, Iași, Galați, Suceava.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate