Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Vezi ce URMEAZĂ la Zilele Clujului în acest sfârșit de săptămână

Publicat


zilele clujului 1

Zilele Clujului continuă cu Delia, The Motans și mulți alți artiști. Concerte în Piața Muzeului și Parcul Central, Festivalul Gastronomic Internațional, Festivalul de Vin, zonă de aventură, Tabăra istorică pe str. Potaissa, regal folcloric și multe altele. Parada Zilelor Clujului va avea loc sâmbătă, de la ora 17:00 în Piața Unirii.

zilele clujului

zilele clujului

Mai multe și diverse bucurii, mai multă poftă de-a trăi! Un alt motto dedicat celei de-a X-a ediții a Zilelor Clujului surprinde multitudinea de evenimente care se desfășoară în Cluj-Napoca la acest sfârșit de săptămână și diversitatea lor. Programul este public pe www.zileleclujului.ro și include momente spectaculoase, multă emoție, evenimente culturale și activități ce surprind multiplele fațete ale comunității clujene – creativă, colorată și multiculturală.

VEZI ŞI:

FOTO. 75000 de oameni la Zilele Clujului. Piaţa Unirii, neîncăpătoare. Cu cine s-a fotografiat primarul Boc

De vineri, 7 octombrie, programul devine foarte intens: în Piața Unirii sute de elevi vor urca pe scenă pentru un spectacol aparte, de la ora 17:00; de la 18:30 concertează Nicole Cherry, Compact, The Motans și Delia; la 21:30 începe spectacolul de drone, video mapping și artificii. De asemenea, la Iulius Parc va avea loc spectacolul musical Best of Broadway la ora 19:30.

Sâmbătă, 8 octombrie va fi o zi plină:

– la ora 17:00 începe Parada Zilelor Clujului în Piața Unirii;
– Piața Unirii găzduiește seara de muzică clasică ce reunește importante instituții de cultură: Filarmonica de Stat Transilvania, Opera Națională Română Cluj-Napoca, Opera Maghiară Cluj și Academia de Muzică „Gheorghe Dima”;
– ateliere, concerte, proiecții de filme și multe alte activități în diverse locații din oraș.

0143 zc 2022.10.06 nik 0972 © nicu cherciu

Din program pentru întreg weekendul: concerte în Piața Muzeului și Parcul Central, Festivalul Gastronomic Internațional, Festivalul de Vin, expoziții la Turnul Croitorilor, Bookfest la Casino, Târgul meșterilor populari, Promenada cărților, Clujotronic la Casa Municipală de Cultură.

Merită urmărită pagina de Facebook și Instagram a Zilelor Clujului pentru informații despre toate activitățile. Evenimente au loc și în bazele sportive din Gheorgheni și Mănăștur, Piața Karl Liebknecht și multe alte locuri.

Zilele Clujului 2022 este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca alături de peste 100 de companii, ONG-uri, universități și instituții.

Parteneri oficiali: Terapia – O companie Sun Pharma și Iulius Mall Cluj-Napoca
Zilele Clujului 2022 beneficiază de susținerea următorilor parteneri principali: NTT Data Romania, Vodafone România, Accesa, Ursus.

Parteneri: Coca-Cola, Coral Impex, Autoworld – Dealer Autorizat Volvo, Moldovan Carmangerie, Farmec, Betfair Romania Development, msg systems Romania, Avangarde Software, PMA Invest.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. Accident cu două mașini la Iclod. Femeie transportată la spital

Publicat

De

Accident la Iclod

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp la Iclod, în județul Cluj.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej sunt cei care au intervenit.

Accident cu două mașini la Iclod. Femeie transportată la spital

În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate.

O femeie de aproximativ 55 de ani a primit îngrijiri medicale și a fost ulterior transportată la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La o primă evaluare, aceasta prezenta afecțiuni ușoare, arată reprezentanții ISU Cluj.

La misiune au luat parte pompierii de la Punctul de Lucru Gherla.

Citește mai departe

EVENIMENT

ATAC CIBERNETIC la Grupul Electrica, compania de distribuție și furnizare a energiei electrice. Posibile pene de curent

Publicat

De

Atac cibernetic la Grupul Electrica

Grupul Electrica anunță, luni, 9 decembrie, că este supus unui atac cibernetic.

Echipele de specialiști colaborează strâns cu autoritățile naționale în domeniul securității cibernetice pentru gestionarea și remedierea incidentului, având ca obiectiv rezolvarea situației într-un timp cât mai scurt, identificarea sursei atacului și limitarea impactului acestuia, anunță reprezentanții Electica.

ATAC CIBERNETIC la Grupul Electrica, compania de distribuție și furnizare a energiei electrice. Posibile pene de curent

“Dorim să subliniem că nu sunt afectate sistemele critice ale Grupului, iar eventualele disfuncționalități apărute în interacțiunea cu consumatorii noștri sunt efecte ale măsurilor de protecție a infrastructurii interne. Aceste măsuri sunt temporare și au rolul de a asigura securitatea întregului sistem”, anunță conducerea Grupului Electrica.

Atenție la mesajele date în numele companiei

În acest moment, toate protocoalele de răspuns specifice au fost deja activate conform procedurilor interne și reglementărilor în vigoare.

“Prioritatea noastră principală o reprezintă menținerea continuității în distribuția și furnizarea energiei electrice, precum și protejarea datelor personale gestionate, și a celor operaționale ale tuturor entităților din cadrul Grupului Electrica”, au mai arătat reprezentanții Electrica.

Aceștia le recomandă consumatorilor să fie atenți la orice mesaje suspecte primite în numele companiei și să evite furnizarea de date personale prin canale nesecurizate.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Primăria Cluj-Napoca trebuie să plătească 38,5 milioane de lei despăgubiri pentru cartierul Dealul Lomb

Publicat

Primăria Cluj-Napoca

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca trebuie să plătească 38,5 milioane de lei și cheluieli de judecată în favoarea dezvoltatorului care trebuia să construiască cartierul Lomb.

Decizia Tribunalului Cluj a fost luată vineri, în 6 decembrie, și este definitivă.

Primăria Cluj-Napoca trebuie să plătească 38,5 milioane de lei despăgubiri pentru cartierul Dealul Lomb

Practic Clearline Development & Management S.R.L poate excuta silit Primăria pentru această sumă.

Soluția pe scurt a instaței: “Admite apelul formulat de apelanta – intimată Clearline Development & Management S.R.L., împotriva Sentinţei civile nr. 1585/2023, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosar nr. 23825/211/2022, pe care o schimbă în parte, în sensul că: Respinge contestația la executare formulată de contestatorii Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, în contradictoriu cu intimata Clearline Development & Management S.R.L., ca nefondată.

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii contestatori Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. Menţine în rest dispoziţiile hotărârii apelate”.

Mai mult, instanța a obligat Municipiul Cluj-Napoca și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la plata sumei de 3.432,99 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat.

Sentința este definitivă.

Cazul Lomb

Dezvoltatorul Impact, prin firma Clearline Development and Management, a dat în judecată Consiliul Local Cluj-Napoca și și-a cerut banii investiți în ceea ce urma să devină cartierul rezidențial Dealul Lomb, pentru care cele două părți au semnat un parteneriat în 2007.

În 8 iunie 2022, Tribunalului Specializat Argeș a decis ca autoritățile să-i plătească dezvoltatorului despăgubiri de peste 38,5 milioane de lei (7,6 milioane de euro la acea dată). Primăria a făcut atunci apel.

Primarul Clujului, Emil Boc, a declarat atunci că decizia judecătorilor din Argeș este “stranie”. Boc nu era primar la momentul “eșecului imobiliar”.

Impact urma să construiască în Dealul Lomb, peste 6.000 de locuințe pe un teren al municipalității, investiția anunțată fiind de peste 650 de milioane de euro.

Citește mai departe

EVENIMENT

Minore căsătorite la Cluj, cu încuviințarea instanței. Câte cazuri s-au înregistrat din anul 2023 până acum

Publicat

De

Minore căsătorite la Cluj

În România, căsătoria se poate încheia dacă viitorii soţi au împlinit vârsta de 18 ani, conform legii. Cu toate acestea, sunt cazuri în care fete minore s-au căsătorit, dar asta se poate face doar cu încuviințarea instanței de judecată.

Astfel de cazuri sunt și la Cluj și nu puține.

Minore căsătorite la Cluj, cu încuviințarea instanței. Câte cazuri s-au înregistrat din anul 2023 până acum

De la începutul anului 2023 și până în prezent au fost admise 21 de dosare având ca obiect căsătoria unui minor, au transmis pentru Cluj24 reprezentanții Judecătoriei Cluj-Napoca.
Minorele aveau vârste de 16 și 17 ani când au cerut aprobare să se căsătorească. În ceea ce îi privește pe miri, cel mai tânăr avea 19 ani, iar cel mai în vârstă 39 de ani, conform aceleiași surse.

Ce spune legea

Conform legii, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviinţarea părinţilor săi sau, după caz, a tutorelui. Iar acest lucru se poate face cu autorizarea instanţei de tutelă.

De asemenea, în cazul în care unul dintre părinţi refuză să încuviinţeze căsătoria, instanţa de tutelă hotărăşte şi asupra acestei divergenţe, având în vedere interesul superior al copilului.

Dacă nu există nici părinţi, nici tutore care să poată încuviinţa căsătoria, este necesară încuviinţarea persoanei sau a autorităţii care a fost abilitată să exercite drepturile părinteşti.

Foto: pixabay.com

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax