Connect with us

EVENIMENT

Vezi care sunt TELEFOANELE pe care nu va mai funcționa WhatsApp, din octombrie

Publicat


whatsapp telefon aplicatie

Din 24 octombrie 2023, aplicația WhatsApp nu va mai funcționa pe anumite tipuri de telefoane. Din cauza ajustărilor repetate făcute de Meta, aplicația nu va mai fi funcțională pe telefoane cu sistem de operare mai vechi, scrie Alba24.ro.

Astfel, începând cu luna octombrie, WhatsApp va fi incompatibil cu diverse modele de dispozitive. Meta face ca cele mai vechi telefoane mobile să scoase din lista dispozitivelor utilizate la fiecare doi ani . Iar acea revizuire este pe cale să aibă loc. Din octombrie, minimul pentru a putea folosi WhatsApp va fi Android 5.0 Lollipop.

Whatsapp spune adio telefoanelor cu Android 4.0

Compania confirmă pe pagina de ajutor că telefoanele Android mai vechi nu vor mai putea folosi aplicația .

„Începând cu 24 octombrie 2023, vor fi acceptate numai dispozitivele cu sistem de operare Android 5.0 și versiuni ulterioare”, este anunțul oficial făcut de companie, conform crast.net. Versiunile Android 4.1 și anterioare nu vor mai funcționa cu Whatsapp.

Pentru a verifica dacă ai un telefon cu sistem de operare prea „învechit” pentru WhatsApp trebuie să urmezi câțiva pași simpli. Intră în meniul de setări și caută rubrica „Informații despre telefon”.

Caută apoi meniul software și accesează-l. Uită-te după „Versiunea Android”, iar dacă acesta este mai mare sau egal cu 5.0, atunci dispozitivul va suporta în continuare aplicația WhatsApp.

WhatsApp încetează să funcționeze pe unele Android din 24 octombrie, numărul dispozitivelor afectate este de fapt mic și ar echivala cu aproximativ 58 de milioane de telefoane mobile și tablete . Datele sunt întotdeauna estimate.

Pentru a ști dacă Android-ul dvs. va deveni învechit pentru a utiliza WhatsApp, efectuați următorul proces:

– Accesați setările Android și găsiți „Informații despre telefon”.
– Găsiți meniul software și accesați-l.
– Uită-te la „Versiunea Android”. Dacă aveți un scor mai mare sau egal cu 5,0, veți putea continua să utilizați WhatsApp din 24 octombrie.

Ce modele nu vor mai putea rula aplicația

Anunțul îi afectează și pe posesorii de iPhone. Căci, conform informațiile, din luna octombrie, WhatsApp nu va mai funcționa pe modelele care au sistemul de operare IOS 12 sau o versiune mai veche de atât al acesteia. Pe listă se regăsesc: Phone SE, iPhone 6s și Phone 6s Plus.

De asemnea, nici cei care au Samsung Galaxy Trend Lite, Samsung Galaxy S3 mini sau Samsung Galaxy Trend II nu vor mai putea folosi aplicația în viitorul apropiat.

Când vine vorba despre LG, modelele care devin incompatibile cu WhatsApp sunt: LG Optimus F7, LG Optimus L3 II Dual, LG Optimus F5, LG Optimus L5 II, LG Optimus L5 II Dual, LG Optimus L3 II, LG Optimus L7 II Dual, LG Optimus L7 II,  LG Optimus F6.

La acestea se adaugă: LG embarks, LG Optimus L4 II Dual, LG Optimus F3, LG Optimus L4 II LG Optimus L2 II și LG Optimus F3Q.

Iar în cazul Huawei, aplicația nu va mai fi disponibilă pentru Huawei Ascend G74, Huawei Ascend Mate și Huawei Assign DZ.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Clujenii cer scări rulante la pasajul din Piața Gării. ”Ar ridica nivelul de confort pentru cei cu bagaje”

Publicat

gara

Clujenii cer Primăriei instalarea scărilor rulante în pasajul din Piața Gării, ca o soluție modernă pentru a-i ajuta pe călătorii cu bagaje să ajungă mai ușor la tren sau în stațiile de transport în comun.

”S-au promis aceste facilități de multa vreme, dar nu se întâmplă nimic. Scările rulante ar face ca mulți pietoni sa nu mai traverseze în zona gării în mod neregulamentar. Dacă ar exista aceste scări, ar creste circulația prin pasaje și probabil va creste și curățenia din ele.

Câteodată pe scări este un miros care nu face cinste Clujului. Nu mai vorbim ca pentru călătorii cu bagaje, scara rulanta ar ridica nivelul de confort și ar însemna un prim atribut pentru nivelul de civilizație cu care ne lăudăm”, a spus un locuitor al municipiului Cluj-Napoca.

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. Dramă, pasiune și iubiri periculoase în luna octombrie, pe scena Operei Române Cluj-Napoca

Publicat

ope 1

Luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca povești fascinante, personaje complexe și trăiri unice.

Carmen este un personaj enigmatic, cu o personalitate fascinantă. Liberă și imprevizibilă, protagonista operei lui Georges Bizet își urmează propriile dorințe într-o societate dominată de reguli stricte. Don José se îndrăgostește iremediabil de Carmen, femeia seducătoare care cucerește privirile tuturor, și o urmează într-o lume plină de riscuri. Iubirea devine o obsesie care îl transformă într-un personaj marcat de gelozie și furie.

O reprezentație SOLD OUT, la care sunt așteptați toți admiratorii acestei opere: CARMEN, duminică, 1 octombrie, începând cu ora 18:30!

Baletul modern TÂNĂRUL ȘI MOARTEA prezintă destinul tragic al celor trei protagoniști. Compozitorul Constantin Rîpă oferă acestei producții un puternic caracter filosofic, care face referire la atitudinea de resemnare și care a manifestat interes pentru mari personalități culturale românești.

Te invităm vineri, 6 octombrie, începând cu ora 18:30, să asiști la o producție în care moartea este privită ca o consecință a sacrificiului de sine sau a intensității dragostei – o bogăție de semnificații sugerate prin pași de dans!

Vestul Sălbatic

ope 2

LA FANCIULLA DEL WEST– o poveste despre iubire, minciună, situații dramatice și intrigi intense. Pătrundem împreună în atmosfera Vestului Sălbatic, unde Minnie – o femeie puternică, independentă – și Dick Johnson – un bandit al unei trupe de hoți – luptă pentru iubire, încălcând legea.

Într-o regiune precum Vestul Sălbatic, în care legea este dictată de arme și aventura plutește în aer, Jack Rance completează triunghiul amoros, reprezentând coloana vertebrală a justiției și echilibrului. Însă în spatele corectitudinii se ascunde un personaj tumultuos, care dezvoltă o obsesie pentru Minnie.

Va putea Jack să câștige în lupta pentru justiție și pentru inima femeii iubite?

Pătrunde în povestea operei LA FANCIULLA DEL WEST alături de cei trei protagoniști și află deznodământul alături de noi vineri, 27 octombrie și duminică, 29 octombrie, începând cu ora 18:30!

Nu ratați tururile ghidate, unde puteți afla totul despre ceea ce se întâmplă în spatele cortinei, precum și despre istoria sau arhitectura clădirii și a instituției lirice clujene în general!

ope 3

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Congresul de Stomatologie Transilvania are loc la Cluj-Napoca la jumătatea lunii octombrie

Publicat

stomatologie bun

Cea de-a 14 ediție a Congresului de Stomatologie Transilvania va avea loc în perioada 12-14 octombrie la Cluj-Napoca.

„Dragi colegi, a mai trecut un an și a mai venit o toamnă frumoasă. Așa că este timpul să ne revedem la Congresul de Stomatologie Transilvania, eveniment așteptat în care ne dorim să găsim prelegeri și comunicări științifice interesante și cu aplicabilitate în cabinetele noastre. Congresul din acest an vă propune o temă de maxim interes: stomatologia reconstructivă.

fb cover wide

Dincolo de orice alte preocupări și proceduri medicale aplicate pacienților noștri, tratamentele protetice, intervențiile de reconstrucție sau reparație sunt în centrul atenției noastre. Pacienții solicită mereu refacerea dinților cariați, reconstrucții maxilo-faciale și înlocuirea dinților pierduți.

Protetica este recunoscută ca fiind ”ministrul finanțelor” în stomatologie. Complexitatea manoperelor, implicarea deopotrivă a medicilor și a tehnicienilor dentari, implementarea noilor tehnici digitale, precum și exigențele de ordin funcțional și estetic ale acestor tratamente înseamnă costuri semnificative și un efort de echipă și de durată. Exigența pacienților este de multe ori cu un pas înaintea tehnologiilor.

Experiență împărtășită

Suntem în permanentă căutare de noi posibilități de creștere a performanței tratamentelor reconstructive și de a reduce costurile acestora, astfel încât accesibilitatea pacienților la aceste tratamente să crească odată cu gradul lor de satisfacție. Vom găsi la acest congres astfel de informații prin grija lectorilor invitați și a colegilor care ne vor împărtăși din experiența lor personală.

Peste puțin timp, vom avea ocazia să ne revedem, să discutăm despre preocupările noastre și despre îngrijorările noastre, să încercăm împreună să deslușim drumul spre care merge viitorul profesiei noastre.

Suntem un corp profesional puternic în care fiecare dintre noi are aceleași griji majore. O întâlnire în cadrul congresului pe teme de organizare și legislație specifică aduce oportunitatea de a pune întrebări și de a găsi răspunsuri.

Un congres desfășurat în format fizic este cea mai bună ocazie pentru a ne întâlni, a discuta și a crește gradul de încredere în viitorul profesiei noastre”, a anunțat prof. dr. Radu Septimiu Câmpian de la UMF Cluj-Napoca.

afis final

Citește mai departe

EVENIMENT

Turdeanca Laura Roșca, moartă pe plajă la Mamaia, înmormântată duminică

Publicat

laura rosca

Tânăra Laura Roșca, găsită moartă pe plaja din Mamaia, va fi înmormântată, duminică, la Turda, trupul neînsuflețit al acesteia fiind redat familiei după ce a avut loc autopsia la IML în Constanța.

Cunoscută sub numele de DJ Lalla, tânăra de 34 de ani lucra la DJ la un post de radio din București.

O persoană a anunțat autoritățile că a găsit pe plajă mai  multe obiecte care au aparținut fetei, și anume un telefon mobil, căşti audio şi o pereche de pantofi sport.

Citește și VIDEO. Tânără de 34 de ani din Turda, găsită MOARTĂ pe plajă la Mamaia. Fata a fost DJ

”În urma primelor verificări efectuate, anchetatorii spun că nu sunt suspiciuni că ar fi vorba de o crimă, astfel că se ia în calcul varianta sinuciderii.

Conform medicilor legişti, cauza morţii tinerei este înecul.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a anunţat pe 28 septembrie, că în jurul orei 10,20, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe plajă, se află cadavrul unei persoane de sex feminin. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că aspectele sesizate se confirmă.

Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violenţă”, arată Agerpres.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax