ECONOMIE
Vești bune pentru HORECA. Guvernul a alocat un miliard de lei pentru despăgubiri
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a anunțat că Guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea celor din sectorul HORECA și a spus că toată lumea va primi bani.
”A trecut ordonanța mult așteptată pentru HORECA. Dacă suma cererilor de despăgubire va depăși miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporțional cu cererea lor de finanțare. Astfel toată lumea va primi bani și nimeni nu va fi dezavantajat.
Dacă nu sunt suficienți bani în buget pentru toată lumea, atunci vor primi toți mai puțin, dar toată lumea tot va primi. Este o soluție corectă care nu împarte antreprenorii în câștigători (care primesc fonduri) și pierzători (care nu primesc). Și care nici nu stimulează lumea să își depună cererea de finanțare nici cât mai repede, nici cât mai târziu”, a spus Năsui.
Citește și Restaurantele Clujului, la un pas de faliment. Protestul tăcerii
Măsură compensatorie
Potrivit acestuia, măsura este una compensatorie gândită de fostul guvern și care este acum operaționalizată.
”Nu o să reiau cele spuse deja sau elementele din forma pusă în transparență. Ca element de noutate, ieri, în ședința de guvern, am introdus o schimbare în modul în care se face plata. Schimbarea mare este că nu mai mergem pe principiul „primul venit, primul servit”.
Chiar dacă este un principiu obiectiv de departajare a aplicanților, acest principiu ar fi rezultat în două lucruri. Primul, o aglomerare a depunerilor de solicitări în primele zile sau chiar ore de la deschiderea apelului.
Și a doua, ar fi creat o categorie de oameni care primesc banii și o categorie care nu primesc. Practic ar fi primit bani cei care se grăbeau să depună solicitarea mai repede. Nu ar fi fost corect pentru că măsura viza despăgubirea tuturor celor care au fost închiși, nu doar a celor care sunt mai rapizi”, a explicat Claudiu Năsui.
Fiecare va primi bani
Ministrul a precizat că nu s-a vrut nici să se meargă pe un criteriu de departajare care să fie ales prin minister, deoarece tot ar fi creat două categorii de oameni: cei care primesc și cei care nu primesc.
”În plus ar fi fost întotdeauna întrebarea de ce a fost ales acel criteriu de departajare și nu altul. Începeau întrebările perfect legitime de tip „Au făcut unii lobby pentru criteriul X care să-i avantajeze?” Degeaba am fi negat, pentru că orice criteriu din lumea asta i-ar fi favorizat pe unii versus alții.
Așa că am ales o soluție în care să primească toate persoanele eligibile bani indiferent când au făcut solicitarea: fiecare va primi bani, în limita bugetului, proporțional din bugetul total”, a conchis Claudiu Năsui.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






