ACTUALITATE
Ventilatoare medicale non-invazive pentru secțiile ATI ale spitalelor, produse la Cluj
O echipă de ingineri mecanici și electroniști din Cluj-Napoca au conceput un echipament de ventilare non-invazivă prin hiperoxigenare cu sprijinul unor cadre medicale de Terapie Intensivă.
Specialiștii susțin că un astfel de tip de echipament este mai bun decât ventilatoarele cu intubare care ar avea anumite efecte asupra pacienților.
Activitățile au fost demarate în luna martie iar echipamentul prototip a fost finalizat la mijlocul lunii aprilie. În urma testării și verificării echipamentul a trecut cu brio testele funcționale urmând ca în acest timp să se efectueze documentația tehnică și manualul de utilizare.
Echipamentul a trecut primul test săptămâna trecută în Brașov în fața comisiei de testare și evaluare a Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare (ACTTM) și specialiștii Sputalului Militar de Urgență Regina Maria din Brașov și Spitalului Județean de Urgențe Brașov.
În urma definitivării documentației tehnice echipamentul va urma încă o testare finală în București, unde va fi testat pe pacienți, pentru a primi și certificarea finală de utilizare în unitățile sanitare din România.
Aceste tipuri de echipament HFNO au fost utilizate internațional cu succes în tratamentul pacienților infectați cu COVID.
Capacitatea de producție, în funcție de necesități, va fi de cel puțin 200 de unități lunar începând cu luna iunie.
”Echipamentul va avea posibilitatea să fie conectat ușor la surse mobile de aer comprimat și oxigen pentru a putea fi utilizat și de unități sanitare care nu sunt dotate cu instalații stabile și moderne în acest sens. Este necesar în mai multe circumstanțe, pentru tratamentul pacienților critici, perioada de evoluție post-operatorie, pacienți cardiaci în sectia de Coronarieni”, au spus membri ai echipei.
Costul estimativ al unui astfel de ventilator ar fi de 2000 de euro.
În cadrul proiectului au fost implicați Sorin Margin, Mircea Coman, Radu Mureșan, Rareș Oprisa, Adrian Petrule, Constantin Condac.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






