Connect with us

ADMINISTRAȚIE

Vedeta poliției clujene a rămas fără permisul de conducere. A trecut pe roșu

Publicat


YouTube video

Unul dintre cei mai cunoscuți polițiști clujeni, agentul șef  Traian Morar, a rămas fără permisul de conducere. Evenimentul a avut loc în urmă cu câteva zile, în Piața Mihai Viteazul, din Cluj Napoca.

Potrivit unor informații publice, agentul Morar, care a lucrat până de curând la Biroul de Presă al IPJ Cluj, de unde s-a și pensionat, a condus autoturismul proprietate personală și a plecat pe roșu de la semafor, după care a oprit pe un scuar din zona respectivă, unde era interzisă parcarea.

poza rosu

Întreg incidentul a fost filmat de către un alt clujean, cu o cameră de bord, iar filmul a apărut pe o pagină de facebook destinată șoferilor. Ulterior, polițiștii de la Serviciul Poliției Rutiere l-au identificat pe șofer, care era nimeni altul decât Traian Morar. Acesta a fost chemat la sediul SPR Cluj unde fost sancționat contravențional, în plus fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile. Agentul Morar a fost sancționat și pentru parcare ilegală.

Contactat, agentul Morar a recunoscut că a comis contravențiile respective. ”Asta este. M-am grăbit și am plătit pentru asta. Mă miră totuși un fapt. Când fiul meu a fost lovit de o mașină, colegii mei nu s-au mișcat așa de repede, cum au făcut-o acum, cu mine”, a spus polițistul.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate