ACTUALITATE
Vânzătorii de țigări și alcool vor putea cere BULETINELE cumpărătorilor. Proiect de lege

Vânzătorii din magazine, baruri și localuri vor putea verifica vârsta celor care vor să cumpere alcool și țigări, ca să vadă dacă au peste 18 ani. Aste potrivit unui proiect de lege depus de doi depuați ai USR.
Legislația în vigoare prevede că este interzisă vânzarea de alcool și țigări minorilor, dar regula este adeseori încălcată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta clienților, potrivit celor care depus proiectul, Adrian Wiener și Ionuț Moșteanu.
Vânzătorii de țigări și alcool vor putea cere buletinele cumpărătorilor. Proiect de lege
„Avem o datorie morală, ca societate, să ne protejăm copiii. Avem cea mai mare rată de fumători în rândul adolescenților din Europa. Trei sferturi dintre fumătorii adulți au început să fumeze înaintea vârstei de 18 ani. De asemenea, se consumă alcool la vârste fragede.
Toate aceste comportamente dăunătoare, adictive se desfășoară sub ochii noștri. Cu toții am văzut copii cumpărând țigări în România. Prin proiectul depus, dorim să mai oferim un instrument, un îndemn la responsabilitate, operatorilor economici: posibilitatea de a legitima atunci când vând alcool și tutun. Povara de boală a generației viitoare depinde de noi. Îmi doresc să fim responsabili. Îmi doresc să protejăm copiii României”, a declarat Adrian Wiener, deputat USR și medic, potrivit Mediafax.
Conform unui raport Salvați Copiii din 2019 citat de USR, 15% dintre fumătorii adulți din România au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani, iar 38%, înainte de a împlini 18 ani.
„Este în puterea noastră și, totodată, e obligația noastră să-i protejăm pe copii de vicii care pot avea consecințe negative semnificative asupra dezvoltării lor fizice și mentale. Statisticile în domeniu sunt tot mai îngrijorătoare și nu putem rămâne pasivi.
Verificarea vârstei cumpărătorilor în cazul tutunului și alcoolului este o măsură importantă pentru a preveni accesul minorilor la aceste produse și pentru a reduce consumul lor la o vârstă fragedă”, precizează și Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR din Camera Deputaților.
Inițiatorii vor ca Legea 349/2002 să fie modificată și să prevadă că „în vederea verificării vârstei cumpărătorilor de produse din tutun, vânzătorii din unităţile care comercializează produse din tutun vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale cumpărătorilor”. La rândul ei, și Legea 61/1991 urmează să fie modificată, iar personalul localurilor publice şi vânzătorii din unităţile care comercializează băuturi alcoolice vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale clienților, atunci când există suspiciuni că aceștia ar fi minori.
Foto: pixabay.com
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

EDUCATIE
FOTO. Festivalul Alimentului la USAMV Cluj-Napoca. HALVA din jir, grisine cu ALGE marine sau BERE din ghindă de stejar

În 9 iunie 2023, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează evenimentul anual Festivalul Alimentului, la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate din campus.
„Va fi ediția a X-a, aniversară, în cadrul căreia studenții Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor (FSTA) își vor prezenta lucrările de licență, majoritatea produselor alimentare inovative fiind deja medaliate la Saloane internaționale de inventică, precum ProInvent.
Printre delicatesele propuse spre jurizare se numără: Micro Orange CakePops, cu microcapsule ce conțin ulei esențial de citrice, înghețată cu semințe de pin și frunze de pătrunjel, bere inovativă obținută din ghindă de stejar, praline de ciocolată îmbogățite cu pudră de aronia, grisine cu alge marine Wakame și halva din jir sau crackers din tulpină de țelină.
Cele 55 de produse vor fi împărțite în șase categorii și vor fi evaluate de reprezentanți ai 18 companii interesate, viitori colaboratori în domeniu.
Festivalul, organizat în colaborare cu Asociația Specialiștilor din Industria Alimentară din România, va avea ceremonia de deschidere la ora 9.00, urmată de sesiunea de jurizare. Apoi, produsele vor fi prezentate publicului și reprezentanților mass-media, între orele 10.00 – 11.00, iar evenimentul se va încheia cu ceremonia de premiere.
Prof. dr. Elena Mudura, decanul Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor, a declarat că vizitatorii vor avea ocazia să deguste lucrările expuse.
„Artă culinară, gust și culoare, sănătate și inovație, talent și pasiune, toate acestea se regăsesc în lucrările studenților noștri, la Festivalul Alimentului. Produsele sunt realizate cu ajutorul unor tehnologii inovatoare și promovează o alimentație echilibrată. Ne bucurăm să organizăm ediția a X-a, aniversară, iar alături ne vor fi și peste 50 de parteneri din mediul de afaceri, reprezentanți ai
Ambasadei Marii Britanii la București, ai RegioConsult și ai managementului BFF (Bird Friendly Farm)”, anunță USAMV Cluj-Napoca.
ADMINISTRAȚIE
Consilier local, descoperit în incompatibilitate de ANI. A fost şi administrator de firmă a CJ Cluj

12 aleşi locali în incompatibilitate
A fost şi administrator de firmă a CJ Cluj
EDUCATIE
Profesorii clujeni nu se lasă. Un nou marș de protest va fi organizat joi în centrul orașului, în a treia săptămână de grevă

Cadrele didactice din Cluj ies din nou în stradă, joi, de la ora 11.00. Miercuri, liderii coaliției au semnat un angajament politic prin care își asumă că vor respecta memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație, care va fi adoptat joi de Executiv.
Au fost noi negocieri între liderii coaliției de guvernământ și reprezentanții cadrelor didactice. Deocamdată situația rămâne incertă, iar cadrele didactice nu dau semne că se vor întoarce în sălile de clasă.
Profesorii clujeni nu se lasă. Un nou marș de protest va fi organizat joi în centrul orașului, în a treia săptămână de grevă
La Cluj, joi, profesorii vor ieși din nou în stradă. Potrivit liderei Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar clujean (SLIPC), Lucia Cojocaru, un marș de protest va avea loc pe bulevardul Eroilor. Protestul va începe la ora 11.00 în Piața Unirii.
„Lumea e pe poziții. La Cluj, peste 70% dintre profesori încă protestează în a zecea zi de grevă. Oamenii rezistă și sunt foarte nemulțumiți de atitudinea Guvernului și a Ministerului Educației”, a declarata Lucia Cojocaru pentru Cluj24.ro.
Lidera SLIPC a percizat că, până la ora redactării acestei știri, nu a vorbit cu reprezentanții sindicatului la nivel național și că nu poate să spună cât va mai dura greva profesorilor.
La Cluj și un grup de părinți a anunțat un protest pentru ziua de joi, tot în Piața Unirii. Acesta este unul de solidaritate cu cadrele didactice. Cel mai probabil, părinții elevilor se vor alătura profesorilor de la ora 11.00.
Guvernul dă un memorandum
Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, au semnat miercuri un angajament politic prin care își asumă că vor respecta memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație, care va fi adoptat joi de Executiv.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut Ministerului Educației și Ministerului Muncii și Solidarității Sociale promovarea la nivelul Guvernului a unui Memorandum privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării, anunța Executivul.
Foto: Arhivă