EVENIMENT
Valul 4 e pe ducă. Rata de infectare continuă să SCADĂ la Cluj. Au fost sub 2.000 de cazuri de Covid-19 în tot județul
Județul Cluj se îndreaptă spre scenariul Verde. Rata de infectare este în continuă scădere în județ, dar și la Cluj-Napoca.
Din păcate a scăzut și numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză.
Miercuri, 1 Decembrie, în județ rata de infectare era de 2,56 de cazuri la mia de locuitori. În perioada de raportare, respectiv 14 – 27 noiembrie, numărul de cazuri noi a fost de 1.936, potrivit Direcției de Sănătate Publică Cluj.
La Cluj-Napoca, rata de infectare era miercuri de 2,82 de cazuri la mie. În perioada de raportare au fost înregistrate 951 de cazuri de Covid-19.
Și la Florești situația este bună. Cu 115 cazuri noi, rata de infectare era miercuri de 2,38 de cazuri la mia de locuitori.
În comunele Aiton, Așchileu, Beliș, Ciucea, Dăbâca, Jichișu de Jos și Mărgău, rata de infectare era zero miercuri.
În continuare, în Aiton se înregistrează cea mai mare rată de infectare din județ – 13,49 de cazuri la mie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






