Connect with us

ACTUALITATE

Valeriu Gheorghiță, după ce mai multe țări au oprit vaccinarea cu AstraZeneca: România nu a primit doze din acel lot

Publicat


Coordonatorul campaniei de vaccinare, dr. Valeriu Gheorghiță, spune că țara noastră nu a primit doze din lotul de vaccin AstraZeneca pentru care există suspiciuni că ar fi indus reacții adverse severe, cum ar fi apariția unor cheaguri de sânge. 

Mai multe țări din Europa au suspendat vaccinarea cu AstraZeneca, după ce au apărut suspiciuni ca administrarea acestui ser a determinat apariția de tromboembolii la persoane care au fost vaccinate.

„Este vorba de un lot de vaccin de la AstraZeneca asupra căruia există această suspiciune că ar fi potențial legat de apariția unor cazuri de persoane vaccinate care au dezvoltat într-o perioadă de zece zile de la vaccinare fenomene trombotice, apariția unor cheaguri de sânge”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță la Antena3.

Acesta a porecizat că România nu a primit doze din acel lot asupra căruia sunt suspiciuni. Este vorba de un lot de 1,6 milioane de doze care au ajuns în aproape17 țări europene.

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă în continuare vaccinarea cu AstraZeneca

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat joi să nu fie întreruptă imunizarea cu vaccinul produs de AstraZeneca, având în vedere că la această oră informațiile disponbile „indică faptul că numărul tromboemboliilor la persoanele vaccinate nu este superior celui observat pe ansamblul populaţiei”, potrivit Agerpres, care citează France Presse.

EMA a arătat, prin intemediului unui comunicat de presă, că în ţările spaţiului economic european, care include și Norvegia şi Islanda, au fost semnalate în total 22 de cazuri de tromboembolii în rândul celor aproximativ 3 milioane de persoane vaccinate cu serul AstraZeneca.

Vaccinarea cu AstraZeneca a fost suspendată 9 țări europene în totalitate sau doar pentru anumite loturi. Ultimele care au luat decizia de a suspenda vaccinarea cu acest ser sunt Italia și Danemarca.

Astfel, Agenția italiană pentru medicamente (AIFA) a interzis utilizarea la nivel național a lotului ABV2856 din vaccinul anti-Covid AstraZeneca din cauza „evenimentelor adverse grave”, apărute după inoculare.

Şi Danemarca a suspendat folosirea acestui ser. Oficialii danezi spun că au primit rapoarte cu privire la cheaguri de sânge fatale, dar nu se ştie încă dacă există o legătură cu vaccinarea.

Săptămâna trecută, Austria a suspendat și ea vaccinarea cu un lot de vaccinuri AstraZeneca după decesul unei persoane şi îmbolnăvirea alteia.

Surse: antena3.ro, agerpres.ro, mediafax.ro

Foto: Arhivă




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate