EVENIMENT
Vacanța 2022: Ce să nu faci atunci când mergi ca TURIST în Grecia. Sejurul ți se poate transforma într-o experiență NEPLĂCUTĂ
Destinația aleasă de mulți români pentru petrecerea vacanței din această vară este litoralul însorit al Greciei. Românii care aleg să meargă în concediu acolo trebuie însă să știe că elenii au niște reguli stricte, iar, în cazul în care acestea sunt încălcate, în unele situații, amenzile sunt usturătoare, scrie Alba24.ro.
Sunt destule motive ca aceste încălcări de conduită să vă strice sejurul. Anumite lucruri sunt perfect normale în România, însă total interzise în Grecia.
Potrivit Impact.ro , înainte de a pleca în Grecia este bine să va asigurați trebuie să vă asigurați că știți regulile din statul pe care urmează să-l vizitați, pentru a nu avea surprize neplăcute.
Citește și: CONCEDIU în Grecia 2022. PREȚURI la mâncare și combustibil, INFORMAȚII despre drum și PONTURI pentru o vacanță reușită
Ce nu aveți voie să faceți în Grecia: Interzis cu pantofi cu toc ”cui” în siturile arheologice
Doamnele trebuie să fie cu băgare de seamă atunci când vizitează siturile arheologice, deoarece aici sunt interziși pantofii cu toc. În primul rând, te poți accidenta pe străzile pietruite ale Greciei, iar dacă vrei să vezi o parte din grecia Antică, atunci trebuie să știi că pantofii cu toc cui sunt interziși, deoarece monumentele istorice pot avea de suferit.
Ce nu aveți voie să faceți în Grecia: Este interzis să aduni pietre din situri arheologice
Turiștii care doresc să aibă o amintire din Grecia, mai ales atunci când merg în siturile arheologice, este bine să se abțină. Nu ai voie să iei pietricele din siturile arheologice.
Citește și: Vacanță 2022: Cât COSTĂ benzina și motorina în țările vecine. BUGET pentru drumul cu mașina în concediu
Dacă ai genți sau rucsace mari, atunci riști să fii percheziționat pentru a nu ascunde „suveniruri”. Așa se pare că s-a întâmplat cu jucăria de pluș a unei fetițe. Paznicii au considerat că cineva ar fi putut dosi acolo pietricele de pe Acropole, așa că au percheziționat până și jucăria.
Ce nu aveți voie să faceți în Grecia: Nu atinge artefactele din muzee
La fel ca peste tot în lume, nici în Grecia nu ai voie să atingi exponatele din muzee și fii foarte atent cu pozele. Întreabă paznicii dacă ai voie să faci poze, ca să eviți o amendă destul de mare.
Ce nu aveți voie să faceți în Grecia: Nu fotografia obiectivele militare
În Grecia sunt foarte multe obiective militare. Trebuie să știi că nu ai voie să fotografiezi astfel de obiective, pentru a nu te trezi cu poliția pe cap. Așadar, în caz că îți intră în cadru o astfel de clădire, schimbă rapid unghiul.
Ce nu aveți voie să faceți în Grecia: Ținută obligatorie în biserici și mănăstiri
În bisericile și mănăstirile din Grecia, umerii și genunchii femeilor trebuie să fie acoperiți. Uneori, nu este permisă nici intrarea cu pantaloni lungi, ci doar cu fustă.
Bărbații trebuie să poarte pantaloni lungi. Dacă o vizită la o biserică sau mănăstire te-a luat pe nepregătite, găsești la intrare tot ce trebuie pentru a încropi o ținută decentă.
Atenție unde parchezi mașina
Înainte de a parca, ai grijă dacă ai voie să o faci și interesează-te imediat cum poți plăti parcarea, deoarece nu vrei să te trezești cu o amendă, în vacanță.
Ai grijă cu mâncarea la metrou
Metroul din Atena este ca o operă de artă și tu trebuie să te comporți ca într-un muzeu. Chiar sunt câteva stații considerate drept muzee în miniatură. Sunt și extraordinar de curate, iar grecii respectă aici toate regulile în vigoare, educați cu amenzi usturătoare. Trebuie săștii că nu ai voie să bei sau să mânânci. În cazul în care îți este sete, ai voie să bei doar apă.
Sursa: Alba24.ro
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






