Connect with us

EDUCATIE

UTCN, în topul universităţilor în specializările din Inginerie şi Tehnologie conform QS World University Rankings by Subject

Publicat


Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – UTCN este în topul universităţilor în specializările din Inginerie şi Tehnologie conform QS World University Rankings by Subject din 2024.
UTCN este una dintre cele 7 universități românești prezente în ediția din acest an a acestui prestigios clasament.

UTCN, în topul universităţilor în specializările din Inginerie şi Tehnologie conform QS World University Rankings by Subject

În urma prestigiosului clasament dat publicității miercuri, 10 aprilie 2024, de QS World University Rankings by Subject, realizat de către compania Quacquarelli Symonds din Marea Britanie, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca este una dintre cele 7 universități românești prezente în ediția din acest an.
În domeniul fundamental Engineering & Technology, UTCN se remarcă cu 3 apariții  în clasamentele pe specializări, unde ocupă poziții remarcabile având în vedere numărul mare de universități luate în evaluare.
  • Engineering – Mecanical, Aeronautical & Manufacturing în care au fost analizate 1.528 de universităţi şi incluse în top primele 530. UTCN ocupă poziţia 351-400 la nivel internaţional şi 1 la nivel naţional.
  • Engineering – Electrical & Electronic, în care care au fost analizate 1.709 de universităţi şi incluse în top primele 530. UTCN ocupă poziţia 451-500 la nivel internaţional şi 2 la nivel naţional.â
  • Engineering – Computer Science & Information Systems în care au fost analizate 2.066 de universităţi şi incluse în top primele 720. UTCN ocupă poziţia 601-650 la nivel internaţional şi 4 la nivel naţional.

Au fost evaluate 4.989 de instituţii de învăţământ superior

În acest an, QS World University Rankings by Subject include un numar de 1.559 de universităţi şi un total de 55 de specializări, grupate în cinci mari domenii fundamentale științifice/academice.
Domeniile sunt Engineering & Technology, Art and Humanities, Natural Sciences, Social Sciences & Management, Life Science & Medicine.
Rezultatele date publicităţii evaluează un număr impresionant de 4.989 de instituţii de învăţământ superior, diferit pe fiecare domeniu şi specializare, şi le ierarhizează în baza unei metodologii care ia în considerare criterii referitoare la reputaţia academică, reputaţia în rândul angajatorilor, calitatea cercetării derulate (reflectată prin numărul de citări ale lucrărilor publicate de membrii instituţiilor universitare) şi indicele Hirsch.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate