EVENIMENT
UTA –„U” Cluj, 2-0. Elevii lui Sabău PIERD 3 puncte importante în deplasare la Arad
UTA și „U” Cluj s-au întâlnit sâmbătă, 1 aprilie, pe Arena Francisc Neuman din Arad pentru a disputa partida din a doua etapă a play-out-ului din Superliga de fotbal a României. Arădenii au învins cu 2-0 prin golurile marcate de Postolachi (min.23) și Miloșevici (min.26).
Echipele de start:
UTA Arad: Kucher – Vukcevic, Chindriș, Benga, Roger – Batha, Anton – Postolachi, Ubbink, Pop – Milosevic
REZERVE: Iacob – Bautista, Benzar, Dobrescu, Hoxhallari, Keșeru, Otele, Steau, Willie
ANTRENOR: Laszlo Balint
„U” Cluj: Gorcea – Martic, Pitian, Miron, Chipciu – Oancea, Simion, Bic, Remacle – Gomes, Tescan
REZERVE: Iliev – Balan, Filip, Goranov, Haita, Ilie, Ispas, Nistor, Stoica
ANTRENOR: Ioan Sabău
ARBITRU: Sorin Costreie
„U” Cluj pierde în deplasare împotriva celor de la UTA Arad
Prima repriză a fost controlată de gazde, jucătorii clujeni nereușind să se apropie prea mult de poarta apărată de Kucher. Prima ocazie a partidei a venit în mintul 23 când UTA a ieșit la atac prin fundașul lateral de origine braziliană, Roger care a centrat periculos, iar Postolachi a lovit balonul perfect reușind să îl învingă pe Gorcea cu o lovitură de cap trimisă la colțul scurt
Cu toate că fanii prezenți la meci așteptau replica universității, în continuare gazdele au fost cele care au atacat prin același Roger care a trimis o centrare în careu pentru Postolachi, dar acesta a trimis un șut ratat care a ajuns cu șansă la Milosevic, acesta reia cu capul și îl învinge pe Gorcea.
Prima ocazie a celor de la „U” a venit în minutul 37 când Simion a trimis o centrare perfectă pentru Pitian care reia balonul cu capul, dar mingea trece pe lângă poarta apărată de Kucher, iar scorul primei reprize a rămas 2 la 0 pentru UTA Arad.
Repriza secundă a început în forță pentru oaspeți, căpitanul universității, Alexandru Chipciu a oferit o pasă lungă care l-a servit excelent pe Gomes, acesta reușind să marcheze, dar golul a fost anulat din cauza poziției neregulamentare în care se afla atacantul celor de la „U”.
Elevii lui Sabău au continuat să forțeze prin șutul trimis de Remacle în urma unui corner, dar portarul arădenilor, Kucher a avut o intervenție de mare portar și a păstrat poarta intactă. tot a O nouă ocazie a celor de la „U” a venit în minutul 62 când Simion a trimis un șut plasat dinafara careului, dar Kucher a scos balonul în ultimul moment de sub transversală.
Ultima șansă a partidei a venit în minutul 90+2, căpitanul universității a pătruns excelent în centru și a trimis un șut puternic de la aproximativ 30 de metri, dar Kucher a făcut o partidă perfecta și a păstrat scorul din prima repriză, 2 la 0 în favoarea gazdelor, care după acest succes ajung la 17 puncte, deasupra locurilor retrogradabile, în timp ce clujenii răman momentan pe poziția a treia în play-out-ul Superligii cu 20 de puncte.
Cosmin Olaru
Foto: Facebook FC Universitatea Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






