ACTUALITATE
UTA Arad învinge ”U” Cluj în etapa a V-a din Superliga de fotbal. Clujenii, nicio victorie în 5 meciuri
Echipa de fotbal UTA a învins ”U” Cluj în primul meci al zilei din Superliga de fotbal. Partida s-a disputat sâmbătă la Arad și a făcut parte din etapa a V-a a campionatului național.
UTA a învins U Cluj cu scorul de 2-1. Primul gol a fost înscris pentru UTA de atacantul moldovean Virgiliu Postolachi în minutul 6, iar clujenii au egalat prin vârful Adrian Balan în minutul 37. Mijlocașul argentinian Juan Bautista Cascini a înscris golul victoriei în minutul 82.
În urma acestui rezultat, UTA ajunge pe locul șapte cu șapte puncte. U Cluj rămâne fără victorie în primele cinci etape având doar două puncte. Clujenii sunt pe penultimul loc, 15.
Sâmbătă seara, se mai joacă un meci din etapa a V-a a campionatului național de fotbal. Este vorba despre Petrolul Ploiești-Rapid București care se dispută pe stadionul Ilie Oană. Înaintea meciului, ploieștenii se află pe locul 12, cu patru puncte în patru etape, în timp ce oaspeții se află pe locul doi, cu nouă puncte din 12 posibile.
Sursa: Mediafax
Sursa Foto: FC Universitatea – Facebook
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






