EVENIMENT
Pensii de urmaș pentru copiii deținuților POLITICI din Cluj. S-au depus peste 4.500 de dosare pentru despăgubiri lunare
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecții Sociale (AJPIS) Cluj a înregistrat în perioada iulie 2020 – iulie 2021 un număr de 4.642 de cereri din partea clujenilor potrivit Decretului-Lege nr.118/ 1990, republicat, pentru a primi indemnizații lunare dacă sunt urmași ai foștilor deținuți politici.
Potrivit dispozițiilor documentului, de aceste drepturi pot beneficia copiii persoanelor care sau fost deținuți politici, care au avut stabilită măsura domiciliului obligatoriu sau care au fost strămutate în altă localitate, după data de 06.03.1945, pe motive politice, persoane internate în spitale de psihiatrie, pe motive politice sau care au fost prizonieri de război în URSS după data de 23.08.1944.
Vezi și Cum poți verifica online vechimea în muncă și dacă angajatorul ți-a plătit contribuția pentru pensie
Astfel, urmașii celui decedat, dispărut sau exterminat în timpul luptelor cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești, în timpul detenției, în timpul aplicării măsurii domiciliului obligatoriu, strămutării, deportării sau prizonieratului au dreptul la pensie de urmaș în condițiile legii, la o indemnizație lunară de 700 lei pentru fiecare an de detenție, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionari. iar plata indemnizațiilor se face de către casa teritorială de pensii.
Indemnizații și de 350 de lei
De pensia de urmaș de 700 de lei beneficiază urmașii persoanei care a executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau a fost lipsită de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice, a fost privată de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune, a fost strămutată într-o altă localitate, a participat în acțiuni de împotrivire cu arma în mână și de răsturnare prin forță a regimului comunist până la data de 31 decembrie 1964.
De aceleași drepturi beneficiază și copiii celor care au fost deportați în străinătate după 23 august 1944 sau au fost luați prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944.
De asemenea, urmașii persoanelor care au fost internate în spitale de psihiatrie sau au avut stabilit domiciliu obligatoriu au dreptul la o indemnizație lunară de 350 lei pentru fiecare an de internare abuzivă în spitalele de psihiatrie sau de domiciliu obligatoriu, indiferent dacă sunt sau nu sunt pensionate.
”În situația în care persoana persecutată pe motive politice are mai mulți urmași, se acordă indemnizația lunară pentru fiecare în parte, în funcție de data nașterii fiecărui copil”, au precizat pentru Cluj24 reprezentanții AJPIS Cluj.
Câți bani poate lua un urmaș
Astfel, în funcție de anii de detenție ai părinților, copiii lor pot primi sume frumușele în fiecare lună.
De exemplu, un clujean primește 2700 de lei lunar în condițiile în care tatăl său a executat 3 ani, 10 luni și 11 zile ca deținut politic, iar un altul poate încasa peste 7000 de lei după ce tatăl său a fost închis din motive politice timp de 10 ani în închisorile comuniste.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Rupa Vili
septembrie 21, 2021 la 6:07 pm
Pentru tortura la care au fost supuși nu primesc nimic de la stat . În lege spune clar că primesc doar pentru fiecare an de închisoare în care au fost răpiți de lângă familie .
Trebuie făcută o lege de reabilitare a victimelor torturii .