EVENIMENT
UPDATE. Doctoriță de la Spitalul de Copii Cluj-Napoca, găsită moartă pe holul instituției, în timpul gărzii
Tragedie cumplită la Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca după ce o doctoriță în vârstă de 66 de ani a fost găsită fără suflare, vineri dimineață, pe holul unității medicale, chiar în timpul gărzii, scrie Transilvania Plus. Aceasta se numește Eva Kiss și era medic primar pediatrie.
Colegii ei au intervenit imediat și au încercat disperat să o salveze, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, femeia nu a mai putut fi readusă la viață.
Surse medicale au declarat pentru Transilvania Plus că medicul suferea de mai multe boli cronice, însă nimeni nu se aștepta la o asemenea tragedie.
Vestea morții sale a căzut ca un trăsnet peste colectivul spitalului, care o descrie ca pe un om devotat și respectat de toți.
Burnout medical
Dispariția sa ridică, din nou, întrebări dureroase despre epuizarea și stresul uriaș la care sunt supuși medicii din sistemul sanitar românesc, după ce, cu doar două săptămâni în urmă, un alt medic, Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean Buzău a decedat tot în timpul unei gărzi.
Apropiații victimei spuneau că se vedea epuizarea pe fața Ștefaniei cu câteva zile înainte ca aceasta să se stingă din viață.
Tot mai mulți medici reclamă burnoutul din spitalele de stat din România.
Ce spun polițiștii clujeni
”În data de 7 noiembrie a.c., în jurul orei 06.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că o femeie de 66 de ani, medic în cadrul unui spital din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost găsită în stare de inconștiență.
Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost constatat decesul persoanei în cauză.
În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






