Connect with us

EVENIMENT

Untold NU SE MUTĂ din Cluj-Napoca. Organizatori: „Clujul va fi întotdeauna casa Untold”

Publicat


Untold rămâne la Cluj. Organizatorii au confirmat că orașul va rămâne „casa Untold”, însă se pregătește trecerea festivalului la o nouă etapă.

După speculațiile apărute în urma unui mesaj postat pe rețelele sociale de PR Managerul Ioana Chereji, organizatorii festivalului UNTOLD au clarificat marți seară că festivalul nu pleacă din Cluj-Napoca. Potrivit acestora, ediția aniversară cu numărul 10 marchează începutul unei noi etape în evoluția evenimentului care a devenit simbol al orașului.

„Facem tranziția spre o nouă etapă, un nou început. Vom oferi mai multe detalii în cursul festivalului. Ne pregătim pentru această următoare etapă”, a declarat Bogdan Buta, fondatorul UNTOLD.

„Ultimul UNTOLD la Cluj… as you know it!”

Declarațiile vin în contextul în care un mesaj postat de Ioana Chereji, PR Manager UNTOLD a stârnit reacții în rândul fanilor și al comunității locale, sugerând posibila mutare a festivalului din Cluj-Napoca. „Ultimul UNTOLD la Cluj… as you know it! The end of a decade, the beginning of a new era!”, arăta mesajul acesteia.

Întrebat despre zvonurile privind o eventuală relocare definitivă a festivalului în București, cofondatorul Edy Chereji a răspuns tranșant: „Festivalul din București se cheamă Untold Kapital”.

„Clujul va fi întotdeauna casa Untold”

De asemenea, Buta a subliniat: „Ca să nu rămână neclarificată această chestiune, Clujul va fi întotdeauna casa Untold. Indiferent unde ne vom duce, în toată lumea, Clujul rămâne mereu casa noastră”.

„Facem tranziția spre o nouă etapă, un nou început, vom oferi mai multe detalii în cursul festivalului. Ne pregătim pentru această următoare etapă”, a mai arătat acesta.

Ediția aniversară UNTOLD X are loc în perioada 7–10 august 2025 și promite a fi una memorabilă, în ton cu începutul unei „noi ere” pentru festivalul care a debutat în 2015, când Cluj-Napoca a fost Capitala Europeană a Tineretului.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate