Connect with us
Advertisement
Advertisement

ACTUALITATE

Ungaria obligă hipermarketurile să predea nevoiașilor alimentele care expiră în 48 de ore

Publicat


Parlamentul ungar a aprobat o creştere a impozitării marilor lanţuri de hipermarketuri, majoritatea străine, care în plus vor fi obligate să predea pentru acţiuni sociale destinate persoanelor nevoiaşe alimentele care expiră în 48 de ore, relatează agenţia EFE.

Conform noii legi, pentru lanţurile comerciale care au o cifră de afaceri anuală de peste 273 de milioane de euro, taxa specială pe venituri va creşte la 2,7%, faţă de 2,5% în prezent.

Deşi legea nu discriminează între companiile naţionale şi cele străine, în practică ea va afecta doar marile lanţuri comerciale cu acţionariat străin, precum Aldi, Auchan, Lidl, Penny Market, Spar sau Tesco.

Noua lege mai prevede că aceste lanţuri comerciale vor trebui să predea zilnic Centrului de Recuperare a Alimentelor produsele alimentare care expiră în următoarele 48 de ore, cu excepţia celor care au din momentul producerii o dată de expirare de mai puţin de două zile, cum ar fi de exemplu produsele de panificaţie.

Actul normativ nu afectează cele trei lanţuri comerciale ungare cele mai mari, respectiv CBA, COOP şi Real, acestea fiind francize şi având cifre de afaceri sub plafonul stabilit în lege.

Legea intră în vigoare de la 1 ianuarie

Guvernul condus de Viktor Orban insistă de mulţi ani că Ungaria trebuie să sprijine lanţurile locale de hipermarketuri, dar legat de noua lege care intră în vigoare pe 1 ianuarie afirmă că ea are rolul de a diminua risipa de alimente şi de a direcţiona către persoanele nevoiaşe alimente care altfel ar ajunge să fie aruncate.

Însă unele media ungare, precum website-ul de ştiri Telex, susţin că obligativitatea de a preda alimentele care urmează să expire ar putea fi neconstituţională, invocând proprietatea privată asupra acestor produse.

Potrivit datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), în Ungaria sunt aruncate anual peste 1,8 milioane de tone de alimente, o risipă care pe ansamblul Uniunii Europene este estimată la circa 90 de milioane de tone.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

10.000 de maghiari, protest la Debrețin împotriva premierului Ungariei, Viktor Orban

Publicat

Viktor Orban

Mii de maghiari au protestat împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, duminică, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Peter Magyar, un fost membru al guvernului considerat de unii observatori ca fiind prima ameninţare serioasă din ultimii ani la adresa lui Orban, a organizat mitingul la care au participat aproximativ 10.000 de persoane în oraşul Debreţin din estul ţării, un bastion al partidului de guvernământ Fidesz.

Candidaţii Fidesz au câştigat oraşul încă de la sfârşitul anilor 1990. La ultimele alegeri, partidul de guvernământ a obţinut aproximativ 60 % din voturi, în timp ce partidele din opoziţie au obţinut doar aproximativ o treime din voturi.

Adresându-se susţinătorilor săi care fluturau steaguri, Magyar a ţintit una dintre politicile de bază ale lui Orban, criticând ceea ce el a numit nivelul extrem de scăzut al alocaţiilor pentru susţinerea copiilor în Ungaria.

”Dacă spui această poveste oriunde în Europa, nimeni nu te va crede”, a spus Magyar.

Elita lui Orban

Orban spune că, dintre ţările UE, Ungaria cheltuieşte cea mai mare parte a economiei sale pentru susţinerea familiilor.

”Avem nevoie de un sistem complet nou în care sprijinul social să fie într-adevăr direcţionat pe baza nevoilor sociale”, a spus Magyar.

El a declarat că Ungaria este condusă de ceea ce el a numit o elită bine conectată, pe care va încerca să o elimine dacă va fi ales.

Observatori internaţionali susţin că Orban a direcţionat fonduri ale Uniunii Europene către oameni de afaceri apropiaţi de Fidesz pentru a se menţine la putere.

Orban spune că Ungaria nu este mai coruptă decât alte ţări.

Organismul de control însărcinat cu supravegherea fondurilor UE afirmă că nu dispune de autoritatea necesară pentru a denunţa posibilele abateri şi a solicitat competenţe suplimentare.

Citește mai departe

EVENIMENT

OPINIE. AGRESIUNILE împotriva femeilor. Vor lua vreodată sfârșit?

Publicat

agresiune femei

Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial. Țările UE nu fac excepție. Din păcate, o femeie din trei a fost victima unor violențe fizice sau sexuale.” (Consiliul Europei, 4 martie 2024)

femeie

Acest fenomen social global are impact major asupra bunăstării și sănătății fizice și mintale a mamelor care ne-au dat naștere, ne-au îngrijit și ne-au crescut.

OPINIE. AGRESIUNILE împotriva femeilor. Vor lua vreodată sfârșit?

Motiv pentru care multe instituții legislative internaționale au dezvoltat în ultimele decenii un cadru juridic menit să prevină și să combată agresiunile, să pedepsească agresorii și să ocrotească, să consilieze și să sprijine victimele.

Uniunea Europeană

La 1 octombrie 2023, Consiliul Europei a aderat în bloc la Convenția privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, formulată în 2011, la Istanbul, aceasta intrând automat în vigoare în toate țările ce fac parte din acest organism european. Prin acest instrument juridic, Consiliul a hotărât „să protejeze femeile împotriva tuturor formelor de violență și să prevină, să urmărească în justiție și să elimine violența împotriva femeilor și violența domestică”.

România

Începând cu anii 2000, în România au fost luate măsuri pentru abordarea pe plan juridic și social a acestui fenomen îngrijorător. Cu toate acestea, mulți experți susțin că multe cazuri de violență rămân încă nedeclarate.

2023. Poliția Română a intervenit la 108 831 de cazuri de violență domestică. Se pare că în ultimii cinci ani, numărul infracțiunilor de acest tip a crescut cu peste 19 mii de cazuri.

2024, ianuarie și februarie. Conform unui comunicat emis de Poliția Română la 24 martie 2024, în primele două luni din acest an polițiștii au fost nevoiți să intervină la 19 077 de cazuri de violență domestică. Majoritatea au fost îndreptate împotriva femeilor și minorilor.

femei

Perspectiva Bibliei

La 29 aprilie 2024, pe jw.org, site-ul oficial al Martorilor lui Iehova, a fost publicat articolul „Siguranța femeilor – Perspectiva Bibliei”, ca resursă gratuită pentru femeile care au fost victime ale violenței și care au nevoie de vindecare și sprijin. În baza unor versete biblice emoționante, articolul prezintă punctul de vedere al lui Dumnezeu despre femei și ceea ce va face în viitor pentru a opri agresiunile de orice fel asupra femeilor.

În România, acest articol va fi prezentat pe parcursul lunii mai, în format electronic sau tipărit, atât autorităților locale, secțiilor de poliție, unităților de învățământ, penitenciarelor, cabinetelor medicale individuale și altor entități, cât și trecătorilor care se vor opri la bine cunoscutele cărucioare cu literatură amplasate în zonele pietonale intens circulate.

„Biblia oferă multă speranță pentru victimele violenței”, a declarat Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova. „Sperăm ca acest articol să le ajute pe femei să se simtă prețuite, apreciate și sprijinite.”

Pe site-ul jw.org pot fi găsite și alte articole care abordează acest subiect, cum ar fi:

· Ajutor pentru victimele violenței domestice

· Violența domestică — Cum i se poate pune capăt

· Ce ar trebui să știu despre agresiunile sexuale? (Partea I): Măsuri de precauție

· Ce ar trebui să știu despre agresiunile sexuale? (Partea a II-a): Vindecare

Citește mai departe

EVENIMENT

ACCIDENT la Sînpaul, în Cluj. Patru persoane au fost RĂNITE

Publicat

politie masina bun

Un accident rutier s-a produs luni, în jurul orei 16.30, pe DN1F E81 în afara localității Sînpaul din jud. Cluj. Patru persoane au fost rănite.

„Din primele cercetări s-a stabilit că o conducătoare auto de 41 de ani, din județul Maramureș, care se deplasa cu un autoturism din direcția municipiului Cluj-Napoca spre Zalău, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus din sensul opus, la volanul căruia se afla un bărbat de 31 de ani din orașul Șimleul Silvaniei.

ACCIDENT la Sînpaul, în Cluj. Patru persoane au fost RĂNITE

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto și altor 3 pasageri.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

„U” Cluj a TRANSFERAT un mijlocaș din Liga a 2-a

Publicat

dorin codrea

Universitatea Cluj anunţă transferul jucătorului Dorin Codrea, în vârstă de 26 de ani. Mijlocaşul defensiv a evoluat în acest sezon pentru Concordia Chiajna, unde a strâns 17 prezenţe şi a marcat 3 goluri.

„Crescut de LPS Banatul, Dorin Codrea a debutat la nivelul ligii secunde în tricoul celor de la ACS Poli Timişoara în sezonul 2018/2019. În stagiunea 2020/2021 a jucat în play-off-ul pentru promovare alături de Politehnica Timişoara.

„U” Cluj a TRANSFERAT un mijlocaș din Liga a 2-a

În total, noul nostru jucător are 125 de partide jucate în Liga 2, cel mai aproape de promovare fiind în sezonul 2021/2022, când a jucat barajul pentru promovare alături de Concordia Chiajna împotriva celor de la Chindia Târgoviște”, scrie pe site-ul FC Universitatea Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax