EVENIMENT
Un tânăr din Cluj care conducea DROGAT a FUGIT când polițiștii i-au spus că îl duc la o unitate medicală. A ajuns după gratii
Un tânăr de 33 de ani din Cluj-Napoca a ajuns 24 de ore după gratii. Acesta a fost găsit după ce a fugit de oamenii legii care l-au prins la volan sub influența drogurilor.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 33 de ani din Cluj-Napoca. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Un tânăr din Cluj care conducea DROGAT a FUGIT când polițiștii i-au spus că îl duc la o unitate medicală. A ajuns după gratii
Potrivit polițiștilor clujeni, la data de 8 iulie anul curent, în jurul orei 02.40, polițiștii l-au oprit în trafic pe acesta în timp ce conducea autoturismul pe strada Dorobanților din Cluj-Napoca.
Bărbatul a fost testat cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, rezultatul fiind pozitiv, motiv pentru care polițiștii i-au comunicat că urmează să fie condus la o unitate medicală, pentru a-i fi prelevate mostre biologice.
Bărbatul nu a respectat indicațiile polițiștilor și a fugit. Ulterior, în urma activităților de cercetare, polițiștii l-au depistat, iar în baza probatoriului administrat, pe numele acestuia au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






