Connect with us

EVENIMENT

Un tânăr care a VANDALIZAT o mașină în Apahida, reținut de polițiști

Publicat


Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au reținut pentru o perioadă de 24 de ore un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Apahida, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 17.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, având asupra sa un obiect tăietor, distruge un autoturism aflat parcat pe o stradă din Apahida.

Deplasați la fața locului, aceștia au stabilit faptul că tânărul de 26 de ani, a creat pagube autoturismului parcat, aparținând unei femei de 31 de ani, atât prin lovirea cu un obiect tăietor, cât și prin escaladarea acestuia. Pe lângă zgomotul produs de loviturile aplicate, tânărul a adresat injurii unui bărbat care i-ar fi atras atenția, tulburând astfel liniștea publică.

În cauză, sunt desfășurate în continuare activități specifice de cercetare, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, informează IPJ Cluj.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Clujeanca Vlăduța Lupău, VACANȚĂ de 30.000 $ la început de an. Adică aproximativ trei ore de cântat

Publicat

shebara

Cunoscuta cântăreață de muzică populară din Cluj, Vlăduța Lupău, s-a răsfățat la  început de an cu o vacanță la una dintre cele mai exclusiviste destinații turistice de la Marea Roșie. Vacanța cu soțul și băiețelul mai mare a costat-o undeva la 30.000 $, adică aproximativ vreo trei ore de cântat, având în vedere că tariful ei este de 10.000 euro/ cântare.

shebara

shebara

shebara

shebara

Shebara Resort, locația aleasă de artistă, se găsește în Umm Lajj (Arabia Saudită) și are o piscină în aer liber, o zonă de plajă privată, un bar, și WiFi gratuit în întreaga proprietate. Stațiunea are vile pe plajă, cu unul sau două dormitoare, precum și vile lacustre. Proprietatea are un club pentru copii, room-service și servicii de schimb valutar, conform prezentării de pe Booking.com.

shebara

VIDEO FOTO. Clujeanca Vlăduța Lupău, VACANȚĂ de 30.000 $ la început de an. Adică aproximativ trei ore de cântat

Oaspeții cazați la acest complex beneficiază de acces la un centru spa și de wellness cu cadă cu hidromasaj.

shebara

shebara

shebara

shebara

shebara

shebara

După cum reiese din postările artistei, aceasta a optat pentru o vilă lacustră care, conform Booking.com, ar costa o săptămână, doar cazare și mic dejun, undeva la 25.000 $.

„Fără cuvinte… fără descriere”, sunt cuvintele Vlăduței care însoțesc imaginile postate.

Video: Facebook Vlăduța Lupău

Foto: Booking.com

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO FOTO. BandBook organizează al doilea SHOWCASE de artiști la FORM Space, în Cluj-Napoca

Publicat

showcase

Agenția BandBook își serbează al doilea an de activitate printr-un mini festival de două zile, alături de opt artiști din portofoliu: Ana Coman, Pinholes, Delta Pe Obraz, Paul Tihan, Cristina Lupu, Andra Andriucă, Prima Dragoste și Diana Căldăraru. Evenimentul are loc la FORM Space, în Cluj-Napoca, între 28 și 29 ianuarie 2025.

„Marcăm un an de la primul Showcase al agenției de impresariat BandBook din clubul Expirat din București și 2 ani din momentul în care platforma de servicii s-a lansat în mod oficial. În acest timp, echipa agenției împreună cu artiștii pe care îi reprezintă au trecut printr-o multitudine de concerte, lansări sau turnee, prin intermediul cărora și-au îndeplinit idei și idealuri.

showcase

VIDEO FOTO. BandBook organizează al doilea SHOWCASE de artiști la FORM Space, în Cluj-Napoca

În 2024, BandBook a organizat peste 200 de concerte prin care a adus atât publicului, cât și artiștilor, un alt fel de bucurie, pe care numai muzica de calitate poate să o genereze. După un an plin de încercări și de reușite, agenția va sărbători al doilea an de activitate cu un Showcase la Cluj-Napoca, în FORM Space.

În prima zi de festival, pe 28 ianuarie, pe scenă vor urca artiștii: Ana Coman, Paul Tihan, Cristina Lupu și Andra Andriucă.

În cea de-a doua zi, pe 29 ianuarie, îi vom vedea pe: Delta Pe Obraz, Diana Căldăraru, Pinholes și Prima Dragoste.

„Iată-ne ajunși la 2 ani de când am reușit să lansăm cu mult entuziasm și multă ambiție pe piață această agenție. Acum organizăm al doilea Showcase prin care vrem să arătăm live publicului artiștii din portofoliu. Suntem mai entuziasmați, mai ambițioși, mai ales că am reușit să atragem în jurul nostru artiști fresh, talentați, cu super perspective, care ne împărtășesc viziunile și alături de care am reușit să cutreierăm țara prin turnee sau prin prezențe la festivaluri și, în acest fel, să ajungem cât mai aproape de publicul nostru.

showcase

„Muzica conectează oamenii”

Fix asta se va întâmpla și la finalul lunii când vom merge într-un teambuilding cu echipa extinsă și ne vom așeza timp de 2 zile la Cluj-Napoca, acolo unde ne vom bucura de 8 recitaluri într-unul dintre primele festivaluri muzicale ale anului. Îi așteptăm pe toți curioșii să ni se alăture, să se lase purtați de muzică bună în clubul Form Space și să marcheze alături de noi o nouă etapă în drumul spre maturitate pe care BandBook îl are de străbătut. Muzica conectează oamenii, iar noi vom continua să conectăm artiștii de publicul lor.” – Bogdan Munteanu, co-fondator BandBook”, au comunicat organizatorii.

Mai multe detalii despre Showcase BandBook puteți găsi pe pagina dedicată evenimentului.

Biletele de o zi și abonamentele pot fi achiziționate din rețeaua iabilet.ro.

Ce este BandBook?

Este platforma de servicii integrate care le oferă artiștilor o punte între ei și entitățile care se învârt în jurul acestora, de la fani, la organizatorii de evenimente, până la actorii media relevanți din piață. Misiunea agenției este de a le oferi artiștilor, fie ei cu un nume deja sonor sau aflați la început de drum, acces la o gamă personalizată de servicii, care să îi ajute să își atingă și să își fructifice potențialul.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Livrator lovit de mașină, pe strada Avram Iancu din Florești

Publicat

Un livrator a fost lovit de mașină pe strada Avram Iancu din comuna Florești. Este evaluat de echipajul SMURD.

„Din primele date, este vorba despre un accident rutier între un autoturism și o motocicletă. Persoana aflată pe motocicletă va fi evaluată de către echipajul SMURD. La misiune iau parte doar paramedicii, echipajele de pompieri nefiind solicitate. Solicitarea a venit pe strada Avram Iancu din comuna Florești”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Varga (CFR Cluj): Vor mai veni doi jucători de TOP în această iarnă

Publicat

varga

Neluţu Varga anunță două transferuri de titlu pentru CFR Cluj. În Gruia sunt așteptați doi jucători de top în această iarnă.

Despre unul dintre ei a scis și Cluj24. este vorba de Joao Paulo de la Sheriff Tiraspol. Acesta a evoluat în ambele meciuri cu Farul Constanţa din primul tur al preliminar al Ligii Campionilor din 2023, iar Gică Hagi l-a ţinut minte şi a încercat să îl transfere.

Varga (CFR Cluj): Vor mai veni doi jucători de TOP în această iarnă

Dar CFR Cluj pare să fie în pole-position pentru semnătura jucătorului din Insulele Capului Verde. Din informațiile Fanatik, sunt șanse destul de mari pentru a perfecta acest transfer.

Al doilea jucător dorit în Gruia este Sheriff Sinyan. Este un fundaş central norvegian de 28 de ani, cu origini în Gambia. În acest moment, fotbalistul este liber de contract şi e foarte aproape de un acord cu CFR Cluj.

În ultimii ani, Sinyan a evoluat pentru Molde, Slavia Praga şi Odds BK, cu care şi-a încheiat contractul la finalul anului precedent. Fundaşul este evaluat la 300.000 de euro.

Neluţu Varga a anunţat după meciul amical câştigat de CFR Cluj împotriva lui Wehen, scor 2-0, că speră să îi semneze pe cei doi jucători, pentru că sunt „top”:

„Într-o zi sau două vreau să mai aducem un fundaș central și un mijlocaș defensiv. Sper să ne ajute Dumnezeu să aducem jucătorii pe care îi dorim, pentru că sunt top”, a spus Varga pentru Prosport.

CFR Cluj a încheiat anul 2024 pe locul 5 cu 35 de puncte, la doar două lungimi de liderul U Cluj. Ardelenii joacă primul meci oficial pe 19 ianuarie, împotriva celor de la FC Botoşani.

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate