ACTUALITATE
Un italian de 75 de ani din Cluj s-a „însurat” cu o fetiţă de 13 ani

Stabilit în România, un cetățean italian de 75 de ani s-a „însurat” cu o fetiţă de 13 ani, iar procurorii l-au acuzat pe septuagenar de act sexual cu un minor, şi nu de viol. La fel s-a întâmplat şi în cazul unui şofer de TIR de 28 de ani, care a întreţinut relaţii sexuale cu o copilă de 13 ani.
Ministerul Justiţiei susţine că astfel de cazuri sunt „excepționale/extreme”, iar „vârsta consimţământului sexual” n-ar trebui impusă prin lege, pentru că „organul judiciar, fiind cel mai bine poziționat, e singurul în măsură să determine dacă minorul avea discernământ”.
Procurorii DIICOT au considerat că Livia*, la doar 13 ani, avea discernământul necesar pentru a consimţi relaţiile sexuale cu un bărbat ce-i putea fi străbunic. Gianfranco G., zis Franco, avea 75 de ani şi locuia în casa fostei lui soţii, dintr-o comună din Cluj. Pe Livia, care locuia în acelaşi sat, a cunoscut-o în decembrie 2020, după ce fratele fetei, Zoro G., a luat-o de mână şi a dus-o în casa italianului. Fetiţa s-a mutat la Franco şi „a început o relație de concubinaj”, precizează DIICOT.
Italianul nu s-a ascuns de ochii lumii: din martie 2021, a început să posteze pe pagina lui de Facebook pozele pe care i le-a făcea Liviei în casa sau în maşina lui, iar două luni mai târziu, spun procurorii, el a organizat o petrecere de „nuntă” și i-a dat un „inel” copilei de 13 ani.
„Starea lui de sănătate este relativ precară”
Abuzul sexual a durat şase luni, până în iunie 2021, când Livia a plecat la sora ei, în Timișoara. Franco a mers după ea şi a adus-o înapoi. Însă, din acel moment, fata „a refuzat relațiile sexuale cu cetăţeanul italian, fără să fie forțată să le întrețină din nou”, subliniază judecătorul de la Tribunalul Cluj care, luna trecută, a decis că bărbatul poate fi cercetat în arest la domiciliu.
„Va împlini în luna martie 76 de ani, starea lui de sănătate este relativ precară, iar în detenție se pare că nu primește medicamentele necesare ținerii sub control a bolilor de care suferă”, a motivat judecătorul. Când a comis faptele, avea aceeași vârstă și stare de sănătate, au replicat procurorii, iar Curtea de Apel Cluj, unde s-a judecat apelul, le-a dat dreptate, menţinând arestul preventiv al italianului.
Mai apoi, în septembrie 2021, Franco G. a fost trimis în judecată pentru act sexual cu un minor, dar şi pentru trafic de minori. Ultima acuzaţie i-a fost adusă după ce, împreună cu Zoro G. şi alţi trei bărbaţi, a exploatat o adolescentă, prin practicarea prostituţiei.
Clara* avea 15 ani şi îl cunoscuse pe Zoro, de 35 de ani, la câteva zile după ce el a fost liberat condiţionat din închisoare. Cei doi au devenit „concubini” şi, pentru că „iubitul nu găsea de lucru”, a declarat fata la DIICOT, „am început să practic prostituția într-o parcare, în timp ce Zoro se plimba în apropiere”. În septembrie 2021, Zoro, Franco şi ceilalţi trei bărbaţi au fost trimişi în judecată. „Concubinul” fetei de 15 ani n-a fost acuzat de act sexual cu un minor.
Putea Livia, la doar 13 ani, să consimtă relaţia sexuală cu un bărbat de 75 de ani? Codul Penal spune că da: abuzarea unui copil ce nu a împlinit 14 ani poate fi considerată „act sexual cu un minor”. Infracţiunea e pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani, atunci când agresorul e adult.
„Unii magistraţi ar putea considera că fetiţa de 13 ani nu a fost violată”
Tot Codul Penal mai prevede că, atunci când abuzatorul constrânge victima (fizic sau moral) sau când profită de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința, abuzul sexual este viol, infracţiune pedepsită cu închisoarea de la 7 la 12 ani, atunci când victimele sunt minore.
„Faptul că legislaţia penală prevede şi o infracțiune mai puțin gravă pentru cazurile cu victime adolescente contribuie la impunitatea violatorilor, deoarece există dovezi care arată că, dacă violatorii vor fi vreodată urmăriți penal, ei nu vor fi acuzați de viol, ci de acea infracțiune, mai puţin gravă”, se arată într-un raport despre abuzurile sexuale publicat de Consiliul Drepturilor Omului al ONU, în vara anului trecut.
Azi, uitându-se peste acelaşi dosar, unii magistraţi ar putea considera că fetiţa de 13 ani nu a fost violată, pentru că ea „nu a fost forţată” (constrânsă – n.r.). Dar, aşa cum se întâmplă adesea, ar nota, în rechizitoriul lor, că a fost vorba de un viol, pentru că agresorul „a profitat de imposibilitatea minorei de a-și exprima voința, fapt cauzat de vârsta sa fragedă.
Sunt două variante de încadrare a faptei, cu două pedepse diferite. Şi sunt două moduri în care justiţia tratează victima. Iar atunci când aceste abuzuri nu sunt considerate violuri, justiţia le spune victimelor: „Şi tu ai partea ta de vină!”. E a doua pedeapsă, o dublă oprimare a unor copii deja traumatizaţi.
Cei mai mulţi dintre copiii abuzaţi sexual cresc în sărăcie şi-n familii disfuncţionale, departe de şcoală, uitaţi de sistemul de protecţie a copilului şi abandonaţi de stat. Mai târziu, trauma nevindecată îi poate transforma pe unii dintre ei în abuzatori, ca într-o contagiune a răului. Mulţi dintre copiii abuzaţi sexual cresc în sărăcie şi-n familii disfuncţionale.
Tentativele de modificare a Codului Penal
În iulie 2021, un Raport al Inspecţiei Judiciare a confirmat investigaţiile publicate de jurnaliști, dintre care Libertatea și Dela0 s-au ocupat pe termen lung de cazurile de abuz contra minorilor. Raportul a arătat că „de regulă, instanţele nu au reţinut valabilitatea consimţământului victimelor minore”.
Prin urmare, CSM a trimis ministrului justiţiei o propunere de modificare a Codului Penal, prin introducerea unui prag de vârstă de 14 ani, sub care se prezumă că minorii nu pot consimţi un act sexual. În raport se dau exemple de limită de vârstă a consimțământului, care în Europa este între 14 și 16 ani, nicăieri însă nu este 13 ani.
De atunci au trecut şapte luni. În fruntea Justiţiei s-au perindat trei miniştri (Ion Stelian – USR, Lucian Bode – PNL şi Cătălin Predoiu – PNL, care ocupă şi în prezent funcţia). Niciunul dintre ei nu a acționat conform propunerii CSM. În toamnă, USR a depus la Senat un proiect de lege asemănător, pentru modificarea Codului Penal, astfel încât toate agresiunile sexuale cu victime sub 14 ani să fie considerate violuri.
Ulterior, în comisia juridică, „vârsta consimţământului sexual” a fost ridicată la 16 ani. CSM a dat aviz negativ acestui proiect de lege, precizând că a trimis o propunere similară ministrului justiţiei, mult mai bună decât varianta celor de la USR, care „prezintă o serie de neconcordanţe semnificative”. Sunt „grave erori de tehnică legislativă”, explică şi Ministerul Justiţiei, într-un drept la replică apărut, după ce Asociația Declic l-a acuzat pe Cătălin Predoiu că se opune proiectului de lege al USR.
În comunicatul emis la 7 februarie anul acesta, Ministerul Justiţiei spune că „sprijină orice demers legislativ care combate fenomenul agresiunilor sexuale împotriva minorilor”, dar că „are rezerve cu privire la necesitatea și oportunitatea modificării legislației, în scopul înlăturării unor posibile aplicări (particulare) eronate ale legii”.
„Actuala legislație reglementează vârsta consimțământului sexual, ca regulă, la 16 ani și, în situații particulare, la 18 ani”
Aprecierea asupra încadrării faptei săvârșite asupra unui minor drept viol are loc prin raportare la fiecare cauză concretă în parte, organul judiciar fiind cel mai bine poziționat (și, de altfel, singurul în măsură) să determine, inclusiv ca urmare a dispunerii unei expertize medico-legale psihiatrice, dacă minorul avea discernământul necesar pentru a emite un consimțământ valabil.
Ministerul Justiţiei mai susţine că actuala legislație „reglementează vârsta consimțământului sexual, ca regulă, la 16 ani și, în situații particulare, la 18 ani”. Nu prin lege, ci prin practica judiciară Într-un răspuns trimis anul trecut Comitetului Lanzarote, care monitorizează implementarea de către statele membre a Convenției privind protecția copiilor împotriva exploatării și abuzului sexual, acelaşi Minister al Justiţiei recunoştea însă că, în România, „legile care incriminează violul și agresiunea sexuală nu conțin o definiție clară a lipsei consimțământului”.
Comitetul Lanzarote a vrut să ştie şi dacă în legislaţia noastră „se face vreo diferență între vârsta legală pentru activități sexuale și vârsta sub care se consideră că un copil nu e niciodată capabil să își dea consimțământul”. „Vârsta sub care orice activitate sexuală cu un copil e considerată ca fiind săvârșită fără consimțământul lui (asta însemnând că fapta va fi calificată drept viol sau agresiune sexuală, chiar dacă copilul nu a opus rezistență) nu este reglementată de lege, ci de practica judiciară, luând în considerare particularitățile fiecărui caz”, a răspuns Ministerul Justiţiei.
Sursa: Libertatea
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Un sistem de escrocare la scară largă a cumpărătorilor de mașini rulate face ravagii în Europa. Vânzătorii necinstiți au folosit bucăți de țesătură în loc de airbag-uri.
Aproximativ 16.000 de mașini – numărul de vehicule pe care gruparea infracțională le-a adus din Statele Unite și Canada în țările europene începând cu 2020. Evaziunea fiscală se ridică la peste 31 de milioane de euro, iar mașini care au suferit daune atât de importante încât pun în pericol viața șoferilor și a pasagerilor au fost vândute în diferite țări europene.
STUDIU. Sistem de ESCROCARE la scară largă a cumpărătorilor de mașini rulate din Europa
Autoritățile din Lituania și Germania și-au unit forțele și au identificat o metodă la scară largă de a escroca cumpărătorii de mașini rulate din Europa.
Escrocii operau în multe țări europene
Autoritățile din Lituania aduc la cunoștința publicului că gruparea infracțională activează în mai multe țări europene printre care și Germania, Lituania, Letonia, Estonia, România, Ungaria, Ucraina, Portugalia, Țările de Jos și Belgia.
Potrivit oamenilor legii, a fost declanșată o anchetă preliminară pentru evaziunea fiscală comisă de un grup infracțional. În cadrul anchetei s-a descoperit și că mașinile importate erau reparate foarte slab, resturi de țesături sau îmbrăcăminte fiind „instalate” în locul airbag-urilor. Câteva dintre aceste vehicule au fost deja identificate în Germania și scoase de pe drumuri, dar numărul exact de mașini de acest fel care sunt încă în uz rămâne necunoscut.
Daunele ascunse sunt încă o problemă răspândită în Europa de Est
Informațiile carVertical, companie de date istorice auto, arată că în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere cu mașini second hand – reprezentând 1 din 20 de vehicule vândute în Europa – sunt șanse deosebit de mari să se comită fraude. Cercetările anuale ale carVertical pentru calcularea Indicelui de Transparență a Pieței au arătat că țările cele mai puțin transparente sunt Ucraina, Letonia, Lituania, România și Estonia.
O proporție mare de mașini care au kilometrajul dat înapoi și care au suferit daune, un parc de vehicule învechit și rate ridicate de import fac ca aceste piețe să fie considerate extrem de netransparente și riscante.
Consumatorii est-europeni au de obicei o putere de cumpărare mai mică în comparație cu cei din Europa de Vest. Prin urmare, există o cerere ridicată pentru mașini mai ieftine, cele rulate fiind deseori preferate în detrimentul celor noi. Importatorii și dealerii profită de acest tip de cerere aducând vehicule mai vechi sau deteriorate din țările europene mai bogate sau din SUA și vânzându-le la prețuri mai mici.
Datele carVertical evidențiază și faptul că aproximativ 7,2 % dintre mașinile importate în Europa provin din Statele Unite ale Americii. O parte semnificativă dintre acestea sunt vehicule avariate care au fost achiziționate la licitațiile susținute de companiile de asigurări, vehicule care sunt adesea reparate și revândute la prețuri atractive.
„Sunt dese cazurile în care o mașină este deteriorată într-o țară, reparată ieftin și apoi vândută în alta”
Statisticile și numărul cazurilor depistate de fraudă subliniază faptul că este esențial să verificați istoricul oricărei mașini rulate pe care vreți s-o achiziționați deoarece acestea v-ar putea pune viața în pericol din cauza daunelor suferite în trecut.
„Sunt dese cazurile în care o mașină este deteriorată într-o țară, reparată ieftin și apoi vândută în alta. Multe vehicule care au fost implicate în accidente majore în SUA sunt importate în Europa. Un raport care prezintă istoricul mașinii vă permite să aflați ce părți ale vehiculului au fost avariate și la cât au fost estimate costurile reparațiilor. Puteți împărtăși aceste informații cu un mecanic profesionist ca acesta să poată inspecta cu atenție modul în care au fost reparate zonele afectate”, spune Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical.
Țările din Europa de Vest se confruntă cu pierderi mai mari
Ascunderea daunelor nu este singurul tip de înșelătorie pe care samsarii de mașini o folosesc pentru a profita de pe urma cumpărătorilor de vehicule second hand. În martie 2025 carVertical a estimat că fraudele care implică falsificarea kilometrajului costă țările europene în jur de 5,3 miliarde EUR anual, chiar și într-un scenariu conservator. Impactul real poate fi mai mare având în vedere că multe cazuri rămân nedetectate.
Chiar dacă modificarea odometrului este o problemă serioasă care costă economiile europene miliarde de euro în fiecare an, deciziile luate de guvernele anumitor țări sunt mai favorabile vânzătorilor de mașini necinstiți decât cumpărătorilor de mașini second hand. Acest lucru se datorează implementării fragmentate a GDPR, drepturilor de acces ale persoanelor vizate, dificultăților de schimb transfrontalier de date și altor dificultăți care complică în mod semnificativ accesul cumpărătorilor de mașini rulate la istoricul mașinilor pe care vor să le cumpere.
„Astăzi, informațiile esențiale din istoricul vehiculelor cum ar fi kilometrajul, accidentele, înregistrările de proprietate și numerele VIN rămân captive în bazele de date ale corporațiilor private sau în bazele de date naționale, creând condiții perfecte pentru comiterea de fraude în cadrul tranzacțiilor transfrontaliere”, spune Rokas Medonis, CEO al carVertical.
Cele mai recente cercetări au mai arătat că, deși fraudele care implică modificarea odometrului sunt o problemă larg răspândită, impactul lor financiar este mai mare în Europa de Vest comparativ cu țările din Europa de Est.
Evaluând numărul de mașini verificate de carVertical, valoarea lor medie de piață și rata de fraudă din fiecare țară, studiul estimează că Regatul Unit pierde anual în jur de 1,4 miliarde de euro din cauza manipulării odometrelor, Franța pierde 1,15 miliarde de euro, iar Germania 1,1 miliarde de euro.

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit, vineri seara, la un accident rutier petrecut între localitățile Băișoara și Iara. În accident a fost implicat un singur autoturism care, din primele date, s-a răsturnat.
”În interior s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 28 de ani, pe care echipajul de la Garda Băișoara l-a extras în siguranță.
Acesta a fost în permanență conștient și cooperant, prezentând multiple traumatisme. Victima este transportată în aceste momente la spital. La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ.”, arată ISU Cluj
CULTURA
Spectacol caritabil pentru un angajat al Operei Naționale Cluj-Napoca. Actorii care urcă pe scenă

Opera Națională Română Cluj-Napoca organizează în 9 iunie de la ora 19 spectacolul caritabil ”Împreună pentru Călin” în care va fi prezentată piesa ”Scandal în familie”, în regia lui Răzvan Săvescu.
”Vă invităm cu drag să luați parte la un spectacol caritabil organizat în sprijinul colegului nostru Călin, care în urma unui accident de muncă a suferit mai multe operații chirurgicale maxilo-faciale, aflându-se în continuare într-o perioadă de recuperare, de reconstrucție a feței și de implanturi.
Fiecare bilet cumpărat poate schimba în mai bine viitorul și starea lui de sănătate. Împreună putem face o diferență!
Actori bine cunoscuți precum Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Marius Bodochi, Alexandra Apetrei, Răzvan Oprea și Andrei Mateiu vă așteaptă să petreceți câteva ore în compania lor vizionând un spectacol încărcat de umor și bună dispoziție care vă va descreți frunțile transpunându-vă într-o stare de vacanță.
Sumele obținute din vânzarea biletelor, precum și donațiile vor fi oferite colegului nostru pentru plata tratamentul și îngrijirea lui. Haideți să fim alături de Călin și să îi oferim împreună o rază de speranță!”, arată conducerea Operei.
Biletele costă între 60 și 130 de lei.
EVENIMENT
FOTO. A luat decorațiuni de la un magazin de haine din Cluj-Napoca fără să plătească. O recunoașteți?

O femeie cu poșetă verde a luat, vineri, decorațiuni din magazinul de haine din cadrul ReClothing Hub din Cluj-Napoca fără să le plătească. Reprezentanții magazinului așteaptă ca produsele să le fie returnate până luni dimineață, în caz contrar vor anunța Poliția.
”Azi vă spunem o poveste. Una… mai puțin frumoasă. Episodul de azi: femei minunate ne-au trecut pragul. Dar, precum în fiecare pădure cu uscături, s-a rătăcit și o „doamnă ” cu poșetă verde care ne-a dat nițel bătăi de cap. Se pare că i-au plăcut tare mult decorațiunile noastre. Atât de mult… încât a decis să le ia acasă.
Fără să plătească. Fără să spună un cuvânt. Fără să se gândească că și noi le iubim. Că fac parte din povestea noastră, din identitatea acestui loc pe care îl construim cu grijă, zi de zi.
Gesturi care dor
Știm că nu trăim într-o lume perfectă. Dar când deschizi un spațiu mic în care investești timp, visuri, emoții și resurse limitate… astfel de gesturi dor. Mult. Pentru că nu e prima oară. Și pentru că e greu să tot strângi din dinți, să repari, să zâmbești în continuare.
Noi credem într-un Cluj frumos. În oameni buni și sinceri. În comunități care se susțin, nu care se fură.
Dacă o cunoașteți… luni așteptăm înapoi obiectele pâna la ora 11. Dacă nu, vom merge mai departe cu pașii necesari (inclusiv la poliție) + facem și un “wall of fame” drăguț pe vitrină.
Nu e despre valoarea lucrurilor. E despre respect. Hai să-l păstrăm la vedere”, au transmis cei de la ReClothing.
ReClothing Hub, magazinul unde moda sustenabilă prinde viață, a fost deschis în 9 aprilie pe B-dul 21 Decembrie 1989 nr.48 din Cluj-Napoca.