ACTUALITATE
Un istoric clujean va traduce în limba română monografia istorică monumentală despre Alfred Nobel
Istoricul clujean Varga Attila de la Institutul de Istorie ”George Barițiu” al Academiei Române, filial Cluj, va traduce în limba română monografia istorică monumentală despre Alfred Nobel.
”Voi fi onorat să traduc în limba română monografia istorică monumentală despre Alfred Nobel <<Nobel. Misteriosul Alfred și premiile sale>>, Stockholm, Academia Suedeză, 2023. Aceasta a fost elaborată de către academician Ingrid Carlberg de la Academia Suedeză, prestigioasa instituţie din Regatul Suediei, care, anual, decernează Premiul Nobel pentru Literatură”, a spus Varga.
Ingrid Carlberg este un nume de referință pentru viața academică a Suediei și nu numai, aceasta acceptând să se apropie de Academia Română și de Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cel mai vechi institut de istorie din România.
Aceasta în contextul în care, deja de mai mulți ani, institutul clujean derulează programul de schimb interacademic cu Regatul Suediei.
”În acest context, vom pregăti și ediția în limba română a monumentalei lucrări pe care academician Ingrid Carlberg a elaborat-o despre marele savant Alfred Nobel”, precizează reprezentanții institutului.
Cine este Ingrid Carlberg
Ingrid Carlberg s-a născut în anul 1961 și a crescut în Surahammar, în partea sudică a Suediei. În prezent, locuiește în Österåker, lângă Stockholm. A studiat științe politice, economie și literatură. Din 1990 și până în 2010, a fost reporter literar și de investigație la prestigiosul cotidian național „Dagens Nyheter”, contribuind, în această calitate, la o serie de editoriale mult apreciate de publicul larg.
În perioada 2012-2013, a fost profesor invitat la Universitatea din Göteborg.
În domeniul publicistic, a debutat cu volume care au ajuns, în scurtă vreme, de referinţă. Prima sa carte, Jag heter Rosalie („Numele meu este Rosalie” – 2001) a devenit, rapid, o serie valoroasă: Rosalie på djupt vatten („Rosalie pe apă adâncă” – 2003) și Rosalies hemliga kompis („Prietenul secret al lui Rosalie” – 2005). Romanul său pentru adulți, Min bror Benjamin („Fratele meu Benjamin” – 2004), analizează dinamica psihologică a intimidării. Cartea de reportaje, Pillret. En berättelse om depressioner och doktorer, forskare och Freud, människor och marknader („Pillret. O poveste despre depresii și medici, cercetători și Freud. Oameni și piețe” – 2008), i-a oferit o direcție tematică în non-ficțiune. Cartea a câștigat „Premiul Guldspaden” pentru jurnalism de investigație.
În anul 2010, Ingrid Carlberg a primit un Doctorat Onorific în Medicină la Universitatea din Uppsala.
Două biografii cuprinzătoare
În ultimul deceniu, a realizat două biografii cuprinzătoare. Prima, „Det står ett rum här och väntar på dig…” Berättelsen om Raoul Wallenberg („Există o cameră care vă așteaptă aici… Povestea lui Raoul Wallenberg” – 2012), a fost rezultatul unei cercetări prodigioase în arhive și prezintă, într-o nouă lumină, viața lui Raoul Wallenberg, respectiv destinul său necunoscut în cadrul închisorii sovietice. Volumul a fost recompensat cu „Premiul August 2012” pentru cea mai bună lucrare suedeză de non-ficțiune.
A doua biografie, Nobel. Den gåtfulle Alfred, hans värld och hans pris („Nobel. Misteriosul Alfred și premiile sale” – 2019), portretizează viața de om de știință a renumitului savant Alfred Nobel, apoi contextul istoric și viața sa cosmopolită.
Și în acest caz, povestea se bazează pe cercetarea arhivelor din mai multe țări, dar și pe examinarea a mii de scrisori. Autoarea cartografiază, exhaustiv, legăturile lui Alfred Nobel cu intelectualii contemporani printre care se numără și scriitoarea austriacă Bertha von Suttner.
Medalia Regelui
În anul 2020, Ingrid Carlberg a fost recompensată cu „Medalia Regelui” pentru contribuții semnificative ca autor. Paralel cu aceasta, a devenit membră a Asociației Publiciștilor Suedezi, precum și a altor societăți culturale importante. Tot în anul 2020, fost aleasă și în cadrul Academiei Suedeze, poziție pentru care a primit confirmarea Maiestății Sale Carl al XVI-lea Gustaf, Regele Suediei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






