ACTUALITATE
Un fost POLIȚIST clujean își cere dreptul de a purta UNIFORMA și după pensionare. Scrisoare DESCHISĂ adresată MAI

Traian Morar, fost polițist și purtător de cuvânt al ISU Cluj, în prezent plutonier adjutant șef în rezervă a adresat o scrisoare deschisă ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și tuturor șefilor de arme din Ministerul Afacerilor Interne. Prin aceasta, el solicită dreptul de a purta uniformă militară și după pensionare. Totodată, Morar reclamă modul în care sunt tratați militarii și polițiștii după trecerea în rezervă.
„Stimate domnule ministru!
Numele meu este Traian MORAR, actualmente sunt plutonier adjutant șef în rezervă. Sunt pensionar de 4 ani și din păcate, urmează să vă expun o situație extrem de neplăcută, atât pentru mine cât și pentru miile de polițiști și militari în rezervă, oameni care și-au dedicat viața uniformei militare, au purtat-o cu mândrie și respect, și-au respectat jurământul de credință față de țară și poporul român pe care l-au slujit cu devotament.
Un fost POLIȚIST clujean își cere dreptul de a purta UNIFORMA și după pensionare. Scrisoare DESCHISĂ adresată MAI
Sunt absolvent al Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina promoția 1995, mi-am început activitatea la Poliția municipiului Cluj-Napoca unde am fost pe rând sectorist și polițist de proximitate. În anul 2007 am promovat un concurs pentru ocuparea unei funcții la Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Cluj, iar în anul 2018 am făcut pasul către Compartimentul de Presă, unde timp de doi ani am fost purtător de cuvânt al IPJ Cluj.
Am luptat, acolo unde m-a purtat meseria împotriva nedreptăților și am crezut, cu adevărat, în valorile promovate în atâția ani de activitate. Am crezut deasemenea că instituția apreciază fiecare contribuție a fiecărui angajat al său, în aplicarea legii și că organizația profesională pe care am slujit-o, la rândul ei, valorizează cea mai importantă resursă pe care o are: oamenii.
În data de 15.01.2020, cu nedisimulat regret, am încheiat o cariera de 25 de ani în Poliția Româna și nu vă ascund că la acel moment mă gândeam ce aș putea face, pe viitor, pentru a fi de folos instituției dar și societății prin experiența acumulată. Din nefericire acesta motivul pentru care mă adresez dumneavoastră, cu această scrisoare deschisă.
„Am primit răspunsul negativ după UN AN ȘI CINCI LUNI de la data înregistrării solicitării”
La momentul întocmirii raportului de pensionare am întocmit și un alt raport, așa cum era procedura la acel moment, în care am cerut acordarea dreptului de a putea purta uniforma militară după ieșirea la pensie. Acest drept mi-a fost refuzat de către inspectorul șef de la acel moment, comisarul șef de poliție Mircea Ion Rus și șefa Serviciului Resurse Umane, comisar șef de poliție Paula Bob.
Am primit răspunsul negativ după UN AN ȘI CINCI LUNI de la data înregistrării solicitării. Deși am cerut să îmi fie comunicate motivele refuzului, am primit un răspuns, sec, cum că așa s-a hotărât în consiliul de conducere al IPJ Cluj. Credeți-mă, domnule ministru, că am motive întemeiate, cunoscându-i pe cei doi, să cred că nu s-a discutat niciodată această solicitare în consiliul de conducere.
După înlocuirea celor doi, din funcțiile ocupate, m-am adresat noii conduceri a IPJ Cluj, solicitând revizuirea refuzului.
După alte nouă luni, timp în care am ținut legătura permanent cu actuala șefă a Serviciului Resurse Umane din IPJ Cluj, am primit un răspuns care îmi dovedește, încă o dată, că lucrurile nu sunt pe un făgaș normal. Pe scurt cei de la Resurse Umane Cluj, au solicitat un punct de vedere de la DMRU, iar aceștia, din înălțimea funcției lor, au fost împotriva solicitării mele. Motivul invocat a fost acela că nu am solicitat acest drept la trecerea în rezervă. Baza legală invocată este OMAI 183/10.12.2021, Anexa 2.
„Acest răspuns este o jignire adusă mie și miilor de polițiști/militari”
Acest răspuns motivează revolta mea, respectiv nedreptatea pe care o sesizez pe această cale. Ca să recapitulez, pentru a fi înțeles: eu am solicitat o revizuire a unui refuz și a motivelor care au condus la acel refuz, iar după încă 9 luni de așteptare mi se răspunde că nu mi se poate acorda acest drept, deoarece nu l-am solicitat la trecerea în rezervă!!! Mă întreb sincer, dacă cei de la DMRU au citit solicitarea mea și dacă au capacitatea să facă diferența dintre o solicitare de revizuire a unui refuz și o solicitare inițială a unui drept legal.
Acest răspuns este o jignire adusă mie și miilor de polițiști/militari care s-au dedicat, fără rezerve, acestei instituții și cetățenilor acestei țări. Vă întreb cu regret, cum este posibil domnule ministru, (asta este la fel în toate armele din M.A.I. dar și în M.Ap.N.), să condiționezi prin ordin de ministru, acordarea unui drept legal, prevăzut în lege? Este corect să condiționezi un drept legal, prin întocmirea/bifarea într-un raport, care de fapt nici nu este citit, iar pe de altă parte să pretinzi că instituția poliției este demnă de încredere și promovează siguranța legii?
„De ce acest drept este îngrădit prin ordin de ministru?”
Mă adresez dumneavoastră, dar în egală măsură tuturor șefilor de arme din Ministerul Afacerilor Interne cu această problemă extrem de delicată, dar care stă însă, în puterea dumneavoastră să o rezolvați. După cum știți, polițiștii/militarii odată cu ieșirea la pensie, au dreptul de a purta uniforma militară cu ocazia unor evenimente, respectiv Ziua Armei, Ziua Națională sau alte evenimente la care sunt invitați să participe în calitatea lor de rezerviști militari. Acest drept este stipulat în articolul 27 din Legea 80/1995.
De ce acest drept este îngrădit prin ordin de ministru? Care sunt normele metodologice de aplicare a acestor dispoziții și care sunt criteriile în funcție de care se evaluează asemenea cereri? De ce nu mi s-a acordat acest drept? Domnule ministru și domnilor șefi de arme, mi-am respectat jurământul, am respectat instituția Poliției Române și nu mi-am făcut niciodată de rușine uniforma de polițist și instituția. După ieșirea la pensie am continuat să promovez această instituție, uniforma militară și oamenii de onoare din această instituție.
„Își bat joc de oamenii care au slujit această instituție”
M-am adresat în scris IPJ Cluj și IGPR și am solicitat să îmi fie comunicat, în baza legii 544/2004, câți polițiști au cerut dreptul de a purta uniforma militară după pensionare, câți au primit acest drept și mi s-a comunicat, cu maximă desconsiderare, că nu există o astfel de statistică.
Domnule ministru, cei care au întocmit aceste răspunsuri, cei care le-au semnat, își bat joc de oamenii care au slujit această instituție și comunică, pe această cale, informații false care nu au nimic de a face cu minimul respect și aprecierea pentru înaintași.
Această statistică pe care am cerut-o trebuie să fie la Serviciul Administrativ și la Serviciul Resurse Umane, care are un lucrător cu linie de muncă rezerviști. Acești rezerviștii care au dreptul la portul uniformei, au dreptul ca o dată la trei ani, să le fie asigurată uniforma militară. Cum poți să îmi spui, în scris, negru pe alb, că impui rezerviștilor să facă un raport, să bifeze opțiunea de solicitare a acestui drept într-un raport, dar nu știi câți rezerviști au primit aprobare? Evidența acestor rezerviști trebuie să fie pe grade pentru că au dreptul la uniformă.
În codul penal, în articolul 241, există infracțiunea de port fără drept al uniformei. Dacă ar fi să credem această minciună a celor care mi-au trimis acest răspuns, înseamnă că Poliția Română este în imposibilitatea de a aplica legea pentru că nu știe cine poate să îmbrace uniforma și cine nu!? Pentru că, așa după cum spun, nu au evidențe!
„Dacă nu veți începe să vă respectați rezerviștii, viitorul este unul sumbru”
Este ridicol, domnule ministru, până unde poate merge această superficialitate și lipsă de respect cu care suntem tratați, noi, ce-i care înaintea celor de azi, ne-am jertfit familia și liniștea pentru ca ei să poată crește și să devină polițiștii de azi!
Domnule ministru, domnilor șefi de arme din Ministerul Afacerilor Interne, dacă nu veți începe să respectați oamenii care și-au pus viața în slujba concetățenilor, dacă nu veți începe să vă respectați rezerviștii, viitorul este unul sumbru. Nu vă ascund că în aceste momente, dar începând cu primirea primului refuz și până în prezent mă încearcă sentimente de dezamăgire, asta ca să fiu blând în exprimare.
Respectul față de toți lucrătorii din Ministerul Afacerilor Interne îl puteți începe prin acordarea Brevetelor și medaliilor „În serviciul patriei” la timp și în cadru organizat, un cadru care să îi facă pe polițiști/militari să se simtă valorizați și apreciați. De ani de zile aceste brevete vin după 2, 3 ani, medaliile nu se mai acordă, NIMENI de la resurse umane nu te anunță că au venit dacă nu întrebi tu, personal, de ele. Hârtia pe care se tipăresc aceste brevete este de cea mai proastă calitate și numai respect nu transmite această întreagă situație, domnilor.
Respectul îl puteți arăta prin modificarea acelei dispoziții care prevede că la festivitățile organizate de Ziua Poliției Române pot fi invitați doar cei care au ocupat, la ieșirea la pensie, funcțiile de inspector șef și adjunct al inspectorului șef. Ceilalți polițiști de ce nu pot fi invitați, domnilor? Ei nu au lucrat pentru instituția Poliției Române și pentru comunitate? Sau, nu tocmai ei sunt cei care au lucrat?
„Stă în puterea dumneavoastră să schimbați această stare de fapt”
Domnule ministru, domnilor șefi de arme, ceea ce v-am semnalat eu, încălcarea unui drept prevăzut de lege pentru militarii aflați în rezervă sau în retragere, poate părea banal. Dar de la astfel de drepturi de bază și legitime, încălcate, minimizate, bagatelizate, oamenilor li s-a erodat dragostea pentru uniformă, atașamentul față de instituție, respectul pentru colegi.
De la inițierea demersului meu am vorbit cu mulți colegi. Foarte mulți dintre ei m-au întrebat de ce îmi doresc să mai port această uniformă? Domnilor, dumneavoastră sunteți factori de decizie, stă în puterea dumneavoastră să schimbați această stare de fapt. Încă nu ați sesizat că în momentul în care îndeplinesc condițiile legii, polițiștii/militarii cu experiență maximă, decid să încheie relațiile de muncă cu instituția, imediat?
Nu v-ați întrebat niciodată de ce se întâmplă asta? Vă este indiferent de ce pleacă acești oameni în pensie? Vă este indiferent de ce mulți dintre ei aleg să uite că au fost polițiști/militari? Vă este indiferent de ce unii dintre ei au aruncat/aprins uniforma militară? Și nu mă refer aici la cei câțiva cu devieri de comportament.
Știți dumneavoastră că dacă întrebi la resurse umane despre brevetul „În serviciul patriei”, aproape invariabil cineva te întreabă „La ce îți trebuie că îți dăm atunci (la ieșirea la pensie) adeverință? Și asta în timp ce brevetele stau într-un fișet, pe un fișet sau pe unde mai sunt ele puse?
Domnule ministru, domnilor șefi de arme, am decis să mă adresez dumneavoastră, prin această scrisoare deschisă, nu întâmplător în luna martie. Am luat această decizie de a mă adresa prin scrisoare deschisă, cu profundă dezamăgire, față de felul în care se face comunicare cu oamenii care și-au dedicat viața uniformei militare.
Aștept cu interes răspunsul dumneavoastră”, a scris pe Facebook Traian MORAR, plutonier adjutant șef în rezervă.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
Situația taximetriștilor de la Aeroportul Cluj, scăpată de sub control? Sesizare pe MyCluj: „Ne-a dat jos!”

Un clujean cu un copil mic a fost dat jos din mașină de către un șofer de taxi care, potrivit sesizării depuse pe platforma MyCluj, a refuzat să ofere explicații și a reacționat agresiv verbal.
„O nouă călătorie cu avionul, o nouă aventură la sosire cu taximetriștii. Minunat să îți bată cineva joc de tine când ajungi acasă. De data aceasta, domnul Isidor din câte spunea un coleg de-al dânsului, nu a avut loc să ne puna toate bagajele în portbagaj (au ramas cele 2 ghiozdane pe care le aveam în spate). Fiind cu un copil mic, am pus cele 2 ghiozdane între noi pe bancheta din spate, nu le-am ținut în brațe. Domnul a început să strige la noi să punem bagajele pe jos, iar după ce l-am întrebat de ce să facem asta, a spus că nu e obligat să ne explice de ce și că dacă nu ne convine ne dă jos. Și ne-a dat jos”, relatează pasagerul.
„Ca de fiecare dată, am ajuns să chemăm Bolt”
Din păcate, nu este un caz izolat. Situațiile tensionate și atitudinea lipsită de respect a unor taximetriști de la aeroport au fost semnalate și în alte rânduri.
„Ca de fiecare dată, am ajuns să chemăm Bolt cu standul plin de taximetriști”, mai spune reclamantul, semnalând că pasagerii evită serviciile taxi din fața aeroportului din cauza comportamentului prestatorilor.
Sesizarea este însoțită și de poze cu indicativul mașinii, iar autorul sesizării subliniază că nu cere altceva decât un serviciu corect pentru banii plătiți: „Mi-aș dori mult ca acest gen de situație să nu mai existe și să pot beneficia de un serviciu corect pentru banii pe care îi plătesc”.
Sesizarea figurează pe platformă ca fiind „în lucru”.
FOTO: Arhivă

Anumiți șoferi vor fi vizați de o nouă taxă auto care va fi introdusă în România. Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, a făcut noi precizări.
Este vorba despre taxa auto pentru mașinile poluante, iar printre cei afectați vor fi proprietarii de autoturisme vechi. Măsura taxării autovehiculelor va fi introdusă în urma solicitărilor de la Bruxelles, fiind prevăzută în PNRR, conform Fanatik.
Taxă auto pentru mașinile poluante din România. Vizați, proprietarii de mașini VECHI
Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, a vorbit despre acest subiect în cadrul ședinței de Guvern de joi, menționând că până acum nu s-a luat o decizie asupra formulei de calcul. Ministrul spune că propunerile vor fi făcute de autoritățile locale.
El a precizat că noua taxă auto va fi „la pachet” cu celelalte schimbări din sistemul fiscal. „Nu s-a stabilit formula de calcul şi nici n-am avut discuţii concrete cu reprezentanţii autorităţilor locale, asociaţia comunelor, asociaţia oraşelor sau municipiilor, pentru că trebuie să vină la pachet cu celelalte modificări ale sistemului fiscal.
Cu siguranţă, la momentul oportun, o să avem o dezbatere şi pe această temă. Şi aici, în principiu, propunerile trebuie să vină din partea acestor asociaţii, pentru că primăriile sunt cele care aplică implementarea, sau implementează aceste colectări de taxe locale şi, în mod normal, primele propuneri trebuie sa vină din partea lor”, a declarat Tanczos Barna, conform Agerpres.
Modificarea impozitării autovehiculelor
În luna februarie, ministrul de finanțe spunea că statul român va trebui să implementeze aceste schimbări privind taxarea autovehiculelor care poluează. România și-a asumat măsură în 2021 prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Tanczos Barna a subliniat atunci că cei care dețin mijloace de transport mai poluante față de alte autovehicule vor fi nevoiți să plătească o taxă mai mare. Cel mai probabil, aceasta va fi stabilită ținându-se cont de nivelul de poluare al fiecărui autoturism.
ADMINISTRAȚIE
”Nababul” de la Compania de Apă Someș, Călin Neamțu, are salariul aproape dublu față de președintele CJ Cluj, Alin Tișe

Călin Neamțu, directorul general al Companiei de Apă Someș SA, a declarat un câștig din salarii aproape dublu față de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, anul trecut. Declarația lui de avere era ”la secret” și a devenit publică abia în urma demersurilor Cluj24.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, Neamțu încasează un venit anual de 373.808 lei din salarii, ceea ce înseamnă un venit lunar net de peste 31.000 lei. În comparație, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat în aceeași perioadă 198.033 lei din indemnizația de funcție – adică aproximativ 16.500 lei pe lună. Compania de Apă Someș SA este un operator regional în cadrul căruia forul administrativ județean deține calitatea de acționar majoritar.
Averea lui Călin Neamțu
Pe lângă salariul generos, Călin Neamțu deține mai multe bunuri imobile, conform declarației sale de avere:
- Un teren intravilan de 500 mp (cotă ½), cu locația nedezvăluită
- Un teren agricol de 4.300 mp în localitatea Coruș (cotă ½)
- Două terenuri extravilane: unul de 5.800 mp în Gilău (dobândit prin donație, cotă 1/1) și altul de 200 mp în Muntele Băișorii (cotă ½)
- O casă de 360 mp (cotă ½) și un apartament de 69 mp (cotă ½), ambele cu localizarea nespecificată
De asemenea, Neamțu are un cont curent cu 58.000 lei și un depozit bancar de 458.600 lei, fără a avea vreo datorie înregistrată. Nu deține automobile sau obiecte de valoare precum bijuterii sau opere de artă. Soția acestuia are un venit anual modest din pensie, în valoare de 25.000 lei.
Declarațiile de avere, ținute secrete
Precizăm că declarațiile de avere ale directorului general și ale membrilor Consiliului de Administrație al Companiei de Apă Someș SA nu erau publice, deși legea impune acest lucru pentru funcțiile cu caracter public sau care administrează fonduri publice.
Abia după ce redacția Cluj24 a solicitat explicații atât companiei, cât și Consiliului Județean Cluj, lucrurile au început să se miște. Într-un răspuns oficial transmis redacției, reprezentanții Consiliului Județean au declarat: „Ca urmare a sesizării dumneavoastră, am atenționat conducerea companiei asupra acestei omisiuni”. Ca urmare a acestui demers jurnalistic, declarațiile de avere au fost publicate online.
Situația angajaților din companie
Conform datelor din luna februarie 2024, Compania de Apă Someș SA avea 2.018 angajați, în ușoară creștere față de anul anterior, când figura cu 1.988 de salariați. Comparativ, în februarie 2020, compania avea 2.021 de angajați, iar în 2015, 1.974.
Chiar dacă numărul angajaților s-a menținut relativ constant în ultimul deceniu, nivelul salarial al conducerii companiei pare să fi cunoscut o ascensiune importantă, mai ales raportat la veniturile șefului administrației județene.
EVENIMENT
Sabău („U” Cluj), înaintea duelului cu FCSB: Nu cred că suntem în măsură să ne punem pe două linii, să ne APĂRĂM

Universitatea Cluj se deplasează la București, unde va deschide etapa a 3-a a play-off-ului Superligii, jucând contra FCSB. La conferința de presă premergătoare partidei, Ioan Ovidiu Sabău a vorbit despre adversarul de sâmbătă și despre elevii săi.
„Sper să-i aduc pe jucători într-o formă bună pentru acest joc, pentru că întâlnim un adversar care are valoare, are experiență la acest nivel și trebuie să arăți bine fizic. Individual, clar că sunt jucători importanți pentru campionatul nostru și trebuie să te prezinți bine la joc, fizic și mental. Din punct de vedere al abordării jocului, e foarte important să fiu inspirat și ca sistem de joc. Sper să am inspirația potrivită, să găsesc soluții.
Sabău („U” Cluj), înaintea duelului cu FCSB: Nu cred că suntem în măsură să ne punem pe două linii, să ne APĂRĂM
Ei au un lot numeric valoros, au calitate. Vom fi atenți, vom pregăti bine jocul. Ne vom lupta cu ei, va fi un meci în care se va juca fotbal, pentru că ambele echipe joacă fotbal. Nu cred că suntem în măsură să mergem să ne punem pe două linii, să ne apărăm”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.
Cum se prezintă lotul clujenilor
„Acum nu cred că e momentul să mă plâng sau să spun ce probleme sunt. Vreau să le dau încredere și celorlalți. Ne bazăm pe ei, sunt jucători plătiți foarte bine la acest club, nu sunt întârzieri. Sunt respectați, avem nevoie de ei, să vină cu dorința de a demonstra că am greșit sau cu dorința de a juca pentru ei, să arate că au valoare și că-și merită banii. Niciunul dintre Bic, Cristea și Jasper nu s-a refăcut.
În play-off așa este, așa-i frumos, cu adversari buni, atmosferă, stadioane frumoase. Să vedem cum vom arăta la meci, cum ne-am refăcut săptămâna aceasta după tot entuziasmul și toată bucuria care a fost după această victorie. Au mai apărut și accidentări, dar trebuie să ne refacem. Ce ar trebui să-și dorească mai mult un jucător decât să joace cu FCSB, pe National Arena, pe un teren impecabil? E cel mai spectaculos și mai strâns play-off, toate echipele sunt acolo, au șanse să lupte la titlu sau la un loc de cupele europene. E posibil că lupta la titlu să se dea până în ultima etapă, rămâne de văzut. Să nu aibă echipele absențe importante, accidentări, suspendați.
„Sperăm să mai vină oameni importanți lângă noi”
Am și spus lucrul acesta (că „U” vrea să termine pe podium-n.n.) și vreau chiar să creadă jucătorii, cu adevărat. Am ajuns până aici, am găsit mijloacele necesare să câștigăm un meci atât de important (cu CFR-n.n.) cu încărcătură specială. Ne-am adaptat la ce am putut să facem la acel joc, am obținut o victorie mare, ne-am făcut fericiți fanii noștri, acum trebuie să credem în noi foarte foarte mult. Mai sunt meciuri multe, vrem să aducem oamenii la stadion, vrem să creștem ca mentalitate.
Și din punct de vedere al bugetului, ne gândim că dacă joci bine și câștigi, se va crea o oarecare emulație, o încredere în noi și în ceea ce facem. Sperăm să mai vină oameni importanți lângă noi, să putem crește nivelul echipei, să aducem jucători care au calitate de obiective mai îndrăznețe, chiar dacă ai nevoie de timp. La mine ce e cel mai important e să nu intervină acea automulțumire”, a mai spus Moțul.