Connect with us

Aberații de România

Un bărbat şi-a trimis iubita la produs şi a câştigat 128.000 de lei de pe urma ei. Percheziţii în Cluj şi Braşov

Publicat


Un bărbat şi-a trimis iubita la produs, iar de pe urma activităţii acesteia a câştigat 128.000 de lei.

„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 21.02.2022 – 09.01.2023, o persoană de sex masculin, identificată de către polițiști ca fiind un bărbat, în vârstă de 40 ani, din municipiul Codlea, județul Brașov, profitând de faptul că se afla într-o relație cu o tânără, în vârstă de 24 ani, din municipiul Brașov, care practica prostituția pe raza județului Cluj, ar fi obținut foloase patrimoniale, în valoare de peste 128.000 lei.

Astfel, la data de 19 ianuarie 2023, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza județelor Brașov și Cluj, în urma emiterii mandatelor de percheziție domiciliară de către Judecătoria Brașov, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, ocazie cu care au fost identificate și ridicate mai multe sume de bani, în valoare de peste 6.000 de lei și sisteme informatice, în vederea continuării cercetărilor.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile față de bărbat, instanța dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de acesta”, informează IPJBraşov.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Emil Boc: 4,5 milioane de euro alocați pentru sportul clujean. Cu 25% mai mult decât anul trecut. Ce sumă a primit U Cluj

Publicat

De

Finanțări cluburi sportive Cluj

4,5 miloane de euro, fonduri nerambursabile, au fost alocați, marți, pentru 37 de asociații și structuri care activează în domeniul sportului în Cluj-Napoca.

Finanțările pentru sportul clujean au crescut de 7 ori din 2012 până acum, potrivit primarului Emil Boc.

Emil Boc: 4,5 milioane de euro alocați pentru sportul clujean. Cu 25% mai mult decât anul trecut. Ce sumă a primit U Cluj

Suma din acest an, 21.875.000 lde ei, care reprezintă aproximativ 4,5 milopane de euro, este cea mai mare de până acum pentru susținerea activităților sportive.

„Investițiile în sport sunt prioritare pentru Primăria Cluj-Napoca, iar clujenii au creat de-a lungul timpului o comunitate care iubește și respectă sportul.

Finanțările nerambursabile pentru structuri sportive se adaugă investițiilor pe care municipalitatea le-a făcut în ultimii ani pentru susținerea sportului de masă: bazele sportive cu acces gratuit, zone cu aparate de fitness prin toate cartierele orașului, piste de biciclete, zone cu terenuri de sport în noile proiecte de parcuri, extinderea zonelor verzi etc.

Dacă în 2012, alocările pentru sport au fost în valoare de 600.000 de euro, suma a crescut de 7 ori în 2024, la 4,5 milioane de euro”, a transmis Emil Boc.

Cine a primit cei mai mulți bani

Clubul de Fotbal Universitatea Cluj a primit peste 12,2 milioane de lei, cea mai mare sumă, iar Asociația Club Sportiv U-BT a primit 2,6 milioane de lei.

De asemeena, Clubul Sportiv Universitatea a primit 3,5 milioane de lei, Clubul Sportiv CFR Cluj a primit 110.000 de lei

 

Citește mai departe

EDUCATIE

Cum pot renunța la fumat femeile însărcinate fumătoare. Campanie a UBB Cluj-Napoca

Publicat

fumat

Departamentul de Sănătate Publică al Universității Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Michigan State University, University of Michigan și Wake Forest University SUA, implementează în perioada ianuarie 2023 – decembrie 2024 un program gratuit de renunțare la fumat în rândul femeilor însărcinate fumătoare. 

„Cu ajutorul unei aplicații mobile și sesiuni de consiliere specializată pentru renunțarea la fumat, oferă sprijinul necesar pentru ca aceste viitoare mămici să își poată îndeplini obiectivul de a renunța la fumat în timpul sarcinii și postpartum.

UBB Cluj IMPLEMENTEAZĂ într-un parteneriat un program GRATUIT de renunțare la fumat în rândul femeilor însărcinate fumătoare

Aplicația testată în cadrul acestui program este momentan disponibilă doar participanților înscriși și doar în sistem de operare Android. Femeile însărcinate fumătoare pot verifica dacă sunt eligibile și se pot înscrie online completând chestionarul AICI.

De ce este importantă această inițiativă

1. Aproximativ jumătate din cele 30% din femei care fumează înainte de sarcină în România continuă să fumeze în timpul sarcinii. Dintre femeile care renunță în sarcină, majoritatea reiau fumatul după naștere.

2. Impactul pozitiv asupra sănătății: Renunțarea la fumat în timpul sarcinii poate reduce riscurile asociate cu fumatul în rândul mamei și copilului său. Această acțiune poate contribui la o creștere fetală sănătoasă și poate reduce riscul de complicații la naștere.

3. Suport gratuit și accesibil: Programul nostru este complet gratuit pentru participanții și oferă acces la resurse și sesiuni de consiliere specializate, facilitând astfel procesul de renunțare la fumat. În România sunt foarte puține servicii care oferă sprijin gratuit pentru renunțarea la fumat.

4. Sprijinul comunității: Prin colaborarea cu presa locală, putem să creștem gradul de conștientizare în comunitatea noastră și să oferim sprijinul necesar, pentru ca viitoarele mămici să beneficieze de acest program.

Rezultatele acestui proiect și proiectelor anterioare implementate de către UBB susțin continuarea cercetării în domeniul renunțării la fumat în sarcina și să prevină reluarea fumatului după naștere”, se arată în comunicatul UBB Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Camion RĂSTURNAT în Turda. Transporta sare. Șoferul a fost dus la spital

Publicat

De

Camion cu sare răsturnat la Turda

Camion răsturnat în urma unui accident care a avut loc marți la Turda. Sarea transportată în camion a ajuns pe drum.

Șoferul camionului, care a fost rănit, a fost transportat la spital.

FOTO. Camion RĂSTURNAT în Turda. Transporta sare. Șoferul a fost dus la spital

Accidentul rutier a avut loc pe strada A.I. Cuza din municipiul Turda.

La fața locului au ajuns două autospeciale și un echipaj SAJ din Turda, unde au găsit un autocamion răsturnat pe partea laterală, cu șoferul ieșit din cabină.

Bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost consultat de către echipajul SAJ și apoi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări aceasta era conștient și cooperant.

Pompierii au asigurat măsuri privind prevenirea incendiilor, având în vedere scurgerile de hidrocarburi, și au sprijinit acordarea primului ajutor calificat.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

U-BT s-a CALIFICAT în semifinalele Ligii Naționale de Baschet, după ce învins-o pe Dinamo București

Publicat

De

U-BT Cluj-Napoca - Dinamo București

U-Banca Transilvania a câștigat, marți, meciul trei cu Dinamo București, din playoff-ul Ligii Naționale de Baschet Masculin

Meciul din sferturile de finală a Ligii, care s-a disputat la București, s-a încheiat cu scorul de 48-97.

U-BT s-a CALIFICAT în semifinalele Ligii Naționale de Baschet, după ce învins-o pe Dinamo București

Clujenii s-au calificat astfel, fără probleme în semifinale și va juca pentru titlu.

La pauză, scorul a fost 22-48.

Înainte de acest meci, echipa lui Mihai Silvășan a câștigat ambele partide de la Cluj-Napoca cu Dinamo.

În primul joc, deși dinamoviștii conduceau cu 21 de puncte. U-BT a întors scorul și a câștigat cu 87-68.

În cel de al doilea meci, disputat tot la Cluj-Napoca, alb-negrii au câștigat cu 81-67.

Foto: Facebook/ U-BT Cluj-Napoca

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax