Connect with us

POLITICA

Umilința Schengen continuă: guvernul austriac continuă să își bată joc de România!

Publicat


schengen

”România primește încă un „NU” sfidător din partea Austriei în privința aderării la spațiul Schengen, iar guvernanții Nicu și Marcel continuă să privească neputincioși această umilință, în vreme ce Iohannis deja a intrat în concediu”, susține liderul AUR, George Simion.

Gerhard Karner, ministrul de interne austriac, ne aruncă în față un mesaj batjocoritor: „Nu este încă momentul” pentru aderarea României și Bulgariei la Schengen. „Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul lui.”

Pe bune?! Acest individ chiar ne ia de proști? România îndeplinește toate condițiile tehnice încă din 2011, dar obstacolul este, de fapt, bunul plac al Vienei. Cât timp va mai trebui să acceptăm această discriminare și aroganță?

Acest „NU” era previzibil pentru că nu s-a schimbat nimic, nu s-a întreprins nicio acțiune din partea puterii de la București, dar totuși rămâne la fel de frustrant. Ce este și mai deranjant este că PSD și PNL nu vor avea niciodată curajul să își asume răspunderea pentru acest nou eșec.

Austria ne sfidează cu o atitudine răuvoitoare, refuzând în mod repetat accesul nostru la Schengen, iar cei aflați la guvernare doar stau și se plâng, fără să miște un deget pentru a schimba această situație.

Piedicile Austriei

Deși problema este evidentă și trebuie tratată ferm, ce face guvernul Ciolacu? El spune de fiecare dată că suntem tot mai aproape, că anul acesta vom fi în Schengen, doar că realitatea îl contrazice mereu.

Austria continuă să pună piedici, iar autoritățile noastre se complac în promisiuni goale. Ciolacu chiar a declarat că este sigur că anul acesta intrăm în Schengen. Pe ce te bazezi, Marcele? După reacția Vienei, pare că accederea în Schengen se îndepărtează și mai mult.

Guvernul austriac ar trebui sancționat dur pentru atitudinea sa față de România. Până nu impunem restricții asupra firmelor austriece care operează în țara noastră și nu le facem să simtă în oglindă efectele economice ale politicilor discriminatorii ale guvernului lor, nu vom vedea nicio schimbare.

Este inacceptabil ca noi să fim tratați în continuare ca niște cetățeni de mâna a doua în UE, în timp ce Austria profită economic de pe urma relațiilor comerciale cu România.

Iohannis, absent și nepăsător

Este momentul ca guvernul să se trezească din această letargie și să acționeze. Este de neconceput ca după 17 ani de la aderarea la UE, să nu avem încă acces deplin la Schengen.

Această nouă decizie a Austriei vine să confirme un lucru: întreaga președinție a lui Klaus Iohannis a fost o catastrofă. Sub conducerea sa, România nu a intrat în Schengen, nu a obținut vizele pentru SUA, iar vocea României se aude tot mai slab în plan extern. Timp de 10 ani, Iohannis a fost absent și nepăsător, iar acum plătim cu toții pentru asta.

Cu alegerile care se apropie, vedem o mulțime de politicieni din PSD și PNL care se bat cu pumnul în piept că vom intra în Schengen, dar, întreb, unde sunt totuși rezultatele concrete? Deocamdată, vedem doar vorbe.

Avem trei runde de alegeri în acest final de an și trei șanse pentru a ne schimba destinul.

Este timpul să ne ridicăm și să cerem ceea ce este în mod legitim al nostru, ce ni se cuvine și merităm, fără jumătăți de măsură și fără a ne mai pleca slugarnic capul în fața celor care ne tratează mereu cu atâta dispreț.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Marș de solidaritate cu Palestina și Liban la Cluj-Napoca. Protest față de situația din Fâșia Gaza

Publicat

Sâmbătă, 12 octombrie 2024, începând cu ora 14:00, va avea loc în Piața Unirii o manifestație publică în solidaritate cu Palestina și Liban. Clujenii sunt așteptați să protesteze împotriva genocidului care se desfășoară deja de un an în Fâșia Gaza, dar și împotriva agresiunilor militare ale statului israelian în Cisiordania Ocupată și în Liban.

Demonstrația va fi urmată de un marș de protest pe traseul Piața Unirii – str. Eroilor – Bd. 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii.

”Clujenii ies în stradă pentru a comemora un an de genocid în Gaza, în urma căruia viața a peste două milioane de palestinieni a fost distrusă de armata israeliană.

După toate crimele comise asupra poporului palestinian, statul Israel pregătește extinderea masacrului și în Liban. Participanții vor protesta împotriva violenței statului sionist israelian, exprimându-și, totodată, solidaritatea cu palestinienii care există și rezistă în fața uneia dintre cele mai dezvoltate tehnologic armate din lume.

Manifestația își propune, de asemenea, să atragă atenția asupra complicității statului român în masacrul din Palestina, prin sprijinul necondiționat oferit de guvernul de alianță PSD-PNL statului israelian, dar și asupra complicității Uniunii Europene și a Statelor Unite, care finanțează direct acest genocid.

O acțiune similară va avea loc în aceeași zi în București, precum și în alte locuri din toată lumea”, arată organizatorii.

Manifestația va începe de la ora 14:00 în Piața Unirii, unde vor fi ținute câteva discursuri, apoi participanții vor pleca într-un marș de protest pe traseul Piața Unirii – str. Eroilor – Bd. 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii.

Masacrul din 7 octombrie 2023

Armata israeliană a intrat în Fâșia Gaza și a bombardat zona ca răspuns la masacrul comis de mișcarea Hamas în 7 octombrie 2023 când teroriștii au intrat în Israel, au lansat sute de rachete, au omorât peste 1200 de oameni și au luat sute de ostatici, din care aproape 100 sunt încă ținuți prizonieri.

 

Citește mai departe

ECONOMIE

CRESC alocațiile pentru copii din ianuarie 2025, anunță Ministerul Muncii

Publicat

plic bani

Ministerul Muncii anunță că alocațiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2024 cu 13,8%. Primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie a anului în curs.

„3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat. Plățile se fac din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

CRESC alocațiile pentru copii din ianuarie 2025, anunță Ministerul Muncii

Astfel, alocațiile vor crește după cum urmează:

– de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale;

– de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani.

Conform execuției preliminare a bugetului, MMSS a plătit în anul 2023 suma de 13,26 miliarde de lei pentru alocațiile de stat pentru copii.

Citește mai departe

POLITICA

Sorin Muncaciu, deputat AUR: Sinistrul pandemiei, Nelu Tătaru, a trecut de la sacii negri de plastic la mitele cu ouă și carne

Publicat

sorin muncaciu

După scandalul Nordis, care a lovit puternic în PSD, astăzi vedem că unul dintre liderii PNL este prins într-un scandal de corupție.

Sinistrul pandemiei Nelu Tătaru, cel care a condus ministerul sănătății și care a introdus alături de prietenul său Arafat sacii negri de plastic pentru români, care s-a opus protocoalelor ambulatorii de tratament în pandemie cu antivirale și care la comisia de anchetă pentru achizițiile din pandemie a tărăgănat timp de un an să numească membrii PNL, este acuzat de luare de mită.

Sorin Muncaciu, deputat AUR: Sinistrul pandemiei, Nelu Tătaru, a trecut de la sacii negri de plastic la mitele cu ouă și carne

Și nu orice mită: lua șpagă de la pacienți chiar și spăgi mici de 100 lei sau carne și ouă. Deși este fost ministru, deputat, era până azi și cap de listă la alegerile din acest an de la Vaslui, deși are peste 1 milion de lei în conturi, Nelu Tătaru lua șpagă tot de la oamenii care veneau la el să îi trateze.

Acest nou caz de corupție vine după ce același Tătaru a publicat pe contul de Facebook o postare în care vorbește despre faptul că el muncește doar pentru pacienți și nu pentru bani.

Ipocrizia este la ea acasă în cazul reprezentanților PNL. După Iulian Dumitrescu, baronul Lamborghini, iată că încă un reprezentant al coaliției penalilor este luat de procurori.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Auchan România la aniversarea de 18 ani: peste 440 de magazine, prețuri mici și acțiuni pentru un comerț sustenabil (P)

Publicat

Auchan

La 18 ani de la deschiderea primului magazin– Auchan Titan, retailerul a dezvoltat o rețea multi-format având în prezent peste 440 de magazine la nivel național sub mărcile Auchan, ATAC, MyAuchan și Simply care servesc zilnic, în medie, peste 350.000 de clienți. Primul retailer care a lansat în România conceptul de discount generalizat, Auchan își menține neclintita promisiune de a oferi românilor prețuri mici zi de zi, cu un accent puternic pe produse și producători locali, alimentație sănătoasă și responsabilitate față de mediul înconjurător.

Dezvoltare multi-format

În primii 9 ani, Auchan s-a concentrat pe dezvoltarea formatului de hipermarket, ajungând la 33 de magazine în 18 orașe până în 2015. În următorii 3 ani, a lansat formatul de proximitate și magazinul online, iar în 2019 a deschis primul supermarket. În 2023, Auchan finalizează unul dintre cele mai ample proiecte din retail, integrarea a aproximativ 400 de magazine MyAuchan în stațiile Petrom. Tot în 2023, a introdus conceptul de hiper-discount, prezent astăzi în magazinele ATAC Hiper Discount. Anul acesta. Auchan a marcat o premieră pe plan local prin inaugurarea primului magazin 100% autonom, Auchan Go. De asemenea, a lansat franciza Simply by Auchan.

În prezent, Auchan este prezent în toate județele, având o rețea formată din 26 de hipermarketuri, 7 hipermarketuri discount ATAC, 8 supermarketuri, 395 de magazine MyAuchan, majoritatea în stațiile Petrom, 4 magazine Simply by Auchan și o strategie client omnicanal.

„Este un moment de bucurie și de recunoștință pentru toți cei care au contribuit la ceea ce este Auchan România astăzi: angajați, partenerii furnizori și producătorii români, parteneri de dezvoltare și servicii, clienți, comunitate, autorități, concurenți.La 18 ani putem fi mândri că suntem o companie care creează valoare în România pentru români, alături de producători români, implicată în activități de responsabilitate, la nivel local sau național, și că ne-am construit un ADN de comerț sustenabil, cu prețuri mici care susțin cu adevărat puterea de cumpărare, cu game largicare permit o viață mai sănătoasă.

Facem lucrurile din convingere, din suflet, cu multă seriozitate, iar inovația ne-a caracterizat permanent în acești 18 ani, pe toate planurile.Împreună cu toți cei 7000 de colegii și alături de toți partenerii noștri rămânem motivați de viziunea noastră de a permite tuturor românilor să mănânce mai bine, să trăiască mai bine și împreună să protejăm planeta. La mulți ani, tuturor!”a precizat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

Parteneriate puternice cu producători locali și un sprijin permanent pentru mărcile românești

Auchan sprijină economia locală și producătorii români, gama alimentară fiind formată în proporție de peste 90% din produse de la companii din România. Pe rafturile hipermarketurilor Auchan se regăsesc aprox. 50.000 de produse, din care circa 1.300 sunt produse alimentare marcă proprie. Din acestea, peste 1000 sunt produse în România, cu producători locali.

Mai mult, Auchan a dezvoltat până în prezent 85 de filiere de produse agro-alimentare românești, respectiv colaborări pe termen lung cu 50 de producători locali, prin care Auchan pune la dispoziția clienților produse cu calitate și trasabilitate controlate, cu gust local, autentic.

Peste 7.000 de locuri de muncă create și peste 50 de meserii

Cu peste 7.000 de angajați care activează în peste 50 de meserii în ecosistemul Auchan, retailerul este unul dintre cei mai mari angajatori din țară și oferă un mediu de lucru incluziv, cu numeroase oportunități de promovare și programe de dezvoltare, alături de pachete competitive de beneficii și compensații, cu scopul de a sprijini permanent starea de bine a angajaților.

Vechimea medie în companie este de 8 ani, în timp ce aproape o treime dintre angajați lucrează la Auchan de 10 ani. Mai mult, peste 340 dintre aceștia fac parte din echipa Auchan încă de la înființarea companiei.

Business sustenabil și impact în comunitățile locale

Integrând grija pentru mediu în valorile sale fundamentale, Auchan investește puternic în proiecte de sustenabilitate. Compania desfășoară constant campanii de conștientizare pentru un consum responsabil și a implementat numeroase proiecte axate pe reciclare, combaterea risipei alimentare, reducerea plasticului și promovarea economiei circulare de-a lungul întregului lanț valoric.

În egală măsură, compania își reconfirmă angajamentul față de comunitățile locale prin sprijinirea anuală a numeroase proiecte sociale și campanii de solidaritate.

Cifre cheie sustenabilitate:

  • Peste 1,2 mil. de litri de ulei alimentar colectat și predat spre reciclare
  • Peste 130 de milioane de ambalaje PET /Alu/Sticlă reciclate, dintre care 32 de milioane colectate cu 7 luni înainte de startul SGR
  • Peste 20 de milioane de produse salvate prin programul Zero Risipă
  • Peste 200 de tone de textile colectate pentru donații și reciclare
  • 16 hipermarketuri dotate cu panouri fotovoltaice

Alte proiecte și inițiative marcante lansate de Auchan:

  • (2011) Primele aparate de tip RVM pentru recuperarea PET-urilor
  • (2018) Filmul documentar România neîmblânzită, vizionat de 80.000 spectatori, proiectat in peste 55 de tari din lume și premiat cu Delfinul de Aur la Cannes Corporate media & TV Awards
  • (2019) Programul de colectare și reciclare a uleiului alimentar uzat, lansat în premieră la nivel de piață, ajuns în prezent la 1,2 mil. litri colectați și transformați în bicombustibil
  • (2019) Semnarea parteneriatului pe termen lung cu Federația Română de Ciclism și susținerea Turului României
  • (2020) Clubul Mărcilor Emblematice Românești, un amplu proiect de promovare a mărcilor cu tradiție, înființate pe plan local
  • (2021) Programul de fidelitate MyCLUB Auchan, folosit în prezent de peste 1,8 mil. membri
  • (2021) În premieră în retail, Auchan lansează shop-in-shop-urile O nouă viață, proiect de responsabilitate socială axat pe economia circulară a hainelor
  • (2023) Crearea companiei Auchan Renewable Energy, având ca principal obiect de activitate producția, transportul și distribuția de energie electrică și o misiune-cheie în atingerea obiectivelor climatice ale Auchan România.
  • (2024) Primul magazin 100% automatizat, Auchan GO
  • (2024) Auchan Berceni, primul magazin aliniat standardelor internaționale privind accesul la cumpărături pentru persoanele cu dizabilități

Despre Auchan Romania

Auchan România are în portofoliu 440 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 7 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 8 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 3 magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax