Consiliul Județean Cluj a primit din partea proiectantului Studiul de Fezabilitate (S.F.) aferent construirii viitorului Centru Integrat de Transplant Cluj, parte integrantă a etapei de proiectare....
Președintele PNL Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a declarat, vineri, că în ciuda a ceea ce doreau să arate până acum, cei de la USR Plus îi consideră...
Baza sportivă La Terenuri din cartierul Mănăștur este finalizată în proporție de 42%. Viceprimarul Dan Tarcea a precizat, vineri, că se îndoiește că proiectul va fi...
Centrul Regional de Prevenire și Control al Cancerului EPIC se inaugurează oficial public, vineri, la sediul său din Gilău, jud. Cluj, în prezența Ministrului Sănătății și...
Mai sunt doar câteva zile până la cea de-a șasea ediție UNTOLD, cel mai mare festival din Europa în acest an. Organizatorii le recomandă fanilor festivalului...
Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România și este singura universitate de medicină...
Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat vor fi afișate vineri. Înainte de soluționarea contestațiilor, rata de promovare a fost de 30,3%. Primele...
Traficul va fi închis sâmbătă pe un sector al DN 7C, Transfăgărășan, pentru a permite desfășurarea unui concurs sportiv. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al...
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA, Sucursala Cluj-Napoca, anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, astfel: Data întreruperii: 09.09.2021 Adresa/Localitatea: Localitatea Turda, str. Lucreţia Murăşianu, Partial, str. Răsăritului, Integral,...
Toate băncile mari au raportat pentru primul semestru (S1) din 2021 profituri în creştere comparativ cu nivelurile din S1/2020, în condiţiile temperării efectelor crizei coronavirusului şi...
Un incident fără precedent, despre care s-a vorbit ori s-a scris prea puțin, s-a produs în urmă cu 60 de ani, la Cluj. Este vorba despre...
Cluj24.ro prezintă principalele 5 evenimente locale din ultimele 24 de ore: Alin Minteuan, ÎNAPOI la CFR Cluj. Va antrena echipa secundă Emil Boc: Constructorul care a...
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a anunțat joi după-amiază transferul ghanezului Nana Boateng, un jucător de 27 de ani care a trecut și prin curtea...
Dacă nu ești de acord cu premierul poți să exprimi acest lucru, dar doar după ce îți dai demisia din guvern, spune ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,...