EDUCATIE
UBB Cluj-Napoca, lider național în competițiile de cercetare organizate de UEFISCDI. Proiecte de 4 milioane de euro
Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca continuă să obțină cea mai bună performanță între universitățile românești la competițiile naționale de finanțare a proiectelor de cercetare științifică organizate de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), competiții demarate ȋn anul 2023.
În urma evaluării finale a proiectelor depuse la nivel național pentru finanțarea cercetării științifice organizate de UEFISCDI, încheiată la sfârșitul anului 2024, echipele de cercetători ai UBB s-au evidențiat din nou prin rezultate remarcabile între instituțiile academice/universitare românești: a avut, nu doar cel mai mare număr de proiecte depuse, dar și cel mai mare număr de proiecte câștigate.
Astfel, în cadrul competiției pentru Proiecte de cercetare exploratorie (PCE 2023), UBB se clasează pe prima poziție la nivel național atât ca număr de proiectel câștigate (9 proiecte finanțate), cât și din punctul de vedere al valorii cumulate a acestora (depășind suma de 2 milioane de euro). UBB a depus și câștigat proiecte în toate ariile importante de cercetare, cele mai bune rezultate fiind înregistrate în domeniile Biologie și Ecologie și Științe sociale și economice.
În competiția pentru Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE 2023), UBB obține cel mai mare număr de proiecte câștigate și finanțate la nivel național – 19 proiecte, în valoare de aproape 2 milioane de euro, iar cea mai bună performanță a fost înregistrată în domeniul Științelor sociale și economice.
Felicitările rectorului interimar
„Adresez felicitări participanților și câștigătorilor din cadrul celor două competiții pentru reconfirmarea valorii și implicării comunității noastre academice în cercetare, consolidând poziția de lider a Universității Babeș-Bolyai în topul competitivității naționale.
Aceste rezultate demonstrează totodată angajamentul universității noastre de a promova excelența și inovarea în cercetarea științifică multi-/inter-/transdisciplinară”, afirmă prof. univ. dr. Adrian Petrușel, rectorul interimar al UBB.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj anunță că, începând de miercuri, 15 ianuarie, se lansează zborurile directe Cluj-Napoca – București Otopeni, operate de compania aeriană românească Animawings, deținută de Christian Tour.
”Acest eveniment marchează un moment semnificativ pentru aviația națională, fiind debutul oficial al companiei aeriene românești, Animawings, pe piața zborurilor interne, contribuind în acest sens la consolidarea conectivității aeriene, precum și la stimularea traficului intern și la dezvoltarea segmentului de business din România.
Evenimentul va reuni oficialități județene și locale, reprezentanți ai Animawings, reprezentanți ai Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, precum și reprezentanți ai instituțiilor din cadrul perimetrului”, arată reprezentanții aeroportului.
Astfel, începând din 15 ianuarie 2025, compania aeriană AnimaWings va conecta orașul Cluj-Napoca cu capitala României, București, zborurile fiind operate cu 8 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni (2 frecvențe), miercuri (2 frecvențe), joi, vineri (2 frecvențe) şi duminică.
Biletele pot fi rezervate pe site-ul companiei aeriene: https://animawings.com/ro prețurile pornind de la 41 de euro (aproximativ 200 de lei).
În 2024 operatorul de turism Christian Tour Holding a achiziționat pachetul majoritar de 51% în compania Animawings Aviation S.A. deținut de Aegean Airlines.
EVENIMENT
EXCLUSIV Ioana Oleleu, după participarea la concursul de frumusețe în China: Nu sunt supărată, am reprezentat România cu mândrie
Clujeanca Ioana Oleleu a reprezentat, sâmbătă, România la concursul de frumusețe Miss World Tourism care a avut loc în orașul Shenzhen din China și unde, din păcate, nu s-a clasat în top 5.
Ioana Oleleu a declarat, duminică, pentru Cluj24, că nu este absolut deloc supărată, ci, din contră, este fericită și cu sufletul împăcat pentru ca a reprezentat România cu mândrie.
”Am dat tot ce am avut eu mai bun în această competiție, care a fost de asemenea și prima mea competiție internațională. Am muncit mult să ajung aici ( în ciuda asocierii mele cu alte domenii cu care nu am nicio legătură).
Mi-am câștigat locul în această competiție în urma unui concurs național numit Filon de România, iar în spatele acestei participări se află ani de experiența în domeniul modelling-ului. luni de pregătiri pentru tot ce a însemnat probe la concurs, ținute.
Singură în China la 20 de ani
Nu a fost ușor, am venit în China singurică la 20 de ani , înconjurată de străini și tot ce mi-am dorit a fost să îmi fac țara mândră și sunt sigură ca am reușit să fac asta.
Cu siguranță voi mai participa la alte concursuri, am doar 20 de ani și acesta a fost doar începutul, mai am timp să învăț și să devin mai bună. Chiar dacă nu mă voi întoarce acasă cu o coroană, mă întorc cu sufletul împăcat, și cu convingerea că orice vis poate deveni realitate dacă îl urmezi cu determinare, credință și recunoștință”, a spus clujeanca.
Concurs despre curaj și încredere
Ioana a afirmat că a ridicat cu mândrie steagul României pe scena concursului mondial de frumusețe Miss Tourism World în China.
”Pentru mine, acest concurs nu a fost doar despre frumusețe. A fost despre curaj, încredere, multă muncă și evoluție personală. Am învățat că atunci când îți urmezi visurile, drumul poate fi greu, dar răsplata e pe măsură. Am realizat cât de important este să îți păstrezi autenticitatea și valorile.
A fost prima mea participare la un concurs internațional, cu siguranță o provocare pe care am îmbrățișat-o din tot sufletul. Mulțumesc Filon de Romania Camelia-Marius Seceleanu Euromodels Lili Mihacea pentru această oportunitate! Mulțumesc tuturor oamenilor care m-au susținut, sunt recunoscătoare pentru toate mesajele frumoase.
Am avut parte de momente magice, am cunoscut oameni frumoși și am vizitat locuri minunate”, a precizat Ioana Oleleu.
CLUJ24 TV
VIDEO. Adrian Vascu: E ca într-o pandemie. Suntem acum într-o carantină economică. Stăm să vedem în ce direcție merge treaba
Adrian Vascu este inginer și doctor în economie. Vine din iarbă, cum se spune la fotbal, adică din economia reală. A fost președintele Asociatiei Evaluatorilor din România, senior director la KPMG Valuation Service si are acum propria companie de consultanta financiara și business. Din 2017 realizeaza la DIGI 24 emisiunea economică „Veridice”. Un expert ale cărui opinii ar trebui auzite/ascultate și din care redam mai jos câteva fragmente din podcastul Contraste de pe Cluj24, realizat de Florin Danciu.
„In decembrie, în România, a fost o decizie peste noapte, care, cel puțin la acest moment, a pus sub semnul întrebării esența democrației. În mediul economic, de exemplu, mulți investitori, după 6 decembrie, au oprit investițiile în România, așteptând să vadă care-i direcția, în ce direcție merge această țară.”
„În momentul în care Brexitul s-a întâmplat impotriva voinței oamenilor cu știință de carte și cu știința economică din UK, și cu o majoritate foarte mică, democrația a însemnat că UK a ieșit din Uniunea Europeană cu orice fel de riscuri. Ieșirea acolo a fost complicată și, totuși, asta a fost esența democrației. Ce am înțeles prin asta? Că se respectă niște reguli.”
„E ca într-o pandemie. Suntem într-o carantină economică la momentul ăsta. Stăm să vedem în ce direcție merge treaba.”
„Aceste rețele de desocializare i-au făcut, de fapt, pe oamenii din această era digitală să fie foarte egoiști!”
“Știi ce e interesant? Este că, de fapt, noi dorim să trăim in democratie și trăim în țări democratice, dar în interiorul companiilor nu există democrație.”
Facebook nu mai verifică informația
„Ai văzut recent, Facebook a anunțat că va deveni mult mai relaxat, nu va mai verifică informația. Știi ce remarc eu aici? Ușurința și simplitatea cu care a schimbat macazul!”
„Când medicina sau dreptul au aparut, n-au fost pentru a face profit medicii sau avocații, ci au fost pentru a-i face bine pe oameni și a le apăra drepturile. Și au câștigat, ca urmare acestor servicii, bani pentru a putea trăi rezonabil. Acum, ce se întâmplă, nu se mai pune în prim plan interesul oamenilor, ci se pune în prim plan interesul profitului.”
„Trăim într-o lume in care, să o recunoaștem, suntem sub un Big Brother permanent.”
Bursa, influențată de frică și lăcomie
„Bursa este influențată de două caracteristici foarte importante: de frică și de lăcomie.
Uite-te la companiile de IT, poți să iei cea românească care a ajuns primul unicorn, UiPath, care a crescut pe bursă foarte tare, dar ea a avut pierdere tot timpul. Sau majoritatea timpului.”
„Explicația pe care o cunosc eu și care mi se pare logică despre această denumire, e că această ordonanță „trenulet” modifică de fiecare dată mai multe acte normative. Ea intră prin diverse „gări”: si în zona muncii, și în zona socială, și în zona de mediu… Ea schimba taxarea în „gările” diverse pe unde merge. Și ai „trenuleț” pentru că ei pun în aceeași ordonanță fiecare ce are de modificat.”
„Noi suntem, într-un moment, critic, nu? Da, numai că problema lor acum este că actualul guvern este același guvern. Băi, cam același.Deci nu poți să vii să spui vă n-ai știut. Că n-am știut.”
De ce mai avem nevoie de Parlament
„Nu putem interveni la acele pensii speciale pentru că ele sunt pe lege. Și Curtea Constituțională a spus că sunt corecte. Am înțeles. Păi atunci de ce mai avem nevoie de Parlament? Să rămână curtea cu ăștia nouă judecatori, că-i mai ieftin.”
„La sfârșitul 2016 se oprea aplicabilitatea acelui impozit, a așa numitei «taxe pe stalp». Dar el a rămas în Codul Fiscal. Doar că era articolul valabil până la 31 decembrie 2016. Și acum l-au scos. Adică au scos aia că e valabil numai până la 31 decembrie 2016. Și a redevenit actual”.
Alexandru Chipciu (35 de ani) va continua alături de „Șepcile roșii” și în sezonul 2025-2026, după ce undașul lateral a semnat prelungirea cu un an a contractului scadent la finalul acestei stagiuni, anunță clubul de fotbal ”U” Cluj.
Sosit în fereastra de mercato din vara anului 2022 de la CFR, Alexandru Chipciu și-a câștigat imediat locul în echipă prin ambiția și devotamentul arătate în teren, calități care l-au propulsat nu doar în primul 11, ci și în „funcția” de căpitan.
Chipciu a debutat în tricoul lui „U” în prima partidă de la revenirea „studenților” în prima ligă după șapte ani de absență: remiza cu FCSB (1-1) din etapa inaugurală a stagiunii 2022-2023 din Superligă.
În primele două sezoane în alb și negru, Chipciu a strâns nu mai puțin de 80 de prezențe în toate competițiile. În noua stagiune, Alex a rămas un pilon important în echipa care a terminat atât turul, cât și anul calendaristic pe primul loc în Superliga.
100 de meciuri la ”U”
Ultima partidă a anului trecut, remiza de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi (0-0) a fost prilej de celebrare la nivel individual pentru fotbalistul echipei noastre, care a bifat meciul cu numărul 100 pentru Universitatea. În această perioadă, Chipciu a marcat opt goluri și a oferit șapte pase decisive.
Prestațiile constant bune i-au adus lui Chipciu și convocarea la echipa națională după cinci ani de absență. Odată cu intrarea sa pe teren în minutul 63 al partidei cu Cipru din National League, Chipciu a devenit primul jucător al Universității care evoluează într-un meci oficial al Naționalei României din 7 octombrie 2011 încoace, atunci când Adrian Cristea juca într-o partidă din preliminariile Euro 2012, împotriva Belarusului.
Sursa: FC Universitatea Cluj