Connect with us

ACTUALITATE

UBB are 13 programe de masterat didactic acreditate

Publicat


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) are 13 programe de masterat didactic acreditate, în prima jumătate a lunii august 2020, de autoritățile naționale.

„În spiritul multiculturalismului care definește UBB, programele de studii de master
didactic vor fi predate în limbile română, maghiară și germană și se adresează absolvenților de licență care doresc să se orienteze spre o carieră didactică, dar si cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.

Aceștia se pot înscrie la masterul didactic din domeniul specializării de licență, dar pot opta și pentru o a doua specializare (în cadrul acestui master didactic) din cadrul aceluiași domeniu fundamental, prin obținerea a 90 de credite la nivel de licență.

Structura programelor vizează creșterea calității predării și adaptarea acesteia la
condițiile actuale, formarea unor competențe legate de mediile virtuale de învățare,
management strategic și managementul clasei, identificarea nevoilor elevilor, cercetarea
educațională, educația nonformală, incluzivă, interculturală și orientată spre diversitate și
comunitate, psihologia educației, comunicare eficientă și managementul emoțiilor.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, arată că „profesorii din preuniversitar
sunt cei care ne educă copiii, iar dacă îi educă prost se pune la risc viitorul țării. UBB a
luat foarte în serios dificultățile mediului preuniversitar, iar acest demers este unul din
cele gândite să contribuie la creșterea calității educației, aici prin formarea de calitate a
unor cadre didactice care să contribuie la modernizarea paradigmei educaționale, în
beneficiul elevilor și apoi al țării”.

Admiterea pentru cele 50 de locuri existente la UBB va putea fi organizată după
aprobarea Hotărârii de Guvern în acest sens, aflată în lucru”, se arată în comunicatul UBB.

Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate