Connect with us

ACTUALITATE

„U” Cluj-Petrolul, 3-1. O primă repriză de VIS pentru clujeni. Promovarea e aproape

Publicat


u cluj

Universitatea Cluj a întâlnit, marți seara, pe Petrolul Ploiești în derby-ul etapei a 6-a a play-off-ului Ligii 2. Ploieștenii sunt lideri în timp ce clujenii erau pe locul 3. Universitatea Cluj avea opt meciuri consecutive fără eșec în Liga 2. După o primă repriză excelentă, clujenii câștigă cu 3-1, goluri marcate de Tescan (min. 6 și 26), Ilie (min.18), respectiv Diarra (min.64, pen.) și trec pe locul 2, direct promovabil.

„U” Cluj: Gorcea – Romeo, Fl. Ilie, D. Ispas, P. Pîrvulescu – Balgiu, Romario Pires (cpt.), Ely Fernandes – Tescan, Hofman, Boiciuc
Rezerve: Aur. Păun – M. Ciobanu, Dobrescu, Haită, Remacle, Ribeiro, Val. Alexandru, I. Filip, Gugu
Antrenor: Erik Lincar

Petrolul: R. Avram – Pashov, Meijers, Huja, Velisar – Cebotaru (cpt.), M. Chindriș – Sg. Pîrvulescu, Tucaliuc, Mih. Constantinescu – S. Diarra
Rezerve: Moroz – V. Lică, Jarovic, M. Bratu, Al. Sabău, Cioiu, Măzărache, Boțogan, Seto
Antrenor: Nicolae Croitoru

În min. 6 se face 1-0. Ely Ferdandes centrează din dreapta, Huja doarme pe el și nu respinge, ci doar blochează mingea și o trimite direct la Dragoș Tescan, care șutează puternic din 5 metri lateral dreapta sub transversală, spre colțul lung. Avram e bătut și ”U” Cluj deschide scorul rapid.

În min. 18, 2-0. Paul Pîrvulescu centrează cu efect dintr-o lovitură liberă din stânga, mingea trece de primul grup de jucători, iar Florin Ilie, demarcat în centru, reia excelent cu capul din 11 metri și trimite cu lob în plasa lui Avram, ușor ieșit în față. Petrolul e sub stare de șoc pe Cluj Arena.

În min. 26, 3-0. Centrare a lui Paul Pîrvulescu dintr-un corner din dreapta, Dragoș Tescan câștigă duelul aerian cu Meijers pe linia de 6 metri și reia cu capul pe centrul porții, iar Avram respinge de pe linie în stânga, direct în propria poartă. Sergiu Pîrvulescu era și el lângă Avram și a fost surprins de respingerea coechipierului său.

În min. 64, 3-1. Sory Diarra bate penalty-ul pe jos, în stânga, lângă bară, și înscrie, în ciuda plonjonului pe direcție a lui Gorcea. Gorcea pășise în față și nu se mai afla pe linie, astfel că execuția ar fi trebuit să fie repetată.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate