EVENIMENT
„U” Cluj o întâlnește, vineri, pe CS Mioveni, acasă în DEPLASARE
Vineri, 10 februarie, de la ora 17:00, „U” Cluj o va întâlni pe ultima clasată, CS Mioveni, partidă din cadrul etapei a 25-a din Superligă. Șepcile roșii vin după prima înfrângere suferită de la revenirea lui Sabău la echipă. Aceștia au suferit un eșec usturător, 0-5 în fața celor de la FC U Craiova 1948. Totodată, pentru clujeni va fi primul meci disputat la Mediaș, după noul exil de pe Cluj Arena.
Adversara lor de mâine este neînvinsă în noul an. De la instalarea lui Nicolae Dică pe banca tehnică, CS Mioveni a reușit să obțină două victorii și un egal. Victoriile au venit în fața celor de la Petrolul, respectiv UTA Arad. În ultima etapă, Mioveniul a întâlnit-o pe Sepsi Sf. Gheorghe, iar echipa lui Dică a reușit să evite eșecul pe final. Bodan Rusu a egalat dintr-un penalty în min.95 al partidei, obținând astfel un punct pentru echipa sa.
Cu toate că vor juca la Mediaș partida considerată pe teren propriu, echipa lui Sabău are nevoie mare de cele trei puncte puse în joc. Universitatea se află abia pe poziția a 14-a, având un total de 23 de puncte, cu șapte mai mult decât adversara lor din următoarea etapă. Duelul din turul campionatului dintre cele două echipe s-a încheiat cu victoria celor de la „U”. Singurul gol al partidei a fost marcat de către Ely Fernandes.
Daniel Cucu-Kovaci
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






