Connect with us

EVENIMENT

„U” Cluj-FC Voluntari, DUEL din a șasea etapă a play-out-ului Superligii

Publicat


343920587 1283499075860923 3947150039884835537 n

„U” Cluj o va întâlni luni, 1 mai, pe FC Voluntari în a șasea etapă a play-out-ului Superligii. Partida se va desfășura pe Cluj Arena de la ora 15:00, clujenii fiind favoriți după calificarea în finala Cupei României.

„Șepcile roșii” traversează o perioadă înfloritoare în play-out reușind să obțină victorii atât pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, cât și pe stadionul Gaz Metan din Mediaș unde s-au impus cu 1 la 0 în fața ultimei clasate, CS Mioveni. Echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău se află pe poziția a cincea în play-out, dar dacă va obține o victorie luni, va avea șansa să urce pe locul al treilea, îndepărtându-se la 7 puncte de locurile care duc la baraj.

FC Voluntari este neînvinsă în play-out după cinci etape

FC Voluntari are un parcurs fără înfrângere în play-out, echipa antrenată de Liviu Ciobotariu vine după un egal pe teren propriu împotriva Petrolului. Cu toate că nu a înregistrat nici o înfrângere, FC Voluntari se află pe poziția a șasea în play-out la doar 2 puncte peste locurile de baraj.

Desfășurarea partidelor directe dintre „U” Cluj și FC Voluntari

Prima confruntare directă din acest sezon între „șepcile roșii” și FC Voluntari a avut loc pe Stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari și s-a încheiat cu scor alb, 0 la 0, partida neavând dinamismul așteptat de fani, deoarece pe parcursul celor 90 de minute au fost doar 2 șuturi pe spațiul porții ambelor echipe.

Ultima întâlnire directă dintre cele două echipe a fost la 20 ianuarie pe stadionul Cluj Arena unde echipa clujeană a controlat pe deplin partida reușind să se impună cu scorul de 2 la 1 grație reușitelor lui Thiam (min 37), Fulop (min 88), respectiv Damașcan (min 62) care a marcat pentru oaspeți. Deși clujenii au controlat partida și au fost mult mai periculoși pe atac, până în minutul 88 scorul a fost 1 la 1, FC Voluntari fiind aproape să obțină un punct cu toate că a jucat o repriză cu un om în minus după eliminarea lui Melele (min 48).

Cosmin Olaru




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate