EVENIMENT
„U” BT Cluj-Napoca joacă calificarea în grupele Basketball Champions League într-un turneu Final Four
Reprezentanta României în Basketball Champions League, Universitatea Banca Transilvania Cluj-Napoca, va juca calificarea în grupele competiției împotriva formației Igokea Aleksandrovac, într-un sistem de tipul Final Four. Organizatorii au luat această decizie din cauza restricțiilor de transport impuse de pandemia de coronavirus.
În consecință, dacă vor trece de bosniaci, baschetbaliștii antrenați de Mihai Silvășan și Dusko Vujosevic vor întâlni învingătoarea dintre Sporting Lisabona și Fribourg Olympic.
Locația turneului Final Four urmează să fie anunțată pe 21 august. În total vor fi patru turnee de calificare, câștigătoarea fiecărei întreceri, adjudecându-și implicit un loc în sezonul regulat al Basketball Champions League, se arată pe site-ul U BT.
Vă reamintim că „studenții” i-au achiziționat pe jucătorii Andrija Stipanovic, Gregory Vargas, Karel Guzman și Justin Edwards. Printre baschetbaliștii străini care au rămas în lotul Universității se numără Patrick Richard, Karlo Zganec și Donatas Tarolis.

Citește și
„Petrică” Richard s-a întors la Cluj! Baschetbalistul american intră în izolare timp de două săptămâni
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






