Connect with us

ACTUALITATE

U-BT Cluj-Napoca a obținut al treilea succes din Liga Națională

Publicat


Universitatea Banca Transilvania Cluj-Napoca a învins CSM Galați, cu scorul de 80 la 65, în runda a patra din Liga Națională de Baschet Masculin. Tabela a arătat pe sferturi: 12-15, 26-25, 19-8 și 23-17. Partida s-a desfășurat în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, în cursul zilei de marți, 22 decembrie. În urma succesului, „studenții” își mențin invincibilitatea în campionat. 

Prima repriză

După primele cinci minute din primul sfert, clujenii conduceau cu 7 la 5. Cele două echipe au mers cap la cap până la 12 la 12, însă dunărenii au câștigat sfertul, prin coșul de trei puncte reușit de James Brown.

CSM Galați a început în forță sfertul al doilea, având un avantaj de 24 la 16. Stipanovic și Edwards au redus proporțiile scorului, însă Hamilton a înscris de sub panou și l-a obligat pe Silvășan să își cheme jucătorii pe bancă, 26-19.

După un joc ofensiv bun, prin coșul lui Vida din colțul terenului, U-BT s-a apropiat la doar 2 puncte, scor 28 la 26. Din nou, CSM Galați s-a distanțat prin reușitele lui Eads și Vlad, scorul fiind 34 la 26.

La pauză, scorul a fost 40 la 38 pentru CSM Galați, după un coș înscris în ultima secundă de Patrick Richard. Universitatea Banca Transilvania a înregistrat 11 turneover-uri în prima repriză, iar Galațiul- opt.

A doua repriză

Elevii lui Mihai Silvășan au revenit montați de la vestiare și au reușit să se desprindă pe tabela de marcaj prin niște contraatacuri rapide și un joc defensiv eficient.

Donatas Tarolis a ieșit la rampă și clujenii conduceau cu 52 la 42. CSM Galați nu a mai contat în ofensivă, iar înaintea sfertului final, tabela indica 57 la 48, în favorea Universității.

În sfertul decisiv, dunărenii nu au reușit să înscrie timp de aproape cinci minute, în timp ce clujenii au marcat încontinuu.

De altfel, Mihai Silvășan i-a trimis în teren pe juniorii Lungu, Lăpuște, Diaby și Turdean, în ultimele trei minute ale confruntării. Scorul final a fost 80 la 65, pentru U-BT Cluj-Napoca.

Cel mai bun marcator al clujenilor a fost lituanianul Donatas Tarolis cu 18 puncte, urmat de Andrija Stipanovic cu 16 puncte. De asemenea, tânărul David Vida a reușit opt puncte, șapte recuperări și două pase decisive.

Din partea gălățenilor, James Eads a înscris 15 puncte, iar James Brown a înscris 10 puncte.

Formule de start:

CSM Galați – Vlad, Brown, Hamilton, Bruncevic și Eads;

U-BT Cluj-Napoca – Guzman, Vida, Stipanovic, Edwards și Richard




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate