ACTUALITATE
TVA de 5% pentru apartamente de până la 140.000 euro, doar din 2022
Un proiect de OUG pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor vorbește despre amânarea aplicării măsurii de majorare a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA pentru livrarea locuințelor. Data avansată ar fi 1 ianuarie 2022, în loc de 1 ianuarie 2021 (cum spune legea 248/2020).
„Amânarea de la data de 1 ianuarie 2021 la data de 1 ianuarie 2022 a termenului de intrare în vigoare a măsurii privind majorarea la 140.000 euro a plafonului pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% pentru livrarea locuințelor ca parte a politicii sociale, având în vedere impactul negativ al acestei măsuri asupra veniturilor din TVA estimat la 0,2 miliarde lei pentru 2021”, se arată în nota de fundamentare.
Miercuri, proiectul de OUG urmează să fie adoptat de Guvern.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






