ADMINISTRAȚIE
Trei spitale clujene primesc peste 38 de milioane de lei pentru modernizarea şi dotarea ambulatoriilor
Ministerul Sănătăţii a anunţat lista unităţilor medicaledin ţară care vor beneficia de bani prin PNRR pentru modernizarea ambulatoriilor de speecilitate. În total, au fost alocate 500 de milioene de lei pentru 55 de unităţi medicale, dintre care trei sunt din judeţul Cluj, cu un totl de peste 38 de milioane de lei.
Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România
În cadrul Investiției specifice – Unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR, au fost depuse 142 de cereri de finanțare. În urma evaluării, au fost selectate în ordinea descrescătoare a punctajului obținut, 55 de unități sanitare. Banii europeni nerambursabili vor fi utilizați pentru înființarea, reabilitarea, extinderea sau dotarea cu aparatură medicală de înaltă performanță a ambulatoriilor de specialitate.
„Una din preocupările mele ca ministru al Sănătății este să dezvoltăm serviciile medicale ambulatorii, spitalizarea de zi și medicina primară, cât mai accesibile pacienților, în comunitățile din care aceștia fac parte. Conform indicatorilor din PNRR, în cadrul acestei investiții obiectivul prevedea finanțarea a 30 de ambulatorii. În urma consultării cu reprezentanții Comisiei Europene, am reușit să dublăm numărul ambulatoriilor care vor primi finanțare nerambursabilă.” a declarat ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila.
Bugetul total alocat pentru cele 55 de ambulatorii este de 514 milioane de lei fără TVA. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății va semna contractele de finanțare cu beneficiarii, urmând ca în această primăvară să demareze lucrările de execuție.
„Dezvoltarea socială și dezvoltarea economică nu se pot întâmpla fără acces la servicii de sănătate și fără un sistem de educație solid. Construim spitale și secții noi acolo unde este posibil și încurajăm reabilitarea completă a clădirilor vechi care permit desfășurarea corespunzătoare a activității medicale spitalicești în condiții de siguranță pentru pacienți. Cât voi fi ministru al Sănătății voi fi partenerul și susținătorul reprezentanților din administrația locală care au vocația construcției de obiective sanitare pentru locuitorii comunităților pe care le conduc.” a mai adăugat ministrul Sănătății.
Trei spitale clujene primesc peste 38 de milioane de lei
Printre obiectivele de investiţii aprobate pentru finanţare prin PNRR se numără şi trei unităţi clujene.
Astfel, pentru dotarea ambulatoriului Spitalului Clinic de recuperare sunt alocate 22,3 milioane de lei. Pentru dotarea unității de asistență medicală ambulatorie a Spitalului Municipal Dej sunt alocate 13 milioane de lei, iar pentru dotarea cu echipamente medicale și aparatura medicală de specialitate a
ambulatorului din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie Hepatologie Prof. Dr. Octavian Fodor sunt aocate 13,2 milioane de lei.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






