EVENIMENT
Trei fete din județul Cluj, cercetate pentru FURT calificat. Au sustras 44.000 de lei dintr-o locuință
Trei fete din jud. Cluj, dintre care două minore, au fost depistate de polițiștii turdeni și acum sunt cercetate pentru furt calificat. Acestea ar fi sustras 44.000 de lei dintr-o locuință din Surduc.
„La data de 5 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Secția 9 Poliție Rurală au depistat trei persoane, două minore cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani și o femeie de 36 de ani, din județul Cluj, bănuite de sustragerea sumei de 44.000 de lei, dintr-o locuință situată în localitatea Surduc.
În urma percheziției efectuate în localitatea Viișoara a fost recuperat circa 90% din prejudiciu, respectiv peste 38.000 de lei.
Din cercetări a reieșit că la data de 4 decembrie a.c., în jurul orei 14.00, cele trei persoane ar fi intrat în curtea gospodăriei respective, iar sub pretextul nevoii de a se încălzi, ar fi profitat de neatenția proprietarei și dintr-o încăpere a locuinței ar fi sustras suma de 44.000 de lei.
În baza sesizării, polițiștii au demarat activități investigative în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii, iar în cursul zilei de ieri, 5 decembrie a.c., au desfășurat o percheziție domiciliară, în localitatea Viișoara.
În urma mandatului de percheziție pus în aplicare, a fost identificată și ridicată suma de 38.600 de lei, despre care există suspiciuni că ar proveni din infracțiunea comisă.
În continuare, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat sunt efectuate activități procedurale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj”, a transmis IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






