Connect with us

EVENIMENT

Trei elicoptere echipate pentru căutare și salvare în condiții dificile, inclusiv în zonele montane, au intrat în dotarea SMURD

Publicat


Trei elicoptere Airbus de tip H135, dotate pentru misiuni aero-medicale, achiziționate cu fonduri europene, au intrat astăzi în dotarea Inspectoratul General de Aviație al Ministerului de Interne și vor fi folosite de SMURD.

Elicopterele de ultimă generație sunt echipate pentru misiuni medicale, dar și pentru cele de căutare-salvare, inclusiv în zonele de munte greu accesibile, fiind dotate cu troliu, potrivit reprezentanților Ministrului Afacerilor Interne.

 

„De acum, vom putea interveni mai repede pentru a-i ajuta pe cei aflați în pericol, pe o zonă mai largă cu mai multe aeronave”, a transmis ministrul de Interne, Lucian Bode, pe Facebook.

În total, șase elicoptere au fost achiziționate prin Proiectul VIZIUNE 2020 din Programul Operațional Infrastructură Mare, gestionat de Departamentul pentru Situații de Urgență, urmând să mai fie livrate trei.

Foto: Facebook


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


EVENIMENT

FOTO. Un BMW și un Mercedes GLE au făcut prăpăd pe Dorobanților

Publicat

Un accident soldat doar cu pagube materiale a avut loc în urmă cu puțin timp pe bulevardul Dorobanților din Cluj-Napoca. Din primele informații se pare că cele două mașini s-au lovit pe fondul neadaptării vitezei.

În urma impactului, gardul de vegetație din fața Consiliului Județean Cluj a fost distrus, un copac a fost rupt și un rondou de flori din beton a fost proiectat pe trotuar.

Mașinile implicate au fost avariate, dar din fericire nu s-au înregistrat victime.

Foto, facebook, Info Trafic Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

Le-a ars casa după o explozie la butelia de gaz. Pompierii intervin în Popești

Publicat

O locuință a fost cuprinsă de flăcări în localitatea Popești. Un incendiu a izbucnit în urma unei explozii la o butelie de gaz. Pompierii ISU Cluj intervin chiar acum pentru stingerea flăcărilor.

Vom reveni cu amănunte…

 

 

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Tânără călcată de autobuz pe trecerea de pietoni

Publicat

Din primele date, în jurul orei 18.15, o tânără în vârstă de 22 de ani, din municipiul Baia Mare s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal, fiind surprinsă și accidentată de un autobuz care efectua transport public.

Conducătorul autobuzului, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Cluj-Napoca a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma evenimentului rutier, tânăra a fost transportată la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Sunt continuate cercetări pentru stabilirea circumstanţelor exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Foto, facebook, Info Trafic jud. Cluj

Citește mai departe

CULTURA

Trei nume vehiculate pentru funcția de episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, după decesul PS Florentin Crihălmeanu

Publicat

De

Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, analizează trei variante pentru funcția de episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla după decesul PS Florentin Crihălmeanu.

Surse din cadrul bisericii au declarat pentru Cluj24 că numirea viitorului episcop ar trebui să aibă loc până la Paști, la începutul lunii mai.

Astfel, sunt luați în calcul episcopii Mihai Frățilă, Claudiu – Lucian Pop și Ioan Călin Bot.

Alegerea noului episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla este decisă de Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, care s-a întrunit luni la Blaj.

Cine este Mihai Frățilă

Mihai Frățilă este episcop al Episcopiei Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. Acesta s-a născut în data de 10 decembrie 1970 la Alba-Iulia într-o familie cu tradiţii preoţeşti.

A studiat teologia la Roma (1991-1996) la Universităţile Urbaniana şi Gregoriana, cu bursă la Colegiului Pontifical Pio Romeno, și la Institutul Catolic din Paris.

Preot din 1996, a fost vice-rector și apoi rector al Colegiului Pio Romeno de la Roma. La 20 iunie 2007, este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Benedict XVI la 27 octombrie 2007.

Este hirotonit episcop în Catedrala “Sfânta Treime” din Blaj, la 16 decembrie 2007, iar la 4 mai 2008 este instalat solemn la Bucureşti ca episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba-Iulia şi Făgăraş, vicar general pentru Bucureşti şi teritoriul fostului Regat.

La 8 mai 2014 este ales de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică episcop al noii Episcopii Greco-Catolice “Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti, alegere proclamată de Sfântul Părinte Papa Francisc, la 29 mai 2014.

Cine este Claudiu-Lucian Pop

Claudiu-Lucian Pop s-a născut la 22 iulie 1972, la Pișcolt, în județul Satu Mare. A fost rector al Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma iar cu ocazia sinodului ierahilor greco-catolici români din 8-10 iunie 2011 a fost ales episcop al Curiei Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cu sediul la Blaj. Episcopul Pop i-a urmat în funcție episcopului Vasile Bizău, transferat în scaunul vacant al Episcopiei Maramureșului, cu sediul în municipiul Baia Mare.

Pr. dr. Claudiu Lucian Pop a fost confirmat ca episcop de Papa Benedict al XVI-lea pe data de 21 noiembrie 2011. În ziua de 8 decembrie 2011 a primit hirotonirea episcopală la Roma, în biserica „Santi Biagio e Carlo ai Catinari”, în prezența cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale a Sfântului Scaun, a numeroși episcopi și prelați.

Cine este Ioan Călin Bot

Ioan Călin Bot s-a născut la 24 iulie 1970, în localitatea Surduc din județul Sălaj. A fost hirotonit diacon la 15 august 1995, în localitatea Nicula din Cluj, de către Î.P.S. George Guțiu, apoi a fost hirotonit preot la 10 septembrie 1995, în localitatea Tihău din Sălaj, de către P.S. Vasile Hossu.

Sfinția Sa a urmat cursurile Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca (1991–1995).

Între 2003-2005 a urmat cursurile de Masterat în Spiritualitate în cadrul Institutului de Spiritualitate al Universităţii Pontificale Gregoriana, Roma, finalizat cu lucrarea „Gratuitatea iubirii lui Dumnezeu pornind de la tratatul De Trinitate a Sf. Augustin”.

În perioada 2005–2017, Mons. Călin Ioan Bot a fost Consilier Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla cu probleme de învățământ-formare și Rector al Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca.

În perioada 2017–2020, a fost Protosincel (Vicar general) al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla.

Sfântul Părinte Papa Francisc, în data de 22 ianuarie 2020, și-a dat acordul cu privire la alegerea canonică făcută de Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, prin care Mons. Călin Ioan Bot a fost ales Episcop auxiliar al Eparhiei de Lugoj.

Citește și A murit episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu. Fusese infectat cu COVID-19

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate
Publicitate