EVENIMENT
Trei clujeni pe locuri eligibile pe lista comună PNL – PSD pentru alegerile europarlamentare
Trei clujeni sunt pe lista comună pentru elegerile europarlamentare prezentată joi de liderii PNL și PSD și apar pe locuri eligibile.
Este vorba de clujenii Rareș Bogdan și Daniel Buda de la PNL și Vasile Dîncu de la PSD.
Independenta Ramona Ciriac s-a retras
Joi, înainte ca cele două partide să intre în ședință și să definitiveze listele, Ramona Chiriac, șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, care urma să deschidă lista comună a celor două partide pentru Parlamentul European, s-a retras.
Ramona Ciriac a fost alegerea celor două partide pentru a deschidă lista, deși nu este membă a niciunui partid. Ea a declarat în urmă cu puțin timp că s-a retras din motive personale.
Trei clujeni pe locuri eligibile pe lista comună PNL – PSD pentru alegerile europarlamentare
Primul care a anunțat numele candidaților a fost liderul PNL, Nicolae Ciucă.
Biroul Politic Naţional al PNL a validat, joi, candidaţii liberali de pe lista comună PSD-PNL pentru europarlamentare, a declarat Nicolae Ciucă.
Rareș Bogdan, deschide lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Acesta este urmat de Dan Motreanu, Adina Vălean, Daniel Buda, Siegfried Mureşan, Mircea Hava, Gheorghe Falcă, Virgil Popescu, Alexandru Muraru și Mara Mareş.
Rareș Bogdan și Daniel Buda sunt și actuali europarlamentari.
Vasile Dîncu, pe locul 5 pe lista incompletă a PSD
Marcel Ciolacu, președintele PSD a anunțat tot joi „primii candidați” ai partidului pentru alegerile europarlamentare.
„În Consilul Politic National am validat primii de pe lista comuna. Săpătămâna viitoare vom anunța și diferența de candidați”, a spus Marcel Ciolacu
Astfel, lista de candidați a PSD este deschisă de Mihai Tudose. Urmează apoi, Claudiu Manda, Gabriela Firea, Victor Negrescu și Vasile Dîncu.
Pe listă mai apar Maria Grapini, Dragoș Benea, Gheorghe Cârciu și Dan Nica.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






