Connect with us
Advertisement
Advertisement

EVENIMENT

Toate pelerinajele în Israel, suspendate. Clujenii plecaţi s-au întors acasă 

Publicat


israel 2 horz
Toate pelerinajele în Ţara Sfântă programate în următoarea perioadă vor fi suspendate şi amânate până la restabilirea condiţiilor depline de siguranţă pe teritoriul statului Israel, a transmis luni Patriarhia Română.
Precizarea Patriarhiei survine „în contextul dramatic creat acum câteva zile de începutul războiului din Israel, context în care au fost surprinşi şi cei aproape 800 de cetăţeni români aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte”.
„Încă de la declanşarea conflictului prin atacurile teroriste asupra Israelului, Patriarhia Română a comunicat constant cu Ministerul Afacerilor Externe şi Ambasada României la Tel Aviv, care au contribuit major la coordonarea activităţilor de repatriere în regim special a pelerinilor români aflaţi în diverse oraşe din Israel. Sediul Reprezentanţei Patriarhiei Române la Locurile Sfinte din Ierusalim şi Aşezământul Românesc din Ierihon, care la rândul lor s-au aflat în permanentă legătură cu Ambasada României la Tel Aviv, au fost locuri de refugiu şi sprijin pentru grupurile de pelerini ce s-au adăpostit inclusiv în bisericile celor două aşezăminte”, precizează sursa citată.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis luni AGERPRES, „într-o foarte mare proporţie, pelerinii români aflaţi în ultimele zile în Israel s-au întors cu bine acasă”.
„Aceştia au făcut parte din grupuri care au călătorit organizat prin agenţii de pelerinaj din mai multe eparhii: Bucureşti, Cluj, Maramureş, Deva, Oltenia, Vâlcea etc. Cele 250 de persoane care au călătorit cu Agenţia de Pelerinaje Basilica Travel a Patriarhiei Române au revenit acasă în două grupuri distincte, duminică dimineaţa (200 de persoane) şi duminică seara (50 de persoane). Cei care urmează să se întoarcă foarte curând sunt cazaţi în locuri cât mai sigure posibil (un grup se află în Iordania) şi vor reveni cu zboruri ce decolează în funcţie de aprobările autorităţilor militare israeliene”, transmite Patriarhia.
Totodată, Patriarhia Română mulţumeşte Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei României în Israel, în mod special ambasadorului Radu Ioanid, precum şi Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru cooperarea exemplară cu autorităţile locale în derularea operaţiunilor de repatriere a pelerinilor români.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CULTURA

VIDEO FOTO. Mii de clujeni au luat lumină în noaptea de Înviere și au cântat ”Hristos a Înviat!”. Cei mai mulți, la Catedrală

Publicat

De

Hristos

Mii de credicioși ortodocși au luat lumină în noaptea de Înviere la Catedrala Mitropolitană, dar și de la bisericile de cartier din Cluj-Napoca și au cântat ”Hristos a Înviat”, celebrând Învierea Mântuitorului Isus Hristos.

Cei mai mulți dintre ei au fost prezenți în fața Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca unde au asistat la slujba oficiată în aer liber de un sobor de preoți în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț.

La miezul nopții, credicioșii au luat lumina sfântă chiar de la mitropolit, care, cu câteva ore mai devreme, a fost după ea la Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj unde a aterizat avionul care a adus-o tocmai din Ierusalim, după care, cu lumânări și candele aprinse în mâini, au înconjurat biserica, în frunte cu IPS Andrei și preoții care îl însoțeau.

Hristos a Înviat!

Hristos

Clujenii prezenți au cântat ”Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”, celebrând Învierea Mântuitorului Isus Hristos.

Duminică dimineață, de la ora 9, mitropolitul Andrei va oficia slujba de Liturghie de Paști unde va citi Pastorala intitulată ”Iubirea adevărată este jertfelnică”.

Sursa video principal: Radio Renașterea

Citește mai departe

EVENIMENT

Mesajul mitropolitului Clujului pentru Florin Piersic: Să-i dea Dumnezeu sănătate, să se facă bine

Publicat

De

mitropolit Andrei

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a transmis, sâmbătă, un mesaj pentru actorul Florin Piersic, care este internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

”Să-i dea Dumnezeu sănătate să se facă bine, să mai poată merge la Ierusalim”, a spus mitropolitul Clujului.

Florin Piersic își va petrece Paștile în Institutul Inimii.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Dinamo București scoate un egal pe Cluj Arena în fața lui ”U” Cluj, scor 3-3

Publicat

U dinamo

Dinamo București smulge, sâmbătă seara, un egal pe Cluj Arena în fața ”U” Cluj, scor 3-3, după un meci plin de răsturnări de situație din play-out-ul Superligii de fotbal.

Clujenii au deschis scorul în prima repriză prin Popa în minutul 6, Dinamo a egalat prin Bani în minutul 37, după care a preluat avantajul în repriza a doua, când Milanov a marcat în minutul 48.

”Șepcile roșii” au egalat prin Oancea în minutul 61, după care dinamoviștii au înscris prin Pavicic în minutul 87, iar clujenii au egalat prin Bic în minutul 90+1.

Meciul a avut 8 minute de prelungiri dictate de arbitrul de centru, Szabolcs Kovacs.

Citește mai departe

CULTURA

VIDEO FOTO. Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj. E împărțită la biserci pentru Înviere

Publicat

De

Ierusalim

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns, sâmbătă seara, pe Aeroportul ”Avram Iancu” Cluj, avionul cu care a fost adusă fiind întâmpinat pe pistă de mitropolitul Clujului, IPS Andrei, și mai mulți preoți. Lumina este distribuită la bisericile din județul Cluj pentru slujba de Înviere.

Mitropolitul Andrei a spus că Sfânta Lumină este un dar care îi mângâie sufletește pe creștinii ortodocși.

”S-a coborât azi la Ierusalim și a ajuns și la noi. Mulțumim celor ce au adus-o. Dacă este să dăm o definiție scurtă luminii acesteia, ne vom inspira din Evanghelia după Ioan unde Mântuitorul ne spune <<Eu sunt lumina lumii. Ce-l ce-mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieții>>.

Paști cu bucurie

Așa că le dorim tituror credincioșilor noștri Paști cu bucurie, cu binecuvântare, la toate mesele inimi vesele, iar lumina sfântă adusă de la Ierusalim și împărțită prin toate bisericile să le lumineze calea”, a spus IPS Andrei.

Înaltul ierarh ortodox va oficia la miezul nopții slujba de Înviere la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca unde sunt așteptați mii de credincioși să ia lunină.

ierusalim

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax