ACTUALITATE
Tezaurul României, un subiect sensibil al istoriei noastre. Ce am dat și ce am primit înapoi?
Tezaurul României a luat drumul Rusiei Țariste în urmă cu peste 100 de ani, într-un moment de criză pentru țara noastră. Primul transport a fost trimis la Moscova în noaptea dintre 14 și 15 decembrie 1916. Valoarea actuală de piață a celor 120 de tone de aur ar fi de 5 miliarde de dolari.
După încă 7 luni, la data de 27 iulie 1917, a mai fost trimis un transport către Moscova, conținând arhivele Academiei Române, numeroase obiecte de valoare antice, bijuteriile dacice antice, bijuteriile voievozilor din Țara Românească și Moldova, precum și mii de tablouri, obiecte de cult prețioase deținute de mănăstirile românești, icoane din secolul al XIV-lea sau manuscrise românești vechi.
De ce l-am trimis în Rusia?
Bucureștiul se afla sub ocupația trupelor germano-bulgare, teritoriul României fiind redus la o parte din Moldova în decembrie 1916, Iașiul devenind noua capitală a țării. Decizia trimiterii tezaurului în Rusia a fost luată de premierul român Ion I. C. Brătianu. Imperiul Rus era singurul aliat al României de pe frontul de Est, iar țarul Nicolae al II-lea era vărul Reginei Maria.
Soarta țarului a fost una tragică, deoarece a izbucit revoluţia bolşevică, în Rusia anului 1917, iar în anul 1918 Nicolae al II-lea, ultimul ţar al Rusiei, ţarina, ţareviciul şi cele patru mari ducese au fost asasinaţi din ordinul lui Lenin.

Vladimir Ilyich Ulyanov (Lenin) – unul dintre liderii revoluției bolșevice și printre primii conducători ai Rusiei comuniste
Ce am primit înapoi de-a lungul anilor
În 1935 a avut loc prima restituire, când sovieticii au predat dosare tematice şi bancnote care dispăruseră din circulaţie, dar și osemintele marelui cărturar Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei între martie-aprilie 1693 și între anii 1710-1711.
Cea de-a doua restituire a fost făcută în 1956, când Moscova a înapoiat atunci peste 39.000 de piese, printre care şi Tezaurul de la Pietroasa.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






