EVENIMENT
Testarea pentru Covid 19 în laboratoarele private acreditate ar putea fi oprită din cauza statului român. Tătaru spune că situația se va remedia
Statul român nu a plătit spitalele private pentru testele PCR realizate, deși aproximativ 50% dintre acestea au fost făcute la comanda instituțiilor publice. Reprezentantul Patronatului spitalelor private spune că aceste laboratoare nu pot susţine costurile la nesfârşit și că urmează să oprească testarea.
Preşedintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) spune că nu s-a plătit niciun leu până acum. Asta în condiţiile în care, spune Hotoboc, 50% din testele RT PCR, solicitate de autorităţi, se fac în unităţile medicale private, anunţă Mediafax.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a spus recent că problema este la DSP Bucureşti, care nu a trimis la timp deconturile, însă astfel de probleme au avut şi mai multe DSP-uri din ţară. Ministrul dă asigurarea că plăţile către centrele acreditate vor fi făcute în perioada imediat următoare.
Tătaru spune că plata se va face în zilele următoare. „Aşteptam acele deconturi pe care trebuia să le facă DSP-urile pentru ca noi să putem declanşa plata. Ţine de fiecare DSP în parte, sunt anumite dsp-uri cu anumite deficienţe şi acolo nu s-a făcut plata”, a mai spus ministrul.
„Până în momentul de faţă nu s-a plătit niciun leu. Dacă nu se vor lua măsuri urgente noi vom fi din păcate nevoiţi să sistăm această colaborare, pentru că nu putem să susţinem costurile la nesfârşit. Gândiţi-vă că trebuie să plătim reactivi, trebuie să plătim consumabile, personalul medical şi aşa mai departe”, a declarat Cristian Hotoboc, preşedinte PALMED.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






