Connect with us

ACTUALITATE

Termenul de predare a documentației complete pentru Centura Metropolitană amânat pentru martie 2022

Publicat


Explan anunță că Proiectul TR35 – Drum TransRegio – Centura Metropolitană Cluj se află în etapa de proiectare Studiu de
Fezabilitate.

Astăzi, 27 octombrie 2021, au fost depuse la Agenţia de Protecţie a Mediului Cluj studiile aferente etapei de obţinere a Acordului de Mediu, respectiv: Raport privind Impactul asupra Mediului, Studiul de Evaluare Adecvata și Studiul de Evaluare a Impactului asupra Corpurilor de Apă.

Pentru elaborarea studiilor de mediu au contribuit peste 30 de experţi în vederea
analizării complete a impactului generat de proiect asupra componentelor de mediu și pentru stabilirea măsurilor adecvate care să reducă considerabil impactul proiectului asupra habitatului uman și elementelor de biodiversitate din zona de influență a Centurii Metropolitane Cluj.

Astfel, a fost demarată etapa de avizare a documentaţiilor ce stau la baza obţinerii Acordului de Mediu, etapă care va dura, conform procedurii, aproximativ 120 de zile. Aceasta include analiza studiilor de către experţii ce fac parte din comisiile tehnice dedicate elementelor studiate – habitat uman, biodiversitate vegetală și faună, sol, elemente forestiere, elemente
ale fluxului apelor, elemente de impact asupra schimbărilor climatice.

Tot în această etapă procedurală se va organiza dezbaterea publica aferentă emiterii Acordului de Mediu.

O altă etapă importantă a proiectului ce se apropie de maturitate în următoarele
săptămâni, este finalizarea tuturor soluţiilor tehnice și adoptarea modificărilor solicitate de către CNAIR prin Comisia Tehnică pentru avizarea finală a proiectului în ce privește elementele de siguranţă a circulaţiei.

Această etapă complexă de avizare, analizează în detaliu elementele
tehnice ale proiectului și anume: clasa tehnică a drumurilor, viteza de proiectare, caracteristicile geometrice în plan orizontal și vertical, vizibilitatea rutieră în lungul traseului, profilurile transversale tip, tipuri de parapeți de siguranţă, panouri antifonice, semnalizarea rutieră, amenajarea intersecțiilor și verificarea capacității de circulaţie, sistemul de management integrat al traficului, respectiv soluţiile tehnice de iluminat exterior.

După finalizarea celor două etape menţionate, Analiza Cost-Beneficiu, alături de întreaga documentație a Studiului de Fezabilitate va intra în faza de aprobare a indicatorilor
tehnico-economici la nivelul CNAIR, MTI și interministerial, prin promulgarea Hotărârii de Guvern.

Dupa acest pas, proiectul va parcurge etapele finale: PUZ, DTAC și Exproprieri.

Având în vedere complexitatea proiectului, pe durata elaborării soluţiilor tehnice au intervenit elemente suplimentare, schimbări de soluţii, modificări de traseu care au implicat
reluarea etapei de avizare, modificări datorate atât constrângerilor apărute ulterior, cât și solicitărilor instituțiilor și autorităţilor publice.

Astfel, graficul de elaborare a proiectului a fost revizuit de către echipa de proiect, iar termenul de predare a documentației complete pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici este luna martie 2022.

”În octombrie avem ultima piesă la dosar, avizul de la Mediu. Noi am făcut munca grea, de pregătire a documentației, pe banii noștri, sperăm că Guvernul nu va întoarce spatele Clujului, prin Ministerul Transporturilor”, a declarat primarul Emil Boc în luna iulie 2021.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate