ACTUALITATE
Teribilism gratuit. Un șofer clujean inconștient și-a pus fetița de doar câteva luni la volan
Un șofer dintr-o comună clujeană și-a pus fetița de doar câteva luni la volanul mașinii pe care o conducea. Acesta a făcut filmarea publică pe contul său de Facebook, de Ziua Copilului, fără să conștientizeze pericolul.
Postarea a avut peste 30 de aprecieri și niciunul din prietenii sau urmăritorii acestuia nu i-au atras atenția. În timpul filmării, se vede cum șoferul, tatăl fetiței, lasă volanul din mână sau atunci când îl ține fetița este lăsată din mâini, scrie TurdaNews.
Acesta a încălcat regulile rutiere, mai mult, condițiile meteo nu erau favorabile, deoarece afară ploua. Dacă era obligat la un moment dat să pună frână ar fi putut proiecta copilul prin parbriz sau în volan.
Între timp poliția a identificat șoferul și urmează a se lua măsurile legale. „În urma apariției în spațiul public a acestor imagini, polițiștii au efectuat verificări, fiind astfel identificat conducătorul autoturismului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Călărași, județul Cluj. Acesta a fost invitat la sediul Poliției municipiului Turda pentru clarificarea situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale care se impun”, a precizat IPJ Cluj.
Foto: Turdanews.net
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






