EVENIMENT
Tatăl băiatului din Cluj care a supraviețuit 2 zile lângă mama lui moartă în pădure, eliberat după 10 ani de închisoare
A fost numit în urmă cu 15 ani drept ”îngerul cu ochi albaștri”. Anton Sigheartău, atunci în vârstă de 7 ani, a supraviețuit timp de 48 de ore lângă mama lui care murise înghețată într-o pădure, când încerca să fugă pentru că soțul era agresiv.
Mama lui a suferit o fractură de picior și a decedat înghețată, dar băiatul a reușit să supraviețuiască într-un pâlc de iarbă uscată.
Bunica lui, cea care l-a luat în îngrijire timp de mai mulți ani, a fost omorâtă apoi în bătaie de tatăl băiatului, în octombrie 2011.
Conducerea Directiei de Protectie a Copilului Cluj afirma atunci că nu au existat niciodată informații că tatăl lui Anton ar fi fost agresiv.
Băiatul din Dej a fost luat în grija mătușii sale, iar acum, la 10 ani de la reținerea tatălui său, inculpatul a fost eliberat condiționat.
Lui Pavel Sigheartău i s-a admis de către judecătorii din Gherla propunerea formulată de comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Gherla şi, în consecinţă, la data de 9 aprilie 2021 a dispus eliberarea sa condiţionată.
Inițial fusese condamnat la 20 de ani de închisoare.
Acum a fost respinsă de către Tribunalul Cluj ca tardivă și contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva eliberării sale condiționate.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






