Alexandra este o studentă de 21 de ani, aflată în anul 3 de jurnalism, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Cluj-Napoca, iar vara aceasta, printr-un program de schimburi de experiență al ONG-ului studențesc AIESEC, a ales să schimbe total mediul, plecând în India pentru a preda limba engleză copiilor.

„Erau mai multe oportunități, dar eu am simțit o atracție față de India, am zis că poate e ceva ce trebuie să învăț acolo, mai ales că aveam nevoie de o schimbare totală de mediu. Înainte de plecare eram terminată psihic, voiam să schimb peisajul, să nu mai am de-a face cu rutina zilnică de aici. Te gândești că poți face asta nu neapărat plecând în India, dar am simțit o chemare și m-am dus. De când citisem cărțile lui Eliade, mai mult sau mai puțin forțată de școală, s-a declanșat o tendință de romanțare a țării, fiindcă am descoperit-o prin literatură.

Prietenii erau încrezători, familia credea că sunt nebună. N-am sunat-o pe mama să-i cer permisiunea, i-am zis doar că plec. La urma urmei, am 21 de ani și aveam să fiu plătită pentru activitatea pe care urma să o desfășor în India. Am rugat-o doar să plătească biletul de avion, că în rest știam că mă voi descurca, iar prin conexiunile celor de la AIESEC s-a găsit un client: directorul unei școli din Jabalpur unde am ajuns să predau”, relatează aceasta pentru Cluj24.

AIESEC este o organizație condusă de studenți și absolvenți ce are ca scop dezvoltarea abilităților de leadership în rândul tinerilor prin internship-uri, programe de voluntariat și de teaching. Astfel, cei care își doresc să câștige experiență în domeniul preferat de activitate își pot face cont pe platforma aiesec.org, unde vor putea aplica pentru diverse oportunități de călătorie menite să îi ajute să se integreze pe piața muncii și să lege conexiuni cu oameni din toate părțile lumii. Pe lângă câștigul pe plan profesional, tinerii care merg în schimburi de experiență AIESEC se întorc acasă cu un bagaj de cunoștințe mai mare și anxietate mai puțină, întrucât de-a lungul activităților desfășurate se confruntă cu o serie de provocări care îi formează și la nivel personal.

*Alexandra a ales un program de teaching, adică să predea limba engleză într-o țară străină, fiind plătită pentru activitatea desfășurată. Restul învățăturilor, care au contribuit la dezvoltarea sa personală, au venit ca un bonus, ea însăși spunând că datorită AIESEC a mușcat pentru prima oară din viață.

Primele impresii

Timp de 2 luni și jumătate a avut parte de o experiență pe care nu o va uita niciodată, de la primele până la ultimele impresii.

„India e foarte diferită de Europa, cu siguranță. Stereotipurile legate de trafic sunt un pic adevărate, în sensul că se conduce haotic. Sunt multe scutere, iar șoferii nu se dau la o parte decât dacă trece o vacă, pentru că e animal sacru la ei, dar pentru alți pietoni nu fac loc”, descrie Alexandra.

Potrivit spuselor sale, orașul din inima Indiei era tipic indian, în sensul că locuitorii erau foarte înrădăcinați în cultura țării, așa cum locuitorii din satele românești duc un stil de viață tradițional.

Caste, căsătorii aranjate, discriminare și îndoctrinare: „Nu le-aș fi crezut dacă nu aflam direct de la sursă”

O altă preconcepție cu care a plecat în India viza mentalitatea locuitorilor, care i s-a confirmat.

„Nu știu dacă e ceva local sau dacă așa e peste tot, – am stat într-un singur oraș din India, deci e greu de zis – dar am observat că sunt multe probleme sociale despre care nu știam că încă există, precum castele, discriminarea între clase și căsătoriile aranjate”, indică Alexandra.

A stat într-un hostel în care a împărțit spațiul cu niște fete de liceu. Ele i-au spus că și în prezent, dacă o persoană e dintr-o clasă joasă și vrea să dea un examen național, trebuie să obțină un punctaj mult mai mare decât cineva care e de clasă înaltă sau mijlocie pentru a putea trece.

„Sunt povești de genul acesta pe care nu le-aș fi crezut dacă nu aflam direct de la sursă, de la fetele care trăiesc acolo. Mi-au zis că pentru cele din clasă joasă sau mijlocie nu se pune în discuție nici căsătoria din dragoste, aceasta e doar pentru cei de clasă înaltă și mi-am dat seama că pentru unele dintre ele asta era realitatea.

O fată mi-a spus că părinții nu sunt de acord cu relația ei deoarece bunicul a fost un politician care i-a crescut familia în rang, iar dacă se va căsători din dragoste, statusul social va scădea, prin urmare trebuie să aibă o căsătorie aranjată pentru a-l menține. Se pune mult accent pe asta.

Multe fete au devenit imune, dar se vedea că au o reținere când discutam despre cât de nasol mi se pare că trebuie să se îmbrace în așa fel încât să acopere cât mai mult pentru a nu atrage bărbații, de exemplu. Una dintre ele era mai libertină, a avut relații prin liceu, în timp ce restul fetelor nu păreau să susțină genul ăsta de comportament. Ce vreau să zic e că ele nu sunt fericite cu situația, dar nici nu susțin neapărat curajul de a trăi după bunul plac, se simțea îndoctrinarea”, adaugă studenta.

Fără haine: „M-am resemnat”

Pe timpul schimbului de experiență din India a fost nevoită să își cumpere haine noi, cele aduse de acasă – rochii până la genunchi, în mare parte – fiind considerate prea scurte.

„Trebuia să port doar haine lungi. Jumate din garderoba adusă de acasă nu am putut să o port pentru că ori era prea decoltată, ori prea scurtă pentru ei, așa că am cumpărat haine de acolo. A trebuit, altfel aveam doar 5 ținute”, povestește Alexandra.

Înapoi la origini: „Am ajuns să cred că eu critic mult România pentru că o iubesc”

Cu timpul, i s-a făcut dor de casă și a ajuns la concluzia că apreciază țara natală mai mult decât își imagina.

„Mi-am dat seama că mai degrabă aș fi genul de persoană care petrece o perioadă în străinătate dar se întoarce în țară și implementează ce a învățat acolo. Nu mă văd să plec de tot de aici.

Lumea se plânge de blocurile comuniste, mie mi s-a făcut dor de ele. Când m-am întors în România am stat din încăpățânare în București o zi, doar ca să mă reconectez cu țara, să ajung din nou la esența mea, să văd gândaci de bucătărie pe stradă, ceva ce nu credeam să îmi lipsească.

Aici cred că a contat și faptul că în India nu erau trotuare. În România, poți să mergi până la mall pe jos, chit că faci o oră, dar acolo era imposibil să faci asta, iar mie îmi place să mă plimb foarte mult. La un moment dat mi se făcuse dor de casă, de cultura europeană în care freci menta 2 ore cu o țigară la un local, și nu aveam nicăieri unde să mă plimb. Nu puteam merge la restaurant sau la o terasă că nu prea găseai așa ceva în zona în care stăteam eu.

Și așa am ajuns să cred că eu critic mult România pentru că o iubesc, cumva. Trăind în India 2 luni și jumătate m-am forțat să admit chestia asta. Mergând pe un alt continent, cu o cultură total diferită, am conștientizat niște lucruri despre originile mele”, mai spune tânăra.

Profesoară în India: „Băieții de acolo sunt praf pe lângă cei din România la capitolul obrăznicie”

Deși a fost ajutată de un alt cadru didactic, iar copiii păreau dornici să învețe, predatul limbii engleze a fost provocare din mai multe puncte de vedere. În primul rând, abordarea profesorilor era diferită, ca urmare a legalității abuzurilor fizice.

„Erau foarte drăguți, eu am predat celor de la grădiniță până în a șasea, care nu știau bine engleză și care învățau mecanic. Se vedea că voiau să-mi vorbească, dar dorința directorului era să îi învăț niște întrebări standard, prin urmare auzeam des întrebări precum <<Care-i mâncarea ta preferată?>>, <<Care-i culoarea ta preferată?>>, pentru că voiau să vorbească și ei engleză cu mine.

Băieții de acolo sunt praf pe lângă cei din România la capitolul obrăznicie, cei din India sunt foarte respectuoși. Mă întrebau dacă pot bea apă, dacă pot intra sau ieși din clasă, iar eu mă gândeam la cum elevii români beau și mănâncă în fața profesorului. Acolo erau foarte educați, dar cred că mai mult din frică, pentru că abuzul fizic e încă legal.

O profesoară m-a întrebat odată dacă vreau să aducă bățul pentru că cineva făcea gălăgie și am refuzat imediat. Eu țip, uneori trebuia să o fac, dar nu lovesc niciodată. De altfel, vedeam cum, atunci când se apropiau de tablă, unii copii se fereau de mine, se pare că au reflexul ăsta de a se feri pentru că sunt obișnuiți să mai primească palme. Eu am fost genul de profesoară care îi chema la tablă dacă se credeau deștepți, nicidecum genul care să îi bată”, descrie tânăra.

Conflicte cu conducerea școlii: „Elevii căutau răspunsul cel mai rapid ca să poată satisface profesorul. Directorul vedea școala ca pe o afacere”

În al doilea rând, conducerea școlii a reprezentat o altă provocare pentru tânără.

„Directorul avea anumite lucruri în cap care nu mi se păreau okay și asta se vedea prin prisma faptului că elevii învățau mecanic. Mă frustra că aveau notițele și cartea în față și tot paraleli erau, pentru că ei nu căutau răspunsul în creier, ci pe cel mai rapid ca să poată satisface profesorul. Eu dădeam feedback conducerii, le spuneam că elevii ar trebui să lucreze mai mult individual, să își creeze singuri un fel de a gândi și așa mai departe.

Fiind școală privată, directorul avea autonomie, deci nu pot spune că e un caz general, dar chiar și așa, mă tot certam cu el pentru că învățatul mecanic nu e benefic deloc. La un moment dat nu am mai putut și m-am apucat de gramatică și literatură cu ei. Le citeam ca să se obișnuiască cu pronunția. Directorul îi încuraja să se uite la mine, eu le spuneam să se uite la cuvântul din carte pentru a înțelege cum se pronunță. Fiindcă ei repetau ce ziceam dar nu se uitau în carte, nu știau ce zic.

I-am propus să aducă un logoped pentru a-i ajuta să pronunțe corect <<ș>>-ul, care nu e atât de uzual la ei, a refuzat. De ce? Pentru că vedea școala ca pe o afacere. Aducea copii noi în timpul anului școlar și nu testa pe nimeni pentru a vedea la ce nivel este, nu se gândea că elevul poate rămâne în urmă din start, ci îl vedea ca pe o sursă de venit”, menționează ea.

Experiența AIESEC: „Am mușcat pentru prima oară din viața reală”

Din fericire, profesoarele au fost de partea ei, primind sprijin moral atât de la ele, cât și de la membrii AIESEC cu care a păstrat legătura în permanență.

„Directorul acela a fost singurul care mi-a lăsat un gust amar, experiența în sine a fost bună, am învățat multe, iar cei de la AIESEC mi-au fost mereu alături cu vorbe bune. Datorită lor am mușcat pentru prima oară ca lumea din viața reală. Am mai lucrat vara, dar 6 zile pe săptămână niciodată, plus că e foarte extenuant să fii profesor. După 5 ore de predat mă gândeam să-i duc flori profesoarei de română din generală și să-i mulțumesc că n-a țipat niciodată la mine.

AIESEC mi-a oferit șansa de a lucra cu problema mea cu gestionarea stresului. Înainte de schimbul de experiență nu aș fi putut lua în considerare o ofertă de angajare ca studentă. Acum sunt mult mai deschisă în sensul ăsta”, completează studenta.

La întoarcere a avut un gol în stomac gândindu-se că se a revenit în mediul în care simțea că stagnează, apoi și-a dat seama că întreaga experiență a meritat, dat fiind că viața în România s-a dovedit a fi și mai prosperă.

„Am învățat lucruri, mă simt mult mai sigură pe mine, sunt chestii subtile care te mănâncă de viu pe moment, dar care te schimbă în ceva mai bun după”, conchide ea.

Dacă te simți pregătit să iei viața în piept, urmărește ofertele de schimburi de experiență pe aiesec.org. Pe site îți poți alege durata internship-ului/voluntariatului, precum și postul în care să lucrezi, în funcție de abilitățile, studiile și, după caz, experiența anterioară. Tinerii de la AIESEC îți stau la dispoziție dacă ai nevoie de îndrumare.