Connect with us

EVENIMENT

UPDATE/ Tâlhari prinși de doi tineri după ce au furat geanta unei fete în Mănăștur. A intervenit Poliția

Publicat


Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, doi tineri de 15 și 16 ani, din comuna Borșa și municipiul Cluj-Napoca, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și complicitate la tâlhărie, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

În fapt, la data de 3 martie, în jurul orei 13.00, în timp ce se deplasau pe o strada din cartierul Mănăștur, aceștia i-ar fi smuls geanta unei tinere de 20 de ani, din Cluj-Napoca.

Alarmați de strigătele tinerei, doi trecători în vârstă de 22 și 23 de ani, i-au urmărit și prins pe cei doi, ulterior sesizând polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție, care s-au deplasat la fața locului.

În urma controlului corporal efectuat de către polițiști, asupra minorilor a fost identificată geanta și suma de 30 de lei, aparținând tinerei, prejudiciul fiind astfel recuperat în totalitate.

Cei doi au fost prezentați magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Update, 15.00:

„24 de ore într-un centru de reținere și arest preventiv, urmate de o altă măsură preventivă, un prejudiciu recuperat integral și un zâmbet sincer de mulțumire…. acestea au fost urmările spiritului civic pe care doi tineri de 22 și 23 de ani nu au ezitat să îl manifeste.

Bogdan și Cătălin se aflau pe strada Bucegi din Mănăștur când au auzit primele strigăte de ajutor ale unei tinere. Noi vă spunem acum că aceasta a fost abordată de doi băieți necunoscuți care au deposedat-o de geanta sa, însă Bogdan și Cătălin nu au surprins acel moment.

Strigăte de ajutor și doi băieți luând-o la goană… suficient pentru ei cât să nu rămână impasibili și să pornească în urmărirea lor. Pe strada Vidraru, însă, aproape de a fi prinși, cei doi urmăriți s-au făcut nevăzuți.

O scurtă privire între Bogdan și Cătălin – știau deja ce au de făcut. S-au despărțit imediat, fiecare alergând pe urmele unuia dintre făptuitori. Câteva momente a durat până când Bogdan l-a prins pe unul dintre băieți, apelând de îndată 112 și relatând cele întâmplate.

Imediat după sosirea echipajului de poliție, Cătălin s-a întors cu cel de-al doilea făptaș, surprins la intersecția străzilor Islazului cu Frunzișului.

Bogdan, Cătălin, Vă mulțumim! Nu pentru că ați fost persoanele potrivite la momentul potrivit, ci pentru că ați ales acest lucru, fără a sta nicio secundă pe gânduri!”, a transmis IPJ Cluj.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate