CFR Cluj a întâlnit, luni seara, pe CSU Craiova într-un meci contând pentru etapa a 9-a a Ligii 1. După 7 victorii și o înfrângere în...
Administrația Națională de Meteorologie a prezentat o estimare a evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 20 septembrie – 3 octombrie. Astfel, potrivit meteorologilor, tendința...
În timp ce în statele europene civilizate, autoritățile fac orice e posibil pentru a le prezenta turiștilor istoria de milenii, ajungând să facă investiții serioase pentru...
Nu trebuie restricționat accesul copiilor cu vârsta sub 12 ani la diverse activități, spune deputatul PSD Alexandru Rafila: „Practica din țările Uniunii Europene nu este respectată....
Luni de la ora 16.00, Universitatea Cluj a întâlnit-o pe Viitorul Pandurii Tg.Jiu la Bistrița, într-un meci contând pentru etapa a 7-a a Ligii secunde de...
Cluj-Napoca, dar și alte localități din județul Cluj, cum ar fi Floreștiul, se apropie de o rată de incidență de 3 cazuri de Covid-19 la mia...
În 2021, Institutul Francez celebrează 30 de ani de existență la Cluj-Napoca, ceea ce înseamnă 30 de ani de cooperare franco-română. Tot în 2021, orașele Cluj-Napoca...
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTC-N) a semnat contractul în valoare de 5.500.000 lei pentru proiectul Creșterea gradului de utilizare a internetului pentru studenții UTC-N sprijiniți cu...
Ediția a zecea a Crosului Companiilor, cel mai mare teambuilding din Cluj-Napoca, organizat de Asociația Sportivă Runners Club, se va desfășura pe 26 septembrie, conform programului...
Un accident în lanț a avut loc, luni în jurul amiezii, pe str. București din Cluj-Napoca. Din primele informații se pare că un TIR ar fi...
Prefectura Cluj anunță că 318 clujeni s-au vaccinat în ultima zi. Au fost vaccinați la drive through 89 de clujeni. În total, până astăzi, au fost...
SITUAȚIE MĂSURI COVID-19 – JUDEȚUL CLUJ – Efective angrenate (polițiști, jandarmi, ISU și SAJ) – 316; – Persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor...
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.342 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV –...
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la Disciplina Parazitologie și Boli parazitare (Facultatea de Medicină Veterinară), anunță descoperirea unei...
Certificatele COVID-19 pentru călătoriile în UE au început să fie folosite și în România, în localitățile în care rata incidenței a trecut de 3 cazuri de...
Numărul cazurilor noi de Covid-19 continuă să crească la Cluj-Napoca, oraș care e aproape să intre în scenariul roșu. În județul Cluj, 14 comune sunt deja...
Începând de luni, 20 septembrie și până în data de 10 octombrie 2021, între orele 8.00 şi 16.00 se va desfăşura o acţiune de deratizare pe...
DISTRIBUȚIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMÂNIA, Sucursala Cluj-Napoca, anunţă întreruperea alimentării cu energie electrică, astfel: Data întreruperii: 21.09.2021 Adresa/Localitatea: Localitatea Turda, str. Vulcan, str. Făcliei, str. Bercului, str....
Cluj24.ro prezintă principalele 5 evenimente locale din ultimele 24 de ore: VIDEO A intrat cu mașina în parcul din Mănăștur. Șoferul a fugit de la fața...
Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca se situează din nou printre universitățile de referință în clasamentele internaționale, după cum o arată clasamentul Times Higher Education (THE) 2022 lansat...