ACTUALITATE
Peste milion de euro pentru studenții UTCN. Se cumpără peste 2300 de tablete

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTC-N) a semnat contractul în valoare de 5.500.000 lei pentru proiectul Creșterea gradului de utilizare a internetului pentru studenții UTC-N sprijiniți cu echipamente mobile IT, proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Competitivitate, Axa prioritară 2 – Tehnologia Informației și Comunicațiilor (TIC) pentru o economie digitală competitivă.
„Proiectul vizează îmbunătățirea conținutului digital al infrastructurii TIC a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, în contextul pandemiei actuale, prin achiziția de tablete cu acces la internet pentru studenții universității, beneficiari ai burselor sociale și ai burselor sociale ocazionale, precum și prin achiziția de echipamente necesare desfășurării activității didactice, pentru dotarea sălilor de curs și seminar.
Odată cu apariția pandemiei de coronavirus, domeniul educației a fost nevoit să adopte schimbări radicale care vizează atât interacțiunea cadru didactic – student, precum și necesitatea reorganizării infrastructurii existente și utilizarea tehnologiei pentru transmiterea și recepția informațiilor, a aplicațiilor de comunicare și colaborare de pe terminalele mobile conectate la internet.
„Vor fi achiziționate peste 2.300 de tablete”
Pentru a răspunde rigorilor și nevoilor specifice procesului educațional, îmbinării procesului de stimulare și potențare a interesului studenților cu posibilitățile pe care le oferă învățământul online, universitatea a considerat oportună atragerea de fonduri prin care să faciliteze accesul la resurse și servicii digitale prin utilizarea tehnologiei informației și a comunicațiilor.
Astfel, în cadrul acestui proiect, vor fi achiziționate peste 2.300 de tablete cu acces la internet pentru studenți, 100 laptop-uri și vor fi dotate 81 de săli de seminar și laborator cu sisteme all in one, camere web pentru conferință, proiectoare, ecrane de proiecție, table interactive, routere wireless și tablete grafice.
Tehnologia informației și a comunicațiilor devine, astfel, o resursă esențială în procesul de predare-învățare, facilitând gestiunea comunicării și a colaborării, dezvoltarea creativității și accesul la informație prin dispozitive mobile, beneficiile transpunându-se în îmbunătățirea eficienței și eficacității procesului educațional la toate nivelurile”, se arată în comunicatul UTC-N.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
VIDEO. FOTO. Bărbat căzut în lacul din Gheorgheni, resuscitat de un echipaj SMURD. A fost scos din apă de un clujean

Un bărbat care, din primele informații, a căzut în lacul din cartierul Gheorgheni, în zona parcului aflat pe strada Alexandru Vaida Voievod, este resuscitat de medicii de la SMURD.
Până la sosirea echipajului de la Detașamentul 1, victima a fost scoasă din apă imediat ce a fost văzută de către un cetățean, care a utilizat, din primele date, o barcă cu vâsle.
Bărbat căzut în lacul din Gheorgheni, resuscitat de un echipaj ISU
Bărbatul a fost adus la mal, iar echipajul de scafandri și cel SMURD aplică manevre de resuscitare.
Revenim cu amănunte
EVENIMENT
Pensionarii clujeni pot ridica biletele de tratament pentru seria 3. La Casa de Pensii Cluj au fost repartizate 56 de locuri

Biletele de tratament pentru seria 3 se pot ridica deja, anunță reprezentanții Casei de Pensii Cluj.
Pentru pensionarii clujnei, în această serie au fost repartizate 56 de bilete de tratament balnear.
Pensionarii clujeni pot ridica biletele de tratament pentru seria 3
Pensionarii clujeni pot ridica biletele de tratament până în data de 1 aprilie 2025, de la Casa de Pensii Cluj, la ghișeul numărul 8.
Redistribuirea biletelor de tratament pentru seria 3, alocate și neridicate, se va face începând cu data de 2 aprilie și se acordă în ordinea punctajelor obținute conform Criteriilor de acordare a biletelor de tratament balnear aprobate prin Ordinul nr.118/13.02.2025 al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, în baza cererii depuse şi a biletului de trimitere cu regim special – în original şi în copie – eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.
Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular prin procură autentificată la notarul public din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear, au transmis reprezentanții Casei de Pensii Cluj.
EDUCATIE
IA intră în școli. Daniel David: Atenție. Inteligența artificială este un instrument al profesorului, nu o alternativă

Ministrul Educației, Daniel David, anunță implementarea unui proiect-pilot de utilizare a inteligenței artificiale (IA) în școli, pentru a optimiza activitatea cadrelor didactice, procesul de învățare al elevilor și studenților și procesul educațional, în general.
Unitatea-pilot urmează să fie stabilită, iar Daniel David spune că inteligența artificială poate fi bună sau rea, în funcție de cum o utilizăm, și de aceea trebuie folosită bine, în avantajul sistemului de educație.
Daniel David: Inteligența artificială este un instrument al profesorului, nu o alternativă
Decizia de a implementa un astfel de proiect-pilot vine după după o întâlnire a ministrului Daniel David cu conducerea Microsoft România.
„Inteligența Artificială este o dezvoltare tehnologică care, în sine, nu este bună sau rea, dar care poate deveni astfel, în funcție de cum o utilizăm. Pentru a o putea utiliza bine, în avantajul sistemului educațional, vom pilota un astfel de demers, iar apoi, în funcție de rezultate, vom extinde procesul”, a dclarat Daniel David.
Daniel David: IA poate ”lenevi” elevul
Daniel David a mai spus că el consideră IA un instrument al cadrului didactic și al elevului și studentului nu o alternativă. Ministrul Educației a precizat că există angajat în deja un proces masiv de digitalizare în unitățile educaționale din țară, iar planurile-cadru includ discipline obligatorii asociate tehnologiei informației, dar și opționale, inclusiv de inteligență artificială.
”Acestea sunt asociate revoluției tehnologice prin care trecem și creează premisele pentru utilizarea mai complexă a inteligenței artificiale în mediul educațional. Atenție însă, în viziunea mea, inteligența artificială este un instrument al cadrului didactic și al elevului și studentului, nu o alternativă la cadrul didactic sau un instrument care <<lenevește>> elevul și studentul, și, foarte important de înțeles, este un instrument care trebuie să fie mereu monitorizat etic-moral.
Diverse țări au demarat deja astfel de proiecte, probabil cel mai recent exemplu fiind Estonia, care îl dorește chiar deja generalizat la nivelul întregului sistem de învățământ, așa că nu vreau ca România și sistemul nostru educațional să rămână în urmă”, a precizat Daniel David.
EDUCATIE
IoT Student Challenge 2025, la UTCN: Dispozitiv inovator pentru nevăzători. 40 de echipe au concurat pentru premiul cel mare

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a organizat miercuri, 19 martie, cea de-a opta ediție a prestigiosului concurs „Internet of Things Student Challenge 2025”, o competiție pentru studenții pasionați de tehnologie și inovație.
Evenimentul, organizat de Facultatea de Automatică și Calculatoare, a atins un record absolut de participare, cu 40 de echipe înscrise și o audiență impresionantă.
40 de echipe au concurat pentru premiul cel mare
Prof. dr. ing. Vlad Mureșan, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare, a deschis oficial competiția, subliniind importanța și evoluția acesteia de-a lungul anilor.
„Mă simt foarte onorat să deschid acest concurs în calitate de decan al Facultății de Automatică și Calculatoare, un concurs de prestigiu și cu o tradiție îndelungată – ne aflăm la a opta ediție, o ediție care sperăm să fie de succes. De asemenea, mă bucură foarte mult amploarea pe care a luat-o acest concurs în ultimii ani. Îmi aduc aminte că în 2016, acest concurs era doar o secțiune a conferinței internaționale organizată de către Departamentul de Informatică. Iată, acum este un eveniment de sine stătător, cu un număr record de participanți, și anume 40 de echipe înscrise. În acest context, vreau să îi felicit pe toți studenții care s-au înscris la acest concurs, mă bucură faptul că desfășoară activități extra-curriculare iar aceste activități sunt asociate domeniului pe care chiar îl studiază: automatic și informatică aplicată”, a declarat Vlad Mureșan.
Un concurs cu tradiție și impact în industrie
La rândul său, prof. dr. ing. Honoriu Vălean, directorul Departamentului de Automatică, a evidențiat impactul pe care acest concurs îl are asupra studenților și industriei IT.
„Astăzi este un record absolut în istoria acestui concurs, niciodată nu am avut o audiență atât de mare, și mă bucur că studenții au dorit să ia parte la acest concurs, un concurs care este deja clasic în domeniu. Pe lângă faptul că vă demonstrați ingeniozitatea, perseverența și pregătirea în domeniu, aveți șansa să veniți și antreprenori și să vă faceți peste ani, nu mulți, firme care să fie foarte de succes, având la bază ceea ce prezentați astăzi aici. Mă bucur tare mult că sunt prezenți în juriu, și au fost prezenți și cu alte ocazii, reprezentanți ai industriei din Cluj, care, în afara faptului că pot aprecia fiabilitatea proiectelor propuse, pentru că lucrează în domeniu, poate că vă oferă și niște idei”, a adăugat directorul Departamentului de Automatică.
SEEQ, șapca inteligentă care ghidează persoanele nevăzătoare
Printre proiectele remarcabile ale competiției s-a numărat SEEQ, o șapcă inteligentă destinată persoanelor cu deficiențe de vedere. Dezvoltat de echipa formată din Diana Farcaș, Elisei Marian, Neagoi Maria, Morar Ștefania, Bonda Ștefania, Neamțiu Cosmin și Peșteșan Radu, acest dispozitiv folosește feedback haptic pentru a ghida utilizatorul spre destinația dorită, oferindu-i mai multă autonomie.
„Noi suntem Seeq, ne-am înscris la acest concurs cu șapca noastră inteligentă. E un device smart, care se bazează pe feedback haptic și este dedicat persoanelor cu deficiență de vedere. Beneficiarul își instalează aplicația, se conectează la șapcă, iar apoi introduc locul unde vor să ajungă și șapca îl ghidează prin vibrații.
Un dispozitiv accesibil și hands-free
Am dezvoltat acest proiect în circa o săptămână, e la stadiul de prototip și ne-am dori să o ducem mai departe. Printr-un asemenea dispozitiv, o persoană poate deveni mai independentă, poate explora locuri noi, e un device hands-free și vine în completarea celorlalte unelte folosite deja de nevăzători pentru orientare și este non-invaziv. Vrem să dezvoltăm un produs accesibil pentru a ajuta cât mai multe persoane și tocmai fiindcă este hands-free, poate fi folosit în continuare și bastonul alb pentru identificarea obstacolelor”, au arătat aceștia pentru Cluj24.
Proiectul folosește un microcontroler ESP32, conectivitate Bluetooth și o busolă digitală pentru orientare. Actuatoarele de vibrație sunt amplasate strategic pentru a transmite feedback direcțional clar.
Premiul cel mare, câștigat de echipa HydroMinds
Premiul cel mare, „IoT SC 2025”, în valoare de 5.000 de euro, a fost acordat echipei HydroMinds, formată din Căpâlnaș Alin-Mihai, Copos Andrei și Popa Ștefan, pentru proiectul DrinkUp, o soluție inovatoare cu potențial antreprenorial ridicat.
Premii speciale au fost acordate echipelor:
- HopeCore Solutions – Penzes Noemi, pentru proiectul REMY – A Multifunctional Socially Assistive Robot for Alzheimer’s and Dementia Related Diseases;
- Climate Umbrella – Ionuț Iancu, pentru proiectul Climate Umbrella;
- SEEQ – pentru dispozitivul cu feedback haptic dedicat nevăzătorilor.
Competiția „Internet of Things Student Challenge 2025” și-a consolidat statutul de platformă de lansare pentru studenți, oferindu-le ocazia să își pună în practică ideile și să interacționeze cu reprezentanți ai industriei.