EDUCATIE
Sute de elevi se întorc din străinătate la Cluj. Cer echivalarea studiilor. Sunt și din Canada, SUA și Australia
Mulți clujeni se întorc acasă. Acest lucru se observă și din faptul că aceștia cer echivalarea studiilor pentru copiii lor. Spania este țara de unde provin cei mai mulți copii și tineri care sunt înscriși în școlile clujene.
Printre aceștia se află și copii care au fost instruiți în sistem „homeschooling”, adică au învățat acasă.
Tot mai mulți copii și tineri care au studiat în alte țări cer echivalarea studiilor la Cluj. Majoritatea vin din Europa
În anul școlar 2022 – 2023, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Cluj au fost înregistrate 321 de cereri de echivalare a studiilor pentru elevii care s-au întors din străinătate.
„Numărul cererilor de echivalare pentru anul școlar 2022 – 2023 este în creștere anual. Din centralizare se observă că numărul cel mai mare de solicitări de echivalare a fost din partea elevilor de ciclu primar.
De asemenea, se poate constata că există un procent ridicat al elevilor care solicită echivalarea studiilor la nivelul unității de învățământ, fie pentru că nu dețin documente de studii, fie pentru că provin dintr-o formă de învățământ nerecunoscută, neacreditată și neavizată”, potrivit reprezentanților IȘJ Cluj.
Au fost 158 de cereri pentru învățământul primar, inclusiv pentru 15 copii care au făcut școala acasă, 102 pentru învățământul gimnazial, 57 pentru învățământul liceal și 4 pentru cel profesional.
În anul școlar 2022 – 2023, cei mai mulți elevi care au solicitat echivalarea studiilor au provenit din Spania, respectiv 54. De asemenea, 38 au învățat în Germania, 28 în Republica Moldova, 27 în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și 14 în Austria.
Printre cei care au cerut echivalare sunt și copii care au studiat în Israel, Kosovo, Siria, Filipine sau Australia.
Pandemia a readus mulți români acasă
Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean Cluj, în anul școlar trecut, 2021-2022, au fost înregistrate un număr de 377 de cereri de echivalare a studiilor pentru elevi care s-au întors din străinătate.
În urma analizei dosarelor depuse pe parcursul anului școlar 2021-2022, repartiția pe cicluri de
învățământ a elevilor care au solicitat echivalarea studiilor este următoarea:
- 166 cereri, nivel primar;
- 126 cereri, nivel gimnazial;
- 75 cereri, nivel liceal;
- 9 cereri, nivel profesional;
- 1 cereri, nivel postliceal
Numărul cererilor din anul școlar trecut, 2021-2022, a fost în creștere cu 76 față de anul școlar precedent (2020-2021), când au fost înregistrate 301 solicitări. De asemenea, în anul școlar 2019-2020 au fost înregistrate 262 de cereri.
Potrivit reprezentanților IȘJ Cluj, creșterea a fost generată, în parte, de pandemia de Covid-19, care a determinat multe familii de români stabilite în străinătate să se întoarcă acasă, dar și de fenomenul migrației forței de muncă a unor persoane din alte țări înspre România.
Cei mai mulți dintre cei care au solicitat echivalarea în anul școlar trecut au studiat în Spania – 88, Italia – 54, Germania – 49, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – 47, Austria – 26, Canada – 20 și SUA – 10. De asemenea, au fost cereri din partea unor elevi care au studiat în Emiratele Arabe Unite, Iordania, Elveția, Ungaria, Ucraina sau Țările de Jos, printre altele.
Elevii, înscriși ca audienți până la eliberarea atestatului
Alegerea nivelului clasei în care este înscris elevul ca audient, până la eliberarea atestatului, se face
prin decizia directorului unității de învățământ, conform hotărârii Consiliului de administrație luate în baza analizării raportului întocmit de o comisie formată din cadre didactice care predau la nivelul de studiu pentru care s-a solicitat înscrierea, stabilită la nivelul unității de învățământ din care fac parte directorul sau directorul adjunct și un psiholog sau consilier școlar.
Evaluarea situației elevului și decizia menționată anterior ține cont de vârstă și de nivelul obținut în urma unei evaluări orale sumare, de perspectivele de evoluție școlară.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






